Kate Morton a publicat până acum patru romane, trei dintre ele (cu excepţia ultimului) au apărut şi în limba română, publicate la Editura Humanitas fiction, traduse de Sînziana Dragoş: „The Shifting Fog”, 2006 (Casa de la Riverton, 2009, 2012), „The Forgotten Garden”, 2008 (Grădina uitată, 2011), „The Distant Hours”, 2010 (Orele îndepărtate, 2013), „The Secret Keeper”, 2012. Toate au urcat în topurile librăriilor, ajunând romanele cele mai bine vândute în Australia şi în Marea Britanie, au câştigat premii, iar al treilea a fost adjudecat pentru ecranizare de casa de filme a lui Clint Eastwood.

La un loc, cărţile s-au vândut în tiraje ce de peste 8 milioane de exemplare, cu traduceri în peste 40 de ţări. Şi tirajele şi traducerile se află în plină expansiune. Scriitoarea ştie cum să construiască un bestseller, dar nu e doar atât, ci şi talent rar de povestaşă, curaj de a ataca teme care-i tulbură pe cititori, trezind amintirea primelor ficţiuni de care s-au îndrăgostit: „Jane Eyre” şi „La răscruce de vânturi”, sau „Femeia în alb” şi „Rebecca”. Se şi vede că de la un roman la altul câştigă în complexitatea subiectului, în originalitatea personajelor şi în puterea de a fermeca prin atmosferă.

Toate cele trei romane sunt construite pe un mister al trecutului ce se cere dezlegat, având în centru un scriitor: un poet (în „Casa de la Riverton”), o autoare de poveşti pentru copii (în „Grădina uitată”), autorul unui roman clasicizat (în „Orele îndepărtate”). Şi în fiecare există şi un suprapersonaj, acaparator, deşi devastat de trecerea vremii: casa, conacul şi castelul. Cred că prima explicaţie a succesului vine din omagiul adus cărţilor şi autorilor, iar a doua din cultul tradiţiei, tot mai preţuită pe măsură ce vestigiile ei se ruinează.

„Orele îndepărtate” îmbină formule diferite de roman, toate cu succes garantat: povestea unui castel – Milderhurs