Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Despăgubire record în justiţie pentru DGFP Alba: 2,5 milioane de euro

Publicat in Adevarul, joi 22 iulie 2010 ·

Omul de afaceri Gelu Iancu a fost condamnat să plătească banii după ce a beneficiat ilegal de scutiri de taxe şi impozite. Este cea mai mare sumă cu care a fost despăgubită o instituţie a statului din Alba în ultimii 20 de ani ca urmare a unei sentinţe judecătoreşti.

Un om de afaceri din Alba Iulia trebuie să plătească Direcţiei Generale de Finanţe Publice Alba despăgubiri civile în valoare de aproape 11 milioane de lei, respectiv 2,5 milioane de euro, ca urmare a unei sentinţe pronunţate de Judecătoria Alba Iulia.

Trei ani de închisoare cu suspendare

Gelu Iancu a mai fost condamnat la plata unor despăgubiri de 581.426 de lei către Autoritatea Naţională a Vămilor. În acelaşi dosar, omul de afaceri a primit şi o condamnare penală la trei ani de închisoare cu suspendare pentru delapidarea societăţii Algeroco SRL Baia de Arieş, al cărei administrator şi proprietar a fost în perioada 2000 – 2002.

Gelu Iancu este acuzat că a ridicat ilegal din conturile societăţii suma de 430.000 de lei. Sentinţa Judecătoriei nu este definitivă şi a fost atacată de omul de afaceri la Tribunalul Alba. Dosarul a fost înregistrat în 29 iunie 2010, iar primul termen va fi în 29 septembrie 2010. Cauza se află pe rolul instanţelor din Alba Iulia din anul 2006.

În 2008 a ajuns la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie care a pronunţat o sentinţă de rejudecare şi, astfel, procesul a fost reluat. Omul de afaceri a fost trimis în judecată în ianuarie 2006, iar faptele penale de care este acuzat au ca sursă activitatea societăţii Algeroco SRL Baia de Arieş în fosta zonă defavorizată „Apuseni“. La vremea respectivă, firmele care desfăşurau activitate în zonele defavorizate stabilite de Guvern beneficiau de scutiri de taxe şi impozite datorate bugetului de stat.

„Manoperă de fraudare“

Algeroco avea ca obiect de activitate procesarea cărnii. Iniţial a a

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Cutremur în România, în dimineaţa de Florii!

Ziua Constanta acum o ora
Un cutremur cu magnitudinea 3,3 s-a produs duminică dimineaţa, la ora locală 6:43, în judeţul Vrancea, zona seismică Vrancea, potrivit informaţiilor publicate de Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului (INCDFP). Datele I

Tradiții și superstiții în Duminica Floriilor. Obiceiuri și semnificații

Ziua Constanta acum o ora
Duminica Floriilor sau Intrarea Domnului în Ierusalim este cea mai mare sărbătoare din Postul Mare și amintește de intrarea triumfală a Mântuitorului în cetatea Ierusalimului, a doua zi după ce L-a înviat pe Lazăr. Astfel, oamenii, auzind de venirea

Bărbat de 45 de ani reținut după ce a încălcat ordinul de protecție emis pentru că-și agresase fosta soție

Ziare.com acum 38 minute
Un bărbat de 45 de ani din Craiova a fost reţinut pentru 24 de ore după ce a încălcat ordinul de protecţie care fusese emis pentru că îşi agresase fosta soţie. Reprezentanţii Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Dolj au anunţat că poliţiştii au f

Record la licitație: un ceas de aur al unui pasager de pe Titanic a fost vândut cu peste un milion de euro

Wall-Street.ro acum o ora
Un ceas de aur găsit împreună cu corpul celui mai bogat pasager al vasului Titanic a fost vândut la licitaţie cu 1,175 milioane de lire sterline (1,37 milioane de euro), un record pentru un obiect legat de celebra navă, potrivit casei de licitaţii b

Una dintre cele mai dificile adversare ale Simonei Halep și-a anunțat retragerea din tenis

HotNews acum 43 minute
Alize Cornet și-a anunțat la Canal+ retragerea din tenisul de performanță, franțuzoaica în vârstă de 34 de ani urmând să-și încheie cariera după participarea la Roland Garros 2024. Simona Halep si Alize CornetFoto: Ella Ling / Shutterstock Editorial

Gabriela Firea îşi depune candidatura pentru funcţia de primar al municipiului Bucureşti

Mediafax acum 2 ore
Gabriela Firea îşi va depune candidatura pentru funcţia de primar al municipiului Bucureşti. Evenimentul va avea loc duminică la Biroul Electoral Bucureşti.

UE critică Kremlinul că a trecut sub ”conducere temporară externă” filialele unor companii italiene și germane din Rusia

Ziare.com acum 2 ore
Uniunea Europeană a criticat Rusia sâmbătă, 27 aprilie, pentru că a pus filialele unei companii italiene şi ale unei companii germane sub ”conducerea temporară externă” a unei entităţi Gazprom, declarând că această mişcare subliniază nerespectarea d

Caracterizarea primită de FCSB în presa din Ungaria după ce a devenit campioană: „Nicio echipă nu a reușit asta!”

Gazeta Sporturilor acum 19 minute
Triumful celor de la în campionat, după succesul de pe teren propriu, cu Constanța, scor 2-1, a fost remarcat inclusiv de jurnaliștii din .

Poliția din Germania a arestat un cetățean rus care a înjunghiat mortal doi bărbați ucraineni

Ziare.com acum 48 minute
Autoritățile germane au arestat, sâmbătă seară, 27 aprilie, un cetăţean rus suspectat de uciderea a doi cetăţeni ucraineni într-un mic oraş din sudul Germaniei, relatează dpa. Doi bărbaţi ucraineni au fost înjunghiaţi mortal, sâmbătă seară, la un ma

Fostul producător de film Harvey Weinstein a fost spitalizat

News.ro acum 3 ore
Harvey Weinstein, fost producător de film, a fost spitalizat la doar câteva zile după ce condamnarea sa pentru viol din 2020 în New York a fost anulată, a declarat avocatul său, conform BBC. Arthur Aidala a declarat că acesta a fost mutat vineri la

Vremea

București
acum

18°
dum.

11°/22°
lun.

13°/22°
mar.

14°/21°
mie.

12°/16°
Iasi
acum

18°
dum.

10°/22°
lun.

10°/21°
mar.

9°/21°
mie.

9°/20°
Constanta
acum

18°
dum.

12°/18°
lun.

14°/16°
mar.

13°/15°
mie.

12°/14°
Cluj-Napoca
acum

14°
dum.

8°/20°
lun.

10°/21°
mar.

8°/21°
mie.

8°/20°
Timisoara
acum

18°
dum.

10°/24°
lun.

11°/24°
mar.

11°/22°
mie.

10°/21°