Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Serviciul de Ambulanţa din Galaţi face faţă cu greu urgenţelor

Publicat in Adevarul, marți 15 iunie 2010 ·

Serviciul de ambulanţă s-a confruntat cu un număr record de solicităti, în ultimele 24 de ore, din cauza temperaturilor caniculare, care au dat mari bătăi de cap gălăţenilor. Echipajele medicale au fost nevoite să intervină în 200 de cazuri, în care vârstnicii, bolnavii cronici, dar şi persoane sănătoase au solicitat ajutor din cauza caniculei insuportabile.

„În ultimele 24 de ore, serviciul nostru a fost asaltat de solicitări pentru pacienţii care au suferit de pe urma temperaturilor caniculare, de peste 35 de grade Celsius. Am avut un număr record de 200 de cazuri în doar 24 de ore, la nivelul întregului judeţ. Au fost cu mult peste media normală. Au fost cu 35% mai multe apeluri la Ambulanţă”, a spus Mihai Polinschi, directorul Servicului de Ambulanţă Galaţi.

Dintre toate aceste intervenţii ale ambulanţei, 18 cazuri au fost cu pacienţi leşinaţi în plină stradă. Tot din numărul total al solicitărilor, aproximativ 100 au fost pentru bolnavi cardiaci cu afecţiuni preexistente, iar restul pentru pacienţi aparent sănătoşi, dar pe care temperaturile excesive, combinate cu alcoolul, i-au pus la pământ.

Echipaje prea puţine

Servicul de ambulanţă a trecut cu greu prin aceste 24 de ore de foc, la propriu, numărul solicitărilor, în raport cu cel al echipajelor medicale, fiind mult prea mare.

„S-a intervenit cu echipajele existente. Cu greu am făcut faţă. Rugăm să se respecte măsurile impuse în aceste zile cu temperaturi caniculare, pentru a se evita dramele, existente în fiecare vară.

Avem aer condiţionat pe toate ambulanţele de urgenţă. Uneori, din cauza căldurii şi aglomeraţiei nu face faţă. Încercăm să facem faţă cu ce avem”, a mai spus Mihai Polinschi.

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

BREAKING NEWS Banca Transilvania a anunţat oficial că a cumpărat BRD Pensii. Cea mai mare bancă din România intră pe segmentul de pensii private obligatorii Pilon II

Mediafax acum 10 ore
“Achiziţia este un pas strategic al Grupului Financiar Banca Transilvania, prin care dezvoltăm fondurile de pensii facultative - Pilon III, existente deja în oferta noastră, şi ajungem pe o piaţă nouă, fondurile de pensii administrate privat - Pilon

Jucătoarea de tenis, Sorana Cîrstea, a fost învinsă în primul tur la Roland Garros

Ziua Constanta acum 7 ore
Jucătoarea română de tenis Sorana Cîrstea a fost învinsă de rusoaica Ana Blinkova cu 6-3, 3-6, 7-6 (10/5), marţi, în prima rundă a turneului de la Roland Garros, al doilea de Mare Şlem al anului. Cîrstea (34 ani, 30 WTA), cap de serie numărul 28, s-

Ce avere are generalul de la vârful SRI care se pensionează la 48 de ani

HotNews acum 10 ore
Adjunct al directorului Serviciului Român de Informații, Generalul Cristian Bizadea fusese numit în funcție în 2016. Acum, Bizadea se pensionează, la vârsta de 48 de ani. Cristian BizadeaFoto: SRI Potrivit celei mai recente declarații de avere, care

Botoşani: O platformă apicolă cu 20 de stupi a luat foc, după ce a fost lovită de trăsnet - FOTO

News.ro acum 7 ore
O platformă apicolă cu 20 de stupi a luat foc, luni, în judeţul Botoşani, după ce fost lovită de trăsnet. Pompierii au fost solicitaţi să intervină, luni, după ce a luat loc o platformă cu 20 de stupi la marginea localităţii Hăneşti. ”La caz au ajun

BEC anunţă că datele privind prezenţa populaţiei la vot vor fi colectate şi prezentate în timp real

Mediafax acum 7 ore
Biroul Electoral Central pentru alegerile pentru membrii din România în Parlamentul European din anul 2024 şi pentru autorităţile administraţiei publice locale din anul 2024 (BEC) a adoptat în şedinţa din data de 28 mai 2024 „o Hotărâre referitoare

Parlamentul din Georgia trece peste veto-ul prezidenţial şi adoptă definitiv legea controversată referitoare la „agenţii străini” / Reacţii în Europa

HotNews acum 8 ore
Parlamentul georgian a trecut marţi peste un veto prezidențial și a adoptat definitiv o lege controversată privind influența străină, în ciuda numeroaselor proteste de stradă și a avertismentelor din partea Uniunii Europene și Statelor Unite împotri

Putin ameninţă Europa cu „consecinţe grave” dacă Ucraina foloseşte armamentul occidental împotriva Rusiei: Aliații NATO „să-și amintească că sunt state cu un teritoriu mic şi populaţie foarte densă”

G4Media acum 10 ore
Preşedintele rus Vladimir Putin a ameninţat marţi Europa cu „consecinţe grave” dacă ţările NATO vor permite Ucrainei să folosească armamentul occidental pentru a ataca ţinte pe teritoriul rus, transmit agenţiile AFP şi EFE. „Aceşti reprezentanţi ai

ZF. Acţiunile Premier Energy s-au apreciat cu 8,5% în prima şedinţă de tranzacţionare

Mediafax acum 6 ore
Premier Energy vine la cota bursei la o evaluare de 2,64 mld. lei. Avans de 8,5% faţă de preţul din ofertă şi tranzacţii de 47 mil. lei în prima şedinţă de tranzacţionare, anunţă Ziarul Financiar.

Macron consideră că Ucraina ar trebui să primească permisiunea de a ataca cu arme occidentale baze militare în Rusia

G4Media acum 7 ore
Preşedintele francez Emmanuel Macron a estimat marţi că ar trebui să i se permită Kievului să „neutralizeze” bazele militare de unde Rusia lansează rachete asupra teritoriului ucrainean, declaraţie venită în plină controversă asupra posibilităţii fo

Vladimir Putin susţine că instructori occidentali se află deja în Ucraina şi se prezintă ca mercenari, avertizând că devin ţinte ale atacurilor ruseşti

News.ro acum 6 ore
Liderul rus Vladimir Putin a afirmat, marţi, fără a oferi dovezi, că instructori occidentali se află deja în Ucraina, pretinzând că sunt mercenari, şi a avertizat că ei vor fi în vizorul tirurilor ruse, relatează TASS. Interceptarea comunicaţiilor u

Vremea

București
acum

14°
mie.

14°/23°
joi

13°/24°
vin.

16°/29°
sâm.

18°/31°
Iasi
acum

14°
mie.

14°/21°
joi

12°/23°
vin.

13°/28°
sâm.

16°/29°
Constanta
acum

10°
mie.

10°/20°
joi

15°/20°
vin.

17°/23°
sâm.

17°/24°
Cluj-Napoca
acum

12°
mie.

12°/20°
joi

11°/20°
vin.

12°/23°
sâm.

15°/24°
Timisoara
acum

12°
mie.

12°/24°
joi

13°/25°
vin.

16°/27°
sâm.

15°/28°