Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Gilles Simon, REGE la BRD Năstase Ţiriac Trophy! Francezul a câştigat a treia oară trofeul de la Bucureşti

Publicat in Pro Sport, duminică 29 aprilie 2012 ·

Francezul Gilles Simon, locul 12 ATP şi principalul favorit, a câştigat, duminică, turneul BRD Năstase Ţiriac Trophy, impunându-se pentru a treia oară în carieră în competiţia de la Bucureşti.

Simon l-a învins în finală, cu scorul de 6-4, 6-3, pe italianul Fabio Fognini, locul 57 ATP, după o oră şi 50 de minute.

Meciul a fost foarte disputat, mai ales în primul set, în care cei doi jucători şi-au câştigat rar serviciul. Fognini a început curajos, a reuşit un break chiar în al doilea ghem, conducând cu 2-0. Simon a răspuns imediat cu un rebreak, apoi şi-a valorificat serviciul şi a reuşit un nou break preluând conducerea cu 3-2. Fognini nu a renunţat şi şi-a pus din nou în acţiune puternica lovitură cu dreapta, cu care l-a pus de multe ori în dificultate pe Simon. A egalat la 3 pe serviciul francezului, dar apoi a început să alterneze loviturile sclipitoare cu greşeli copilăreşti, astfel că nu a putut să-şi capitalizeze breakul făcut şi şi-a pierdut din nou serviciul. La 4-3 pentru francez, Fognini a ratat două mingi de break, iar Simon a reuşit să se desprindă pentru prima dată în acest meci la două ghemuri, scor 5-3. A venit rândul lui Simon să rateze două mingi de break şi implicit de set în ghemul următor, iar Fognini s-a apropiat la 4-5. Acesta a ratat apoi ocazia să prelungească setul 1, după ce a ratat o minge de break. Ratarea i-a permis lui Simon să se impună după o oră de joc în primul set.

Fognini a început bine şi setul următor, a condus cu 1-0 după ce şi-a fructificat serviciul său, apoi a ratat cinci mingi de break înainte ca Simon să închisă ghemul cu celebra sa lovitură de rever în cross ce l-a prins pe picior greşit pe italian. Până la 2-2 fiecare jucător şi-a făcut serviciul, apoi Simon a rupt echilibrul setului cu un break şi din nou jucătorii şi-au fructificat servicilul până la scorul de 5-3. La acest scor Simon a avut o re

Articolul in Pro Sport >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Sfânta Lumină va fi adusă de la Ierusalim în această seară!

Ziua Constanta acum o ora
Tradiția aducerii Sfintei Lumini de la Ierusalim, inaugurată de Părintele Patriarh Daniel în anul 2009, continuă și în acest an. Potrivit reprezentanților Patriarhiei Române, Sfânta Lumină va fi adusă de la Ierusalim, în seara zilei de sâmbătă, 4

Tragedie în Sâmbăta Mare. Un bărbat de 60 de ani s-a aruncat în faţa trenului

Mediafax acum o ora
Un accident feroviar s-a produs, sâmbătă, în localitatea Săbăoani, judeţul Neamţ. Trenul Regio care circula pe ruta Bacău-Iaşi a accidentat un bărbat în vârstă de 60 de ani, din judeţul Iaşi. Echipajul medical sosit la faţa locului a declarat decesu

Sâmbăta Mare. Lumina Sfântă soseşte în această seară în România. Semnficaţia momentului

Mediafax acum o ora
Lumina Sfântă va fi dusă, şi în acest an, prin intermediul unui delegat al Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei, de la Bucureşti la Chişinău, unde va fi oferită parohiilor din Mitropolia Basarabiei. În aceeaşi seară, în jurul orei 19,00, Sfânta Lumină

O nouă incendiere a Coranului la Malmö, în Suedia, cu o zi înainte de începerea festivităților pentru Eurovision VIDEO

Ziare.com acum o ora
Un bărbat şi o femeie au incendiat vineri, 3 mai, o copie a Coranului în oraşul suedez Malmö, cu o zi înainte să înceapă festivităţilor pentru concursul muzical Eurovision, informează dpa. Un clip video în care apar două persoane dând foc cărţii sfi

Hamas anunţă că merge la negocieri la Cairo pentru a ajunge la un acord cu Israelul

News.ro acum 4 ore
Mişcarea islamistă palestiniană Hamas a anunţat vineri că va merge sâmbătă la Cairo pentru a "continua discuţiile" privind oferta de armistiţiu cu Israelul şi "a ajunge la un acord", acuzându-l în acelaşi timp pe premierul israelian Benjamin Netanya

Mişcarea studenţească împotriva ofensivei israeliene în Fâşia Gaza continuă în întreaga lume:

NapocaNews acum o ora
Mişcarea studenţească împotriva ofensivei israeliene în Fâşia Gaza continuă în întreaga lume: pornind de la campusurile americane şi fiind uneori ţintă a represiunii poliţieneşti, a ajuns la Paris, Lausanne, Berlin, Montreal, Mexic şi chiar Sydney,

Zelenski: Ucraina se confruntă cu o nouă etapă a războiului, ocupanţii ruși se pregătesc pentru o ofensivă

HotNews acum 10 ore
Preşedintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a declarat vineri, la o întâlnire cu cadeţii din Hmelnîţki, oraş din vestul Ucrainei, că războiul cu Rusia intră într-o nouă etapă, iar ruşii se pregătesc pentru extinderea ofensivei, relatează Ukrainskaia

Buzău: O tânără de 29 de ani a murit într-un accident rutier pe DN 2 B

News.ro acum 8 ore
O femeie de 29 de ani a murit în urma unui accident rutier produs, în noaptea de vineri spre sâmbătă, pe DN2 B, pe raza comunei Cilibia din judeţul Buzău. Potrivit IPJ Buzău, este vorba de o coliziune între autoturismul condus pe direcţia Buzău cătr

„Puppy yoga” a fost interzis în Italia după ce au fost raportate presupuse rele tratamente asupra animalelor

Libertatea acum o ora
Persoanele pasionate de yoga au început să meargă în studiourile din Italia care oferă cursuri de „puppy yoga", însă Ministerul Sănătăţii a pus capăt acestei tendinţe în creştere, după ce a interzis utilizarea căţeilor pentru a proteja sănătatea şi

VIDEO Meciul dintre Farul și Sepsi, întrerupt din cauza scandărilor xenofobe

HotNews acum 12 ore
​Arbitrul Adrian Cojocaru a întrerupt temporar partida dintre Farul Constanța și Sepsi Sfântu Gheorghe din cauza scandărilor xenofobe ale galeriei gazdelor. Meciul a fost reluat după două minute. Suporterii echipei Farul ConstanțaFoto: Razvan Pasari

Vremea

București
acum

16°
sâm.

13°/21°
dum.

10°/21°
lun.

12°/24°
mar.

14°/26°
Iasi
acum

15°
sâm.

12°/20°
dum.

9°/22°
lun.

9°/25°
mar.

13°/27°
Constanta
acum

18°
sâm.

13°/18°
dum.

11°/14°
lun.

10°/16°
mar.

11°/17°
Cluj-Napoca
acum

17°
sâm.

13°/21°
dum.

11°/21°
lun.

11°/22°
mar.

13°/23°
Timisoara
acum

13°
sâm.

10°/23°
dum.

12°/23°
lun.

12°/25°
mar.

13°/24°