Ceea ce supara cel mai tare in aceste zile in Romania nu mai este necontenita zarva dintre palate, ineficienta administrativa obisnuita sau abuzurile si aroganta potentatilor, care, toate, au devenit parte din peisajul obisnuit al evolutiilor publice cotidiene din Romania. Parca si mai grava este reactualizarea senzatiei de incontinenta si inconsistenta institutionala. Totul aduce a potemkimiada si parca am trai printre fatade respectabile de palate cu firme scobite in bazalt, pe care insa abia daca le sprijina dindarat parii pe care i-au batut in pamant muncitorii unui studio de film care si-a ridicat corturile pentru un sezon in peisajul rapitor al tarii.

Problema soliditatii si functionalitatii institutiilor statului in tara noastra se pune cu acuitate, din nou, astazi, cand restantelor de tot felul la intalnirea cu respectul fata de om pe care il manifesta civilizatia de tip occidental li se adauga prabusirea sonora a CNSAS. Cat despre Guvern, ultimii patru ani au aratat care sunt limitele functionalitatii sale, cum s-a putut vedea si cata putere are totusi un guvern neperformant si nefunctional. Demonstratia, inceputa in vremea lui Radu Vasile, ca practic, datorita anomaliilor constitutionale de la noi, premierul poate ramane in scaun cat vrea el, in dispretul evidentelor, a atins accente homerice in vremea lui Tariceanu, intepenit in fotoliul cel mai inalt al Cabinetului. Ceea ce a urmat a aratat ca un guvern solidar adunat in jurul sefului sau poate fi oricat de neperformant si de ridicol, ca tot nu-si va pierde locul din fruntea bucatelor. Lipsesc, pur si simplu, fortele sociale si politice care sa impinga la aceasta in conditiile legii, iar de o noua revolutie – care sa aduca in capul mesei alti neperformanti – lumii pare sa i se fi facut lehamite. Nici Presedintia nu sta mai bine, dar cel putin ea are scuza ca Romania nu are o experienta preziden