Cand ma intrebau pe unde s-au statornicit ai mei, cate unii, ca sa se dea informati, imi cereau precizari: "In care Germanie sunt, in cea democrata sau in cea federala?". Desi putea fi o capcana, raspundeam cam cu capsa pusa: "In cea democrata, adica federala, pentru ca ailalta nu este altceva decat o zona de ocupatie sovietica".
In seara caderii Zidului de la Berlin, cumnatul meu m-a sunat. Era limpede ca abia isi retinea lacrimile. M-a intrebat cand o sa ne vina si noua randul si, spre mirarea mea, convorbirea telefonica nu s-a interupt, asa ca i-am spus pe sleau ca nu cred ca va mai dura multa vreme, desi nu puteam banui ca termenul avea sa fie de doar cateva saptamani. Ulterior, aveam sa constat, impreuna cu altii, ca reunificarea Germaniei nu s-a facut chiar atat de usor, ca sechelele diferentei de sisteme se manifesta si astazi. Ba mai mult, la atatia ani de la prabusirea Zidului Rusinii, exista voci, mai ales in fosta Germanie Federala, care, din cauza persistentei diferentelor economice, nu s-ar da in laturi sa-l reconstruiasca. Si o alta culme a tranzitiei: cele mai frecvente si mai violente manifestari neonaziste sunt inregistrate in fosta zona de ocupatie sovietica.
La cateva saptamani, am avut si noi parte de "ratia noastra de libertate", cum spuneau inscriptiile de pe zidurile blocurilor. Pentru cateva ceasuri, am avut senzatia ca toti vorbim aceeasi limba si ca prabusirea comunismului, care de-acum devenise o boala contagioasa in tot estul Europei, nu va intampina nici o piedica. Asta cu atat mai mult cu cat ma intalnisem in Piata Palatului cu persoane dintre cele mai diverse, care se imbratisau calduros. Puteai ramane mut cand vedeai fosti nomenclaturisti care adunasera doar frisca de pe tort cum rasuflau usurati ca au scapat de dictatura. De altfel, chiar in sediul Comitetului Central, doi fosti prim-ministri ceausisti se dadeau de c
