MIRCEA MIHĂIEŞ: "De aproape douăzeci de ani, ne întrebăm, ridicăm din umeri, iarăşi ne întrebăm şi iarăşi ridicăm din umeri: de ce nu suntem o ţară normală?"

Nu am decât un răspuns: pentru că nu avem preocupări de ţară normală. Vulgaritatea şi iresponsabilitatea s-au pogorât peste noi cu o brutalitate şi o forţă cărora nu le-a rezistat nimic. Goana după senzaţional şi obsesia dezvăluirilor - în prima parte a anilor ’90 - s-au dovedit nu doar sterile, ci şi prosteşti. De fapt, presa n-a dezvăluit decât fleacuri, iar atunci când a atins zone vulnerabile, le-a atins degeaba. Ce dovadă mai clară că între „dezvăluiri“ şi „justiţie“ nu e nicio legătură decât faptul că, de pildă, generalul Victor Atanasie Stănculescu se regalează prin restaurantele „de fiţe“, însoţit de doamne mai mult sau mai puţin arătoase? L-am văzut cu ochii mei, zilele trecute, într-o astfel de postură, în timp ce românii au rămas cu impresia că el a înfundat de mult puşcăria!

Nu vorbim de-un chelner oarecare, prins c-a umflat nota de plată, înlocuind totalul consumaţiei cu cifrele anului şi zilei. Vorbim despre un personaj împotriva căruia Asociaţia 21 Decembrie a depus, încă din iarna lui 2007, „o înregistrare video în care fostul prim-secretar PCR Timiş recunoaşte că Stănculescu a dat ordinul de a se trage în mulţimea de demonstranţi“ (am citat dintr-o ştire de presă de acum câteva luni). Să nu mă înţelegeţi greşit. Nu e treaba mea dacă Victor Atanasie Stănculescu va înfunda sau nu puşcăria. N-am nicio satisfacţie să văd oameni cu cătuşe la mâini şi cu atât mai puţin puşi la zid şi împuşcaţi. Problema e că nerezolvarea unor astfel de cazuri, în care oameni vinovaţi ne sfidează surâzător, pun asupra societăţii şi justiţiei româneşti o presiune enormă.

Într-adevăr, ce importanţă are devalizarea unei bănci, trucarea unei privatizări, schimbul oneros de terenuri înt