Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Hunedoara: Talciocul scoate hunedorenii din recesiune

Publicat in Adevarul, sâmbătă 3 octombrie 2009 ·

Cei mai mulţi dintre comercianţii veniţi în fiecare sâmbătă la târgul din Hunedoara nu au locuri de muncă. Piaţa Dunărea s-a transformat de la primele ore ale dimineţii într-un adevărat furnicar. Sute de oameni şi-au împărţit teritoriul, aşezându-şi păturile, celofanele şi maşinile pe cei câţiva metri pătraţi pe care i-au rezervat.

„Ne dăm tot ce avem prin casă”, a spus, mai în glumă, mai în serios, Matei Petru, un pensionar din Hunedoara venit la piaţă cu piese ale unor instalaţii sanitare, o trusă de chei, câteva bibelouri şi un set de cărţi şi reviste.

La asemenea ofertă, localnicul spune că nu a vândut nimic în primele două ore ale talciocului. Totuşi, el speră ca până la plecare să îşi găsească clienţii.

Vânzări slabe

Mai nemulţumit este un adolescent aşezat cu marfa în apropierea vârstnicului. „Nici săptămâna trecută nu am avut vânzare, deşi am adus haine de firmă, pe care le-am luat din Germania. Acum le dau la preţuri de nimic, dar nimeni nu se înghesuie. Oamenii caută numai chilipiruri”, se plânge hunedoreanul.

În ciuda ofertei bogate, cei mai mulţi dintre clienţi se opresc doar din curiozitate în faţa mărfii expuse. „Vin de câteva săptămâni la Dunărea, în fiecare sâmbătă, dar nu am cumpărat mai nimic. Dacă găsesc ceva ieftin şi de care să am nevoie, dau banii pe acel lucru. Până acum, am căutat nişte adidaşi pentru soţie, dar nu am avut noroc”, spune Alexandru Kokze, un tânăr din Hunedoara. 

Şomerii sunt majoritari

În talciocul de sâmbătă dimineaţa, şi-au găsit locul comercianţi de toate vârstele. Nu fac excepţie copiii, puşi să păzească lucrurile aduse la vânzare, şi nici pensionarii care, în ton cu cerinţele pieţei şi ale vremii, au în ofertă pantofi şi cizme, căciuli, pălării şi ceşti de ceai. Cei mai mulţi dintre „afacerişti” sunt şomeri.

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

LIVE VIDEO Ceremonia de primire a Sfintei Lumini la Ierusalim. Când va ajunge și în România

HotNews acum 48 minute
Credincioșii ortodocși adunați la Biserica Sfântului Mormânt de la Ierusalim așteaptă ca preoții să vină cu Lumina Sfântă. Ulterior, lumina va fi dusă în țările ortodoxe, inclusiv în România. Biserica Sfântului Mormânt din IerusalimFoto: Ahmad Ghara

Nicuşor Dan: Dacă ar fi să pariez, aş paria că nu se retrage Piedone, dar nu pot exclude varianta asta / Exclud retragerea lui Firea; a intrat în cursă să tragă lista /Cred că şi simpatizanţii PNL mă vor vota, ”ca să nu iasă Piedone sau Gabriela Firea”

News.ro acum o ora
PNl Nicuşor Dan a fost întrebat, sâmbătă, la emisiunea Insider Politic de la Prima TV, dacă nu se simte ciudat deoarece este pentru prima oară când intră favorit într-o competiţie electorală. „Să ştiţi că aveţi dreptate, da, aveţi dreptate. În urmă

O nouă alertă emisă de meteorologi. Județele care intră sub Cod galben FOTO

Ziare.com acum 3 ore
ANM a emis sâmbătă dimineață, 4 mai, o atenționare Cod galben de vânt puternic, valabilă până la ora 19.00 În Dobrogea şi în cea mai mare parte a Munteniei, local şi temporar, vântul va avea intensificări, cu rafale de 55-65 km/h. Temporar, vor fi i

România, a treia cea mai mică speranță de viață din UE. Țara care ocupă primul loc

Ziare.com acum o ora
Spania este ţara din Uniunea Europeană (UE) cu cea mai mare speranţă de viaţă, de 84 de ani, şi se află peste media comunitară, care este de 81,5 ani, în timp ce România are a treia cea mai mică speranţă de viaţă din UE, de 76,6 ani, potrivit ultime

Imagini virale cu o maşină a Poliţiei blocată în nisip, pe plaja din Constanța: ”Ce-avem noi aici!?” VIDEO

Ziare.com acum 40 minute
Imagini cu o maşină a Poliţiei Locale Constanţa care a rămas blocată într-o baltă formată în nisip, pe o plajă, au fost distribuite în mediul online. În imagini se vede cum doi agenţi se chinuie să scoată maşina, unul dintre el umblând desculţ, în t

Stradă surpată în oraşul Slănic - Autorităţile din Prahova cer CNSU să abiliteze Institutul Geologic al României să efectueze studii şi foraje în zona afectată

News.ro acum o ora
Autorităţile din judeţul Prahova solicită Comitetului Naţional pentru Situaţii de Urgenţă (CNSU) să abiliteze Institutul Geologic al României pentru ca acesta să realizeze studii şi foraje în zona străzii 23 August din oraşul Slănic, unde o porţiune

Mesaje de Paște fericit 2024. Cele mai inspirate mesaje, urări, felicitări și sms-uri de Paște de trimis celor dragi

HotNews acum 2 ore
E vremea mesajelor de Paște către familie, prieteni, colegi apropiați. Iată o selecție de mesaje, urări, felicitări de Paște pe care le puteți trimite în aceste zile. Ouă roșii ciocnite de PașteFoto: Shutterstock O singură dată pe an e Paştele. O zi

Artistul Mihai Mărgineanu, mesaj pentru părinți: „Băi, voi știți ce fac copiii voștri în Vama Veche?”

Adevarul acum 5 ore
Prezent pe litoral pentru un concert, dar și pentru a-și însoți copiii adolescenți, care și-au dorit să-și petreacă mini-vacanța pe litoral, Mihai Mărgineanu s-a declarat șocat de ce a văzut în Vama Veche.

Noaptea de Înviere: Linia de tramvai 41, program de funcționare prelungit

Wall-Street.ro acum o ora
În noaptea de Înviere, linia de tramvai 41 va avea un program de funcţionare prelungit, până la ora 03.00, pentru a asigura deplasările către Mănăstirea Caşin, important edificiu de cult ortodox. Autobuzele liniilor de noapte şi de cele ale liniei 1

Topul celor mai curate 10 aeroporturi din lume. Unul singur e în Europa

Mediafax acum o ora
Aeroportul Haneda din Tokyo, Japonia, ocupă pe primul loc pe lista celor mai curate aeroporturi din lume. Skytrax a lăudat curăţenia pardoselii, a scaunelor, a zonelor publice şi a toaletelor. Într-o lume post-COVID, acest lucru este extrem de impor

Vremea

București
acum

19°
sâm.

12°/20°
dum.

10°/21°
lun.

12°/24°
mar.

14°/26°
Iasi
acum

20°
sâm.

11°/20°
dum.

9°/22°
lun.

9°/25°
mar.

13°/27°
Constanta
acum

16°
sâm.

13°/16°
dum.

11°/14°
lun.

10°/16°
mar.

11°/17°
Cluj-Napoca
acum

23°
sâm.

13°/23°
dum.

11°/21°
lun.

11°/22°
mar.

13°/23°
Timisoara
acum

20°
sâm.

10°/22°
dum.

12°/23°
lun.

12°/25°
mar.

13°/24°