Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Cum a ratat România 1,5 miliarde de euro şi riscă să piardă încă pe-atât din poluare

Publicat in Evenimentul Zilei, marți 19 aprilie 2011 ·

România a pierdut în ultimii doi ani circa 1,5 miliarde de euro, din cauză că nu a vândut la timp surplusul de certificate de emisii de dioxid de carbon alocate prin protocolul de la Kyoto. Dacă nu le vindem până în 2012, pierdem încă pe atât. Sursa: Adi Piclisan, EVZ

Astfel, România are un surplus de 300 de milioane de certificate de emisii de dioxid de carbon, iar dacă le-am vinde acum, am încasa jumătate din cât am fi putut lua acum un an-doi.

"Acum, preţul acestora este de 5-6 euro pe certificat, faţă de 10 euro, cât era în 2009-2010", a declarat, astăzi, Florentina Manea, şefa Direcţiei Schimbări Climatice din Ministerul Mediului, la o conferinţă pe probleme de energie, la o conferinţă organizată de Focus Energetic.

Astfel, pierderea României din întârzierea vânzării de certificate se ridică, până în prezent, la circa 1,5 miliarde euro. Dacă nu sunt vândute până în 2012, nu mai luăm niciun ban.

"Ar fi bine ca aceste certificate să fie vândute până în 2012, pentru că nu se ştie dacă se vor reporta", a precizat Florentina Manea.

Cu cine negociem vânzarea

De ce nu au fost vândute acum doi ani? Pentru că nu exista legislaţia necesară, din cauza neînţelegerilor dintre Ministerul Mediului şi cel al Economiei legate de cine va gestiona fondurile şi cum vor fi ele utilizate. Acum, însă, găsim mai greu cumpărători.

Reprezentantul Ministerului Mediului a adăugat că, în prezent, România negociază pentru vânzarea acestor certificate cu ţări care nu şi-au îndeplinit obligaţiile din protocolul de la Kyoto, precum Japonia, Spania, Portugalia (state aflate în mari dificultăţi financiare – n.r.) sau Canada.

Ea speră ca în perioada următoare "să avem o tranzacţie concretă".

În România, banii vor fi gestionaţi de Fondul pentru Mediu şi vor folosiţi în proiecte care vor reduce

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Cehia acordă cuplurilor de acelaşi sex cea mai mare parte a drepturilor cuplurilor căsătorite, dar nu şi dreptul de a se căsători

News.ro acum 55 minute
Cuplurile de acelaşi sex din Cehia urmează s beneficieze începând de anul viitor de cea mai mare parte a drepturilor de care beneficiază persoanele heterosexuale căsătorite - cu excepţia căsătoriei -, în virtutea unei legi promulgate de către preşed

Călăraşi: O fetiţă de 4 ani şi bunica acesteia au murit, după o masă în familie. Care este posibila cauza a deceselor

Mediafax acum 21 minute
O fetiţă de 4 ani şi bunica acesteia au murit în Călăraşi, după o masă în familie. Ambele au avut simptome de toxiinfecţie alimentară, însă e posibil ca bunica să fi murit de durere după pierderea copilei.

UPDATE - Călăraşi: Fetiţă de patru ani şi bunica ei, moarte în aceeaşi zi. Necropsia va stabili ce anume a provocat decesul celor două. Există suspiciunea că femeia a făcut infarct când a aflat despre moartea copilei/ Precizările MS

News.ro acum 11 minute
O fetiţă de patru ani şi bunica acesteia, în vârstă de 59 de ani, din localitatea Spanţov, judeţul Călăraşi, au murit, în aceeaşi zi, în spitale diferite. Fetiţei i s-a făcut rău acasă, primele simptome fiind ale unei toxiinfecţii. În scurt timp, ea

Cum va fi vremea de la 1 Mai la Paște. Prognoza detaliată pe orașe

HotNews acum 44 minute
Cum va fi vremea în minivacanța de la început de mai? Temperaturile se vor apropia de 25 de grade în țară, însă în ziua de Paște va ploua în mai multe regiuni. Ce arată prognoza ANM despre cum va fi vremea în câteva orașe mari din țară? Nori frumosi

Legea care permite devansarea alegerilor preidențiale, promulgată de Iohannis

HotNews acum o ora
Legea privind modificarea datei alegerilor prezidențiale a fost promulgată, marți, de Klaus Iohannis. Actul normativ prevede că alegerile pot fi organizate cu cel mult trei luni anterior lunii în care expiră mandatul de şef al statului, respectiv în

Guvernul a aprobat un memorandum pentru construirea noului stadion „Nicolae Dobrin” în Piteşti / Investiţia e de peste 372 milioane lei, cu TVA / Un alt stadion „Gheorghe Hagi” va fi construit la Constanţa

News.ro acum 3 ore
Guvernul a aprobat, în şedinţa de marţi, un memorandum care dă undă verde începerii construirii noului stadion „Nicolae Dorin” în Piteşti, a anunţat ministra Muncii Simona Bucura-Oprescu. Ea a mai spus că e o investiţie majoră pentru municipiu, iar

Echipa României și-a aflat adversara din Billie Jean King Cup » Duel complicat în optimi

Gazeta Sporturilor acum 17 minute
Echipa României va întâlni Japonia în . Turneul final va avea loc la Sevilla, în noiembrie.

Deputatul USR Stelian Ion şi-a depus candidatura pentru funcţia de primar al municipiului Constanţa

News.ro acum 31 minute
Deputatul USR Stelian Ion şi-a depus candidatura la funcţia de primar al municipiului Constanţa, din partea alianţei Dreapta Unită. „Constanţa este oraşul în care m-am născut, am crescut, oraşul în care am învăţat, am muncit şi mi-am întemeiat famil

Ciolacu, despre noua lege a păcănelelor: cei care nu-şi mută urgent aparatele rămân fără licenţă

Mediafax acum 3 ore
Premierul Marcel Ciolacu a anunţat că noua lege privind interzicerea păcănelelor produce efecte. Cei care nu-şi mută urgent aparatele rămân fără licenţă, a avertizat premierul.

Ciolacu: Vrem să curățăm rapid de păcănele 90% din localitățile țării / Premierul spune că a început aplicarea legii în localitățile cu mai puțin de 15.000 locuitori

HotNews acum 3 ore
Premierul Marcel Ciolacu a susținut marți că Guvernul a început aplicarea noii legi privind interzicerea păcănelelor în localitățile cu mai puțin de 15.000 de locuitori. „Vrem să curățăm rapid de păcănele 90% din localitățile țării, urmând să facem

Vremea

București
acum

18°
mar.

13°/18°
mie.

11°/20°
joi

13°/17°
vin.

14°/19°
Iasi
acum

23°
mar.

10°/23°
mie.

10°/22°
joi

13°/23°
vin.

13°/24°
Constanta
acum

17°
mar.

13°/17°
mie.

13°/15°
joi

13°/15°
vin.

13°/16°
Cluj-Napoca
acum

22°
mar.

10°/22°
mie.

8°/20°
joi

8°/20°
vin.

10°/20°
Timisoara
acum

24°
mar.

12°/24°
mie.

10°/23°
joi

12°/17°
vin.

11°/14°