Mesajul a fost trimis. Multumesc!

TURISM - Proiecte ambiţioase în sudul Litoralului

Publicat in Jurnalul, luni 22 septembrie 2008 ·

Infrastructură modernă, locuri de joacă pentru copii, curăţenie şi spaţii de cazare decente la preţuri rezonabile, potrivit proiectelor administraţiei locale.

În staţiunile din sudul Litoralului, turiştii vor găsi în următorii trei ani drumuri cu patru benzi, un teren de golf, un parc acvatic şi un magazin gen outlet alături de structuri de cazare renovate. Proiectele vor fi realizate prin contracte de parteneriat public privat. "Primăria nu are bani la buget pentru a realiza investiţii de câteva sute de milioane de euro, astfel încât parteneriatul public privat sper să aibă succes. Am stabilit deja locaţia pentru un teren de golf profesionist, vom investi circa 10 milioane de euro în infrastructură şi 7 milioane de euro în iluminatul public", a declarat Claudiu Tusac, primarul municipiului Mangalia.

Sezon prelungit Un alt proiect important îl reprezintă herghelia de la Mangalia, unde se găsesc câteva sute de cai de rasă. "Vom investi în herghelie şi în hipodrom, astfel încât aceasta să devină o zonă turistică", a spus Tusac. Primăria are deja un plan de măsuri pentru a-i stimula pe agenţii economici să prelungească sezonul estival. "Vom cere o taxă de 10.000 de euro pentru cei care vor să-şi desfăşoare activitatea doar trei luni, 2.000 de euro pentru cei care vor avea deschis şase luni şi 50 de euro pentru cei care vor avea magazinele deschise tot timpul anului", spune Tusac. Tarabele şi chioşcurile de la colţ de stradă vor fi mutate toate într-un singur loc, la bazar, pentru a nu mai afecta aspectul staţiunii. "Vom face unul sau două bazare, la Prichindel şi în spatele hotelului Doina, unde mutăm toate tarabele de la colţul străzii. În plus vom construi un outlet pentru turiştii amatori de cumpărături", ne-a declarat Claudiu Tusac. Nici cei mici nu au fost uitaţi de autoritatea locală, care vrea să dezvolte un loc de joacă pentru ei pe un

Articolul in Jurnalul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Gabriela Firea: „PSD a adus un miliard de euro fonduri europene nerambursabile în București”

Adevarul acum 22 minute
Gabriela Firea susține că echipa sa a adus la Primăria Capitalei peste un miliard de euro fonduri europene. Înscrisă în cursă pentru un nou mandat de edil, Firea a explicat că are în plan extinderea rețelei de metrou.

Un alpinist român a murit pe Everest. Gabriel Ţabără avea 48 de ani

News.ro acum 52 minute
Alpinistul Gabriel Viorel Ţabără, în vârstă de 48 de ani, a murit pe Everest, în Tabăra III, situată la 7470 m altitudine. Românul a murit luni dimineaţă; potrivit oficialilor. El a fost găsit fără viaţă în cortul său de către ghidul său montan, a p

Președintele Iohannis „România nu va trimite combatanți în Ucraina“

Ziua Constanta acum 3 ore
Președintele României, Klaus Iohannis, a susținut miercuri, 22 mai 2024, declarații de presă la finalul vizitei în Parcul Național Piatra Craiului, cu prilejul Zilei Internaționale a Biodiversității și în marja Zilei Europene a Parcurilor Naționale.

Amazon va investi 15,7 miliarde de euro în Spania / „Cea mai mare investiție din zonă”

HotNews acum 57 minute
Gigantul american de comerț online Amazon a anunțat miercuri o investiție gigantică de 15,7 miliarde de euro pe o perioadă de zece ani pentru a crește capacitatea centrelor sale de date din Aragon, în nord-estul Spaniei, potrivit AFP. Depozit al Ama

Oficial britanic: Ţările neutre ar trebui să se alăture NATO dacă doresc protecţie

Mediafax acum 51 minute
Ministrul britanic al Apărării, Grant Shapps, a declarat că nu ar trebui să existe ,,niciun loc pentru neutralitate", pe fondul ameninţărilor tot mai mari din partea Rusiei. Ţările neutre care nu sunt membre NATO, dar care se bucură de ,,umbrela de

AFM a aprobat finanţări de aproape 97 de milioane de lei în Programul „Casa Verde Fotovoltaice”

Adevarul acum o ora
Cereri eligibile în valoare de 96,68 milioane de lei au fost depuse de persoanele fizice în cadrul programului „Casa Verde Fotovoltaice”, în timp ce unităţile de cult au transmis solicitări în cuantum de 13,94 milioane de lei, informează Administraţ

Marea Britanie. Premierul Rishi Sunak face o mişcare surpriză: va convoca alegeri generale pentru luna iulie – surse

Mediafax acum 40 minute
Rishi Sunak va convoca alegeri anticipate surpriză pentru luna iulie, potrivit unor surse de rang înalt pentru The Guardian. Astfel, ar urma să aibă loc o competiţie în care Keir Starmer, liderul Partidului Laburist, va încerca să preia puterea după

Beijingul, acuzat că trimite Rusiei arme letale pentru a le folosi în Ucraina. "E timpul ca lumea să se trezească"

Ziare.com acum 20 minute
Grant Shapps, ministrul britanic al Apărării, acuză China că furnizează sau este pe cale să furnizeze arme letale Rusiei, pentru a le folosi pe frontul din Ucraina, transmite Reuters, potrivit kyivindependent.com. Ministrul a explicat că Marea Brita

Cutremur cu magnitudinea 4 în zona seismică Vrancea - Buzău

News.ro acum 5 ore
Un cutremur cu magnitudinea 4 s-a produs, miercuri după-amiază, în zona seismică Buzău. Mişcarea telurică a avut loc în apropierea oraşelor Sfântu Gheorghe, Focşani, Braşov, Buzău şi Ploieşti.

Pedeapsa absurdă primită de un adolescent bogat, după ce a ucis doi oameni în timp ce conducea beat: Eseu despre siguranța rutieră FOTO/VIDEO

Ziare.com acum o ora
Un adolescent bogat din India care a omorât doi oameni, în timp ce conducea beat, a fost obligat să scrie un eseu ca pedeapsă. În urma accidentului, furia a crescut în India, care se află într-o perioadă electorală și mulți cer o pedeapsă mai aspră

Vremea

București
acum

23°
mie.

12°/25°
joi

13°/21°
vin.

13°/27°
sâm.

14°/25°
Iasi
acum

25°
mie.

12°/26°
joi

15°/26°
vin.

15°/28°
sâm.

13°/24°
Constanta
acum

19°
mie.

15°/19°
joi

15°/18°
vin.

15°/19°
sâm.

16°/17°
Cluj-Napoca
acum

18°
mie.

12°/18°
joi

12°/22°
vin.

13°/23°
sâm.

13°/23°
Timisoara
acum

23°
mie.

15°/23°
joi

14°/22°
vin.

15°/23°
sâm.

13°/26°