Răzvan Lucescu a vrut să-i înmâneze fundaşului Tamaş tricoul purtat cândva de Hagi, iar Cristi Chivu propune ca acesta să fie luat de portar. Sursa: Codrin Prisecaru
Componenţii echipei naţionale de fotbal a României s-au reunit ieri, la Mogoşoaia, şi au început pregătirile pentru meciul cu Franţa, programat sâmbătă, de la ora 22.00 (în direct la Pro TV), la Paris, în Grupa D preliminară pentru Campionatul European din 2012.
De o bună bucată de timp, problema arzătoare a naţionalei este cine să îmbrace tricoul cu numărul 10, precum şi rolul coordonatorului de joc. Desemnarea "decarului" la naţională pare să fi devenit subiect de băşcălie la lot. În partidele cu Albania şi Belarus, numărul 10 s-a aflat pe spatele mijlocaşului George Florescu, stârnind controverse.
Răzvan Lucescu a anunţat că tricoul purtat cândva de Gică Hagi îşi va schimba proprietarul la meciul cu Franţa, de la Paris. "O să i-l dau lui Tamaş, pentru a nu mai exista discuţii. Înainte săl criticăm pe Florescu, trebuie să vedem dacă avem ce pune în loc", a spus Lucescu junior.
"Să nu-l poarte nimeni"
"Probabil că selecţionerul ne ia la mişto dacă spune că îi va da tricoul cu numărul 10 lui Tamaş. Problema nu constă în numele fotbalistului care ar trebui să poarte acest tricou, ci a calităţilor pe care acesta ar trebui să le aibă", a reacţionat impresarul Victor Becali. Între timp, Gabriel Tamaş a anunţat că nu mai vrea să fie "decarul" naţionalei României, motiv pentru Cristi Chivu să facă ieri o propunere inedită în privinţa buclucaşului tricou.
"Poate că în meciul cu Franţa nu va purta nimeni numărul 10, la urma-urmei este doar un simplu tricou. Nu avem un jucător ca Hagi, iar pentru cel care îl va primi va fi foarte greu să-l poarte",a spus Chivu ieri.
Fără să realizeze că-şi ia colegul peste picior, Ianis Zicu a come