Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Robin Hood de Braşov

Publicat in Buna ziua Brasov, miercuri 7 martie 2012 ·

Silviu Chiţu, fost campion naţional la tir cu arcul, vrea să reînvie acest sport în Făgăraş.

Printre pasiunile cu „miros” tehnologic, sunt şi pasiuni mai puţin popularizate, dar care, în trecut reprezentau un stil de viaţă şi se aflau la mare cinste în comunitate. Un astfel de exemplu este tirul cu arcul, o pasiune a lui Silviu Chiţu, membru al unui club de profil, cu un titlu naţional la tir cu arcul „la activ”, care îşi doreşte să înfiinţeze o filială a clubului şi la Făgăraş, potrivit bzf.ro. Sportul acesta, asociat în genere cu personajul Robin Hood, poate fi practicat de oricine până la nivel de performanţă, având în vedere că, în prezent, este disciplină olimpică.

„Este un sport care poate fi practicat de copil sau adult, cu condiţie fizică bună sau mai puţin bună. Poate să poarte chiar şi ochelari! El se practică şi în sală şi în aer liber. În acest moment, am reuşit să găsim un spaţiu într-o sală de sport pentru antrenament. Avem arcuri, săgeţi, ţinte, tot ce ne trebuie. Mai avem nevoie de o plasă de protecţie pentru săgeţi, dar vom rezolva şi problema asta în scurt timp. Îi invit pe toţi cei care ar dori să practice acest sport să ni se alăture. Chiar dacă nu vor ieşi performeri din toţi, îi asigur că tirul cu arcul îi va ajuta să se cunoască mai bine, să-şi educe voinţa şi să obţină performanţe superioare nu doar în plan sportiv”, este convins Silviu Chiţu.

Dacă în trecut, bărbaţii asigurau hrana familiei şi îşi apărau cetăţile cu arcul şi săgeţile din lemn, în ziua de azi, trasul cu arcul este mult mai… aliniat prezentului. „Tehnologia şi-a spus şi aici cuvântul. Mai sunt concursuri unde se poate în continuare evolua cu arc tradiţional şi săgeţi din lemn, categorie care se numeşte instinctiv/tradiţional. Vedetele întrecerilor sunt însă categoriile longbow/barebow, unde se trage cu arcuri care au o formă tradiţională, dar performan

Articolul in Buna ziua Brasov >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Florin Piersic, la Terapie Intensivă după ce a fost operat de urgență

Press Alert acum 10 ore
Actorul Florin Piersic a fost transferat joi la Spitalul Clinic de Ortopedie-Traumatologie și TBC Osteoarticular „Foișor” București. Actorul în vârstă de 88 de ani a fost transferat de la Cluj-Napoca la București cu o aeronavă SMURD, la cererea fami

UPDATE-Zelenski îşi destituie şeful securităţii, considerat responsabil de tentativa eşuată a asasinării sale

News.ro acum 5 ore
Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski l-a demis din funcţie pe şeful securităţii sale personale, Serghii Leonidovici Rud, în vârstă de 47 de ani, potrivit unui decret publicat joi, la două zile după ce autorităţile ucrainene au anunţat că au dej

Sorana Cîrstea este a doua româncă ce se califică în turul trei la turneul Masters 1000 de la Roma

Mediafax acum 8 ore
Sorana Cîrstea a obţinut o victorie clară, chiar dacă, pe alocuri, a dat semne de lipsă de concentrare. Ea a câştigat cu un categoric 7-5, 6-0, într-o oră şi 32 de minute, calificându-se în turul trei, unde o va întâlni pe câştigătoarea meciului din

FOTO Carmen Iohannis, primită de Jill Biden: „Nu voi uita niciodată cum poporul român a primit refugiații din Ucraina”

HotNews acum 8 ore
Carmen Iohannis a fost primită la Casa Albă de către Prima Doamnă a Statelor Unite, Jill Biden, care i-a mulțumit pentru modul în care românii au primit refugiații din Ucraina sosiți în țara noastră după declanșarea invaziei rusești. Jill Biden și C

Nicuşor Dan: Nu am spus niciodată că Primăria Capitalei nu are datorii, am spus că nu are datorii curente. Doar Ceauşescu nu a avut datorii

HotNews acum 7 ore
Primarul general al Capitalei, Nicuşor Dan, spune că nu a afirmat niciodată că Primăria Municipiului Bucureşti nu are datorii, ci nu are datorii curente, care să permită creditorilor să blocheze conturile. Edilul explică faptul că gradul de îndatora

Accident cu 7 răniți la ieșirea din Tulcea. Un microbuz s-a izbit violent de o maşină de teren VIDEO

Ziare.com acum 12 ore
Șapte persoane au fost rănite, joi după-amiază, 9 mai, după ce un microbuz şi o maşină de teren au intrat în coliziune pe o șosea din Tulcea. Răniții au fost evaluați din punct de vedere medical şi vor fi transportați la spital, au anunţat reprezent

Ciolacu: „România se prăbuşeşte dacă nu mai are acces la fondurile europene şi dacă nu implementează reformele din UE”

HotNews acum 12 ore
Premierul Marcel Ciolacu a afirmat că sustenabilitatea economică a României depinde de fondurile europene fără de care țara noastră „se prăbușește”. Ciolacu a făcut această afirmație, referindu-se la retorica antieuropeană din spațiul public, în cad

Trump îl atacă pe Biden cu orice ocazie: ”Joe-escrocul ia partea teroriştilor. O rușine!”

Ziare.com acum 8 ore
Fostul preşedinte republican Donald Trump l-a acuzat joi, 9 mai, pe succesorul său democrat de faptul că "ia partea" Hamas şi a catalogat drept o "ruşine" ameninţările şefului statului de a înceta să livreze anumite tipuri de armament Israelului în

Putin avertizează că forțele nucleare ale Rusiei sunt întotdeauna pregătite de luptă

HotNews acum 10 ore
Forțele nucleare strategice ale Rusiei sunt „întotdeauna” pregătite de luptă, a subliniat joi Vladimir Putin în discursul său de celebrare a victoriei sovietice asupra lui Hitler, pe fondul tensiunilor legate de conflictul din Ucraina, potrivit AFP.

Strat de zăpadă gros de peste 4 metri, pe Transfăgărășan

Tribuna acum 7 ore
Nu au trecut decât câteva zile de când drumarii anunțau că încep deszăpezirea Transfărășanului și că spectaculosul drum ar putea fi deschis mai devreme decât de obicei. Joi, lucrătorii au dat de greu, confruntându-se cu un strat de zăpadă bătătorită

Vremea

București
acum

11°
vin.

11°/21°
sâm.

10°/23°
dum.

12°/16°
lun.

9°/21°
Iasi
acum

vin.

8°/21°
sâm.

11°/20°
dum.

9°/18°
lun.

7°/18°
Constanta
acum

vin.

9°/15°
sâm.

12°/17°
dum.

12°/16°
lun.

11°/15°
Cluj-Napoca
acum

vin.

6°/19°
sâm.

9°/19°
dum.

10°/17°
lun.

7°/19°
Timisoara
acum

12°
vin.

12°/19°
sâm.

11°/22°
dum.

12°/20°
lun.

10°/21°