Mesajul a fost trimis. Multumesc!

CFR face Hora

Publicat in Pro Sport, sâmbătă 5 februarie 2011 ·

"Ceferiştii" au suferit în prima jumătate de oră cu campioanaSloveniei, dar Bud, Traore şi De Zerbi au adus, într-un final, onouă victorie pentru ardeleni în Turcia: 3-2 cu Koper.

CFR-ul lui Minteuan prinde contur, leagă victoriile în amicaleşi arată nerv combinat cu poftă de joc. Iată cum se prezintă acumvişiniii, după 3-2 cu Koper, al patrulea amical al iernii.

Osterc, "Naşul"românilor

Milan Osterc, cel care a marcat un gol în poarta României înbarajul pentru CM 2002, a punctat şi ieri, cu CFR. După meci,vârful sloven a spus că are amintiri plăcute din meciurile din2001. "A fost unul dintre cele mai importante goluri ale carierei.România a jucat foarte bine în prima repriză, dar apoi am întorsrezultatul. Nu este nicio problemă dacă Hagi a plecat de lanaţională după acel meci. Sunt convins că în doi ani va fi iarselecţioner", a spus Osterc.

"Am jucat mai agresiv, am arătat a campioană în reprizaa doua. Echipa începe să joace ce vrea Minteuan", IuliuMureşan, preşedinte CFR Cluj.

Plusuri

Atacul creşte în eficienţă. Traore are chef de fotbal, aintrat ieri la pauză şi a marcat; Bud e omul potrivit la loculpotrivit

Echipa nu se pierde cu firea, a revenit ieri de la 0-2şi "leagă" victoriile în amicale, ceea ce contează lamoral

Nicoară arată poftă de joc şi le aduce aminte fanilordin Gruia de tupeul lui Deac sau de viteza luiDubarbier

Echipa începe să aibă ritm şi vigoare în progresiajocului cu Nicoară şi Hora pe benzi, dar e dependentă de aportullui Peralta

Minusuri

Mincă e numărul unu în poartă pentru retur, dar îilipseşte inspiraţia, nu simte încă echipa

Cadu nu are încă grefa potrivită în centru; Diogoresimte lipsa jocurilor, Rada nu pare compatibil cu căpitanul. CFRîi duce dorul lui Piccolo

Absenţa lui Mureşan, la mijloc, scade agresivitatealiniei mediane şi ampli

Articolul in Pro Sport >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Incident la metroul din Londra. Martorii spun că mai mulţi oameni au fost înjunghiaţi

Mediafax acum 22 minute
Un incident grav a avut loc marţi la metroul din Londra. Unii martorii spun că mai mulţi oameni au fost înjunghiaţi într-o staţie. Zona a fost izolată şi mai multe echipe de la Poliţie şi ambulanţă au fost trimise în misiune.

Cutremur cu magnitudinea 4.4, produs în Serbia, la graniţa cu România

Mediafax acum 2 ore
Cutremur cu magnitudinea 4.4 s-a produs, marţi, în Serbia, la graniţa cu România. Cutremurul a avut loc la 23 de kilometri vest de Drobeta-Turnu Severin.

Activitatea cu publicul la Registrul Comerţului Bucureşti, suspendată marţi, în urma unui protest spontan

HotNews acum o ora
Activitatea cu publicul este suspendată marţi la Registrul Comerţului Bucureşti şi în mai multe registre din ţară, după ce membri ai Sindicatului Angajaţilor din Oficiul Naţional al Registrului Comerţului (SAONRC) au declanşat un protest spontan, pe

Candidatul AUR la primăria Capitalei, plângere la DNA împotriva lui Nicușor Dan

Gandul acum 37 minute
Mihai Enache, candidatul AUR la primăria Capitalei, a depus plângere penală marți la Direcția Națională Anticorupție împotriva lui Nicușor Dan. Plângerea vizează publicitatea electorală cu finanțare netransparentă a acestuia. Am depus plângere penal

Marius Tucă Show începe marți, 30 aprilie, de la ora 20.00, live pe gândul.ro. Invitat: prof. univ. dr. Dan Dungaciu

Cancan acum 28 minute
Invitatul zilei este prof. univ. dr. Dan Dungaciu, analist. Emisiunea o puteți urmări pe gandul.ro, canalul de YouTube Gandul, pe paginile de Facebook Gandul și Marius Tucă și pe mariustuca.ro. ”Tineți aproape!”

VIDEO Două case ale Mănăstirii Văratec, distruse de un incendiu pornit de la o mașină de cusut

HotNews acum 4 ore
Două locuinţe ale Mănăstirii Văratec au fost distruse de un incendiu care a izbucnit, luni seara, din cauza unui scurtcircuit, a informat Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Neamţ. Incendiu Mănăstirea VăratecFoto: Captura Facebook La faţa

Vreme de primăvară cu ploi slabe şi temperaturi normale în Bucureşti

Mediafax acum o ora
Conform prognozei speciale pentru Capitală, de marţi dimineaţă până miercuri dimineaţă, regimul termic va fi caracterizat de valori normale pentru ultima zi a lunii aprilie. Cerul va avea înnorări şi temporar, îndeosebi în prima parte a zilei, va pl

Marea Britanie a început controalele la importurile de alimente proaspete din UE, la peste 4 ani după Brexit

HotNews acum 56 minute
Marea Britanie a demarat, marţi, controalele fizice asupra produselor alimentare proaspete importate din Uniunea Europeană, la trei ani după ce a ieşit din piaţa unică şi la opt ani după ce a votat în favoarea ieşirii din UE, transmite agenția Reute

Continuă CREȘTEREA ECONOMICĂ și în trimestrul II / Managerii români confirmă efectele programului de INVESTIȚII al PSD

Gandul acum o ora
Managerii români cred că România își va continua creșterea economică și în al doilea trimestru al anului 2024, conform studiului privind tendințele activității economice în perioada aprilie – iunie 2024, realizată de Institutul Național de Statistic

Europa devine pe „nesimțite” dependentă de un alt produs rusesc

Wall-Street.ro acum o ora
Europa se îndreaptă pe nesimţite în poziţia în care va fi dependentă de îngrăşămintele ruseşti, la fel cum a fost cu gazele naturale, avertizează unul din cei mai mari producători europeni de îngrăşăminte necesare pentru culturile agricole, informea

Vremea

București
acum

13°
mar.

13°/18°
mie.

12°/21°
joi

13°/17°
vin.

12°/17°
Iasi
acum

21°
mar.

10°/22°
mie.

10°/21°
joi

13°/23°
vin.

13°/23°
Constanta
acum

15°
mar.

13°/15°
mie.

14°/15°
joi

14°/16°
vin.

13°/14°
Cluj-Napoca
acum

18°
mar.

10°/20°
mie.

8°/20°
joi

8°/19°
vin.

10°/16°
Timisoara
acum

22°
mar.

12°/22°
mie.

10°/23°
joi

12°/19°
vin.

11°/14°