Vara 1979, Berlinul de Est. Uniunea Scriitorilor din RDG tocmai a exclus nouă scriitori, printre ei şi pe Stefan Heym. Împotriva acestei decizii menite să-i intimideze pe scriitorii est-germani care colaborează cu edituri din Vest, cîţiva dintre ei adună semnături pentru a-i trimite lui Honecker o scrisoare de protest. Iniţiatorii acestui demers sînt convinşi că Stasi nu a pătruns încă în cercul lor. Însă, informatorul „Schäfer“ (= pastor), în care au deplină încredere, raportează detaliat ce gîndesc, ce plănuiesc, cu cine se întîlnesc. Nici o mişcare nu-i scapă. În septembrie 1979, doi dintre scriitori sînt arestati. „Schäfer“ primeşte „medalia de merit în bronz a Armatei Populare Naţionale“. Vara 1962, Bucureşti. Agentul „Nicu Marin“, însărcinat să descopere eventuala „activitate criminală“ a „obiectivului“ Alexandru Dumitrache, fost mecanic de locomotivă, condamnat în 1950 la şase luni de închisoare pentru omisiune de denunţ, raportează cum îl găseşte pe acesta în grădină punînd „nişte crizanteme“ sau udînd „cu apă nişte roşii“, cum îl întîlneşte în piaţă, cumpărînd „răsad de ardei“, cum este tratat „cu dulceaţă“ de soţia acestuia cînd îl vizitează „întîmplător“. „Nu m-aş mai întoarce acasă“, îi spune „obiectivul“ „sursei“ (de la locuinţa fiicei sale), „de dragul nepoţilor“. Aveau securiştii interese psihologice – sau gustau ei, poate, poezia intimă a vieţii de familie din cartierele ceferiste? Nici pomeneală, lucrul avea metodă: de mai bine de un an de zile „Nicu Marin“ are „sarcina permanentă“ de a-l contacta pe Alexandru Dumitrache şi de a-i cîştiga încrederea, pentru a-i verifica convingerile. El este instruit să „poarte discuţii în primul rînd pe teme de serviciu, de familie, de sănătate, o serie de probleme actuale din presa noastră, situaţia din Alger şi Cuba“. Astfel, întîlnirile lor se desfăşoară mereu după acelaşi scenariu: „Cu ce ocazie pe la n