Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Galeria Ţiriac Auto Collection, lansată în prezenţa lui Ponta, Tăriceanu, Năstase, Hagi - FOTO

Publicat in Mediafax, joi 28 noiembrie 2013 ·

Premierul Victor Ponta, Călin Popescu Tăriceanu şi Adrian Năstase, reprezentanţi ai mediului de business dar şi sportivi precum Ilie Năstase, Gică Hagi sau Gabriela Szabo au fost prezenţi joi la lansarea galeriei Ţiriac Auto Collection, cu peste 60 de modele din colecţia personală a lui Ion Ţiriac.

"Între câţi prim-miniştri sunt prezenţi aici, să înţeleg că l-aţi ales pentru un discurs, ca şi maşina lângă care ne aflăm, pe cel mai nou. Bănuiesc că, la fel ca în tenis, şi în politică, modelele noi sunt cele mai performante, iar cele mai vechi sunt mai valoroase, nu?", este întrebarea pe care i-a adresat-o premierul Victor Ponta omului de afaceri Ion Ţiriac, în cadrul evenimentului de lansare a colecţiei Ţiriac Collection. "Domnule prim-ministru, cum au spus chinezii, it’s only money", a fost răspunsul lui Ţiriac.

GALERIE FOTO

Premierul a fost invitat să ţină un scurt discurs în cadrul evenimentului, în care l-a felicitat pe Ion Ţiriac pentru proiect.

"Era păcat să aveţi asemenea bijuterii şi să nu le vadă cât mai mulţi oameni, mă gândeam că noi politicienii uneori, dacă avem vreo maşină, încercăm să o ascundem, să nu ne-o vadă cineva, dumneavoastră sunteţi un om fericit că puteţi să le arătaţi", a glumit premierul.

Victor Ponta a mai declarat că s-ar întoarce oricând să revadă colecţia, într-un moment "cu mai puţină presă", iar omul de afaceri l-a invitat să îşi ia un concediu de două zile, pentru a conduce maşina lui preferată, Lancia Delta Integral. "Am învăţat de la unul dintre cei prezenţi că atunci când îţi iei vacanţă din funcţia asta, îţi iei vacanţă pe mai mult timp, nu doar pe două zile şi va trebui să vorbesc cu dl, Tăriceanu care este pilot, eu sunt doar copilot, vom profita de invitaţia dvs", a fost răspunsul premierului.

Galeria Ţiriac Collection este prima colecţie personală lansată în România şi reuneşte peste 60

Articolul in Mediafax >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Programul IPS Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului în perioada următoare

Ziua Constanta acum 3 ore
Programul IPS Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, în perioada 9-13 mai 2024 Joi, 9 mai, - va face parte din soborul de arhierei care va oficia Sfânta Liturghie de hram la Catedrala episcopală „Învierea Domnului” şi „Sf. M. Mc. Gheorghe” din municipi

Directorul Institutului Balș, unde este internat Florin Piersic: Nu se discută acum despre o infecţie care să îi pună viaţa în pericol

HotNews acum 4 ore
​Adrian Marinescu, ​directorul medical al Institutului „Matei Balş”, spital în care este internat Florin Piersic, a declarat, miercuri, că nu se discută la acest moment despre o infecţie care să îi pună actorului viaţa în pericol. Amintim că Florin

Comisia Europeană a publicat o analiză potrivit căreia deficitul de competenţe şi ponderea semnificativă a muncii la negru sunt factorii care explică şomajul de lungă durată în România

News.ro acum o ora
Comisia Europeană a publicat o analiză de ţară detaliată în domeniul ocupării forţei de muncă, al competenţelor şi al incluziunii sociale pentru România, Bulgaria, Estonia, Spania, Italia, Lituania şi Ungaria, prezentând în detaliu rezultatele cadru

Atenţionare MAE: Suedia reintroduce controlul la frontiera internă până în noiembrie

HotNews acum 32 minute
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) a emis miercuri o atenționare de călătorie prin care îi informează pe cetățenii români care tranzitează sau intenționează să se deplaseze în Suedia că autoritățile din această țară au luat decizia de a reintroduce

Certificatele de naștere și deces se vor putea obține digital

Wall-Street.ro acum 25 minute
Ministerul Afacerilor Interne a informat că, începând de miercuri, cetăţenii din municipiile Cluj-Napoca, Constanţa, Slobozia, Iaşi, Deva, Sibiu, Timişoara şi judeţul Ilfov vor putea obţine în format digital, dar şi fizic, la cerere, certificate de

Salvini îi sugerează lui Macron să se „trateze”, după ce preşedintele francez a reluat ideea trimiterii de trupe în Ucraina / ”Să plece în Ucraina, mâine”

G4Media acum 44 minute
Roma, 8 mai /Agerpres/- Vicepremierul italian Matteo Salvini a declarat miercuri că preşedintele francez Emmanuel Macron este un politician „periculos” care ar trebui „să se trateze”, după ce liderul de la Elysee a vorbit din nou despre posibilitate

Lucian Bode: Trebuie să spunem cu curaj unele lucruri, să nu ne ferim doar să-i menajăm pe unii. Faptul că avem o alianţă pentru europarlamentare cu PSD-ul nu ne împiedică să le arătăm minusurile guvernărilor lor locale

News.ro acum 42 minute
Secretarul general al PNL, Lucian Bode, afirmă că alianţa pe care PNL o are cu PSD pentru alegerile europarlamentare nu prespupune ca liberalii să nu vorbească public despre ”minusurile” guvernărilor locale ale social-democraţilor. ”Trebuie să spune

Ministerul Energiei: Preţurile facturilor la gaze şi electricitate, mai mici faţă de preţurile plafonate

Mediafax acum 4 ore
Preţurile facturilor la gaze naturale au scăzut în luna aprilie cu 25%, iar cele la electricitate cu 15% faţă de preţurile maximale plafonate, potrivit Ministerului Energiei. „Au fost emise primele facturi pe luna aprilie la gaze şi energie electric

Statele UE au convenit ca veniturile din activele ruseşti îngheţate să fie folosite pentru susţinerea militară a Ucrainei. Reacția Rusiei

Adevarul acum 46 minute
Ambasadorii statelor UE au ajuns miercuri la un acord de principiu pentru ca veniturile rezultate din activele ruseşti îngheţate în urma sancţiunilor impuse Rusiei după invazia din Ucraina să fie folosit pentru finanţarea ajutorului militar oferit a

Cod galben de viituri pe râuri din 17 judeţe

Mediafax acum 8 ore
Specialiştii INHGA au instituit Codul galben începând de miercuri, de la ora 12.00, până joi la ora 8.00. Astfel, vor fi afectate anumite sectoare de râuri din bazinele hidrografice: Someşul Mic (judeţele: Bihor şi Cluj), Someş (judeţele: Cluj, Săla

Vremea

București
acum

17°
mie.

15°/19°
joi

13°/16°
vin.

11°/20°
sâm.

9°/22°
Iasi
acum

15°
mie.

10°/17°
joi

11°/18°
vin.

12°/20°
sâm.

10°/21°
Constanta
acum

12°
mie.

12°/17°
joi

13°/14°
vin.

13°/15°
sâm.

12°/17°
Cluj-Napoca
acum

15°
mie.

13°/16°
joi

9°/13°
vin.

8°/17°
sâm.

8°/19°
Timisoara
acum

15°
mie.

13°/21°
joi

11°/17°
vin.

12°/18°
sâm.

10°/21°