Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Sibiu: Ovidiu Baron, muzeograful îndrăgostit de literatură (PORTRET)

Publicat in Adevarul, miercuri 18 noiembrie 2009 ·

Fost profesor, Ovidiu Baron lucrează în prezent ca muzeograf în cadrul Complexului Naţional Muzeal „Astra“ şi a reuşit să îşi transpună experienţele trăite de-a lungul anilor într-un prim volum de proză scurtă. Profil

Născut: 15 aprilie 1976

Studii: Facultatea de Litere „Lucian Blaga“, specializarea Română-Franceză, doctorat pe poezie modernă la Universitatea „Sophia Antipolis“ din Nice.

Familie: Căsătorit

Ovidiu Baron a crescut de mic printre cărţi şi consideră că literatura este un domeniu care îl reprezintă extrem de bine. Lectura i-a fost stimulată încă de mic de dascăli şi apropiaţi, iar biblioteca acestuia ajunge acum să numere peste 3.000 de volume, din diferite domenii. „Primele cărţi le am încă din şcoala primară şi păstrează şi acum dedicaţia învăţătorului pe ele. Păstrez şi cărţile câştigate la diferite concursuri şcolare sau pe cele pe care le-am cumpărat eu însumi, în urma câştigurilor generate de obiceiurile de iarnă“, povesteşte Ovidiu Baron.

Şase ani de profesorat

Din dorinţa de a transmite şi altora cunoştinţele dobândite printr-un studiu intens, acesta s-a angajat, imediat după terminarea liceului, ca profesor suplinitor la o şcoală din Vâlcea, iar după facultate a continuat să contribuie şi la formarea elevilor de la două şcoli sibiene. „ Toate cele trei experienţe pedagogice au avut un farmec aparte, meseria de profesor fiind extrem de pasionantă, atât la nivelul efortului depus, cât şi în privinţa rezultatelor“, explică Ovidiu Baron. Deşi ar fi dorit să rămână în acest domeniu, experienţa a fost însă un eşec din punct de vedere finaciar, iar acest aspect l-a determinat să renunţe, după şase ani şi să plece în Franţa, pentru a-şi continua studiile. „Am plecat în Franţa în anul 2004 pentru doctorat, pe cont propriu, şi am reuşit să îmi plătesc studiile lucrând, pe rând, în turism şi în vân

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Turcia suspendă toate relațiile comerciale cu Israelul

HotNews acum o ora
Turcia și-a suspendat joi relațiile comerciale cu Israelul, după ce și-a restricționat deja exporturile către această țară în aprilie, a anunțat Ministerul turc al Comerțului, citat de AFP. Erdogan, la mitingul pro PalestinaFoto: Yasin AKGUL / AFP /

Mai mulţi elevi care au participat la Olimpiada Naţională de Istorie, desfăşurată la Braşov, au ajuns la spital după ce au mâncat la un restaurant/ DSP Braşov face o anchetă/ Şeful ISJ afirmă că nu s-a primit o notificare oficială

News.ro acum 2 ore
Cel puţin şapte elevi, din mai multe judeţe, care au participat la Olimpiada Naţională de Istorie, desfăşurată la Braşov, au ajuns la spital după ce au mâncat într-un restaurant din Codlea, scrie Edupedu.ro. Direcţia de Sănătate Publică (DSP) Braşov

Spitalul Militar din Cluj-Napoca: Actorul Florin Piersic nu a contractat nicio infecţie nosocomială pe timpul internării în spitalul nostru

News.ro acum 4 ore
Reprezentanţii Spitalului Militar din Cluj-Napoca au precizat, joi, că actorul Florin Piersic nu a contractat vreo infecţie nosocomială cât timp a fost internat în această unitate medicală, unde a fost supus unei intervenţii chirurgicale la genunchi.

Purtătoarea de cuvânt a MAE din Rusia: Declarațiile lui Macron despre trimiterea de trupe NATO în Ucraina ”au de-a face cu anumite zile ale săptămânii”

Ziare.com acum 5 ore
Comentariile preşedintelui francez Emmanuel Macron cu privire la posibilitatea trimiterii de trupe în Ucraina "au de-a face cu anumite zile ale săptămânii", a comentat ironic pentru TASS purtătoarea de cuvânt a Ministerului rus de Externe, Maria Zah

Un urs a fost văzut pe străzile din municipiul Sebeş. Autorităţile au transmis mesaj Ro-Alert

Mediafax acum 2 ore
Un urs a fost văzut în municipiul Sebeş, judeţul Alba. Incidentul s-a produs joi seara. Autorităţile au emis mesaj de avertizare RO-Alert.

Cum evaluează spionajul american războiul din Ucraina și relația cu China

HotNews acum 33 minute
Preşedintele rus Vladimir Putin consideră că evoluţiile interne şi internaţionale tind să îi fie favorabile şi probabil că va continua cu tactici agresive în Ucraina, aşa că este puţin probabil ca războiul să se încheie prea curând, a declarat joi o

Trimiterea de trupe NATO în Ucraina ar declanşa al Treilea Război Mondial, consideră ministrul ungar de Externe VIDEO

Ziare.com acum 5 ore
Péter Szijjártó, ministrul ungar de Externe, aflat joi, 2 mai, în Franţa, s-a arătat îngrijorat de ultimele declaraţii ale preşedintelui Emmanuel Macron, care a reiterat, într-un interviu pentru The Economist, că trimiterea de trupe occidentale în U

Netanyahu: Trebuie să ne protejăm singuri, pentru că nu apără nimeni

Wall-Street.ro acum 4 ore
Evreii trebuie să fie capabili să se apere singuri, pentru că nimeni nu-i va apăra, a afirmat prim-ministrul israelian Benjamin Netanyahu, în timp ce tot mai multe voci se ridică împotriva războiului dus de Israel în Fâşia Gaza, informează AFP, cita

Zeci de mii de persoane protestează din nou în Georgia împotriva proiectului de lege asupra „influenţei străine”

G4Media acum 4 ore
Zeci de mii de persoane au ieşit în stradă joi seara în Georgia, pentru a protesta din nou împotriva proiectului de lege controversat asupra „influenţei străine”, dorit de guvern, informează AFP, transmite Agerpres. Spre deosebire de zilele preceden

Parlamentul sârb a aprobat guvernul de coaliţie condus de Milos Vucevic. Doi dintre membrii executivului sunt proruşi sancţionaţi de SUA

News.ro acum 4 ore
Parlamentul sârb a aprobat joi guvernul de coaliţie al premierului desemnat Milos Vucevic, care a spus că va fi un executiv "de continuitate", ce va trebui să conducă ţara balcanică prin provocările geopolitice din regiune şi tensiunile cu Kosovo, r

Vremea

București
acum

13°
vin.

12°/15°
sâm.

12°/21°
dum.

11°/22°
lun.

13°/24°
Iasi
acum

13°
vin.

13°/24°
sâm.

10°/20°
dum.

9°/22°
lun.

11°/26°
Constanta
acum

11°
vin.

11°/16°
sâm.

13°/15°
dum.

11°/15°
lun.

11°/17°
Cluj-Napoca
acum

18°
vin.

12°/21°
sâm.

12°/21°
dum.

12°/21°
lun.

11°/22°
Timisoara
acum

16°
vin.

12°/16°
sâm.

10°/22°
dum.

11°/23°
lun.

12°/23°