Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Horaţiu Baciu, o gură de aer curat în muzică şi poezie

Publicat in Adevarul, luni 25 ianuarie 2010 ·

Este consultant la o firmă de aparate de purificare a aerului, sub egida căreia a lansat un program numit „Aer curat şi literatură de calitate"

Horaţiu Baciu este pasionat de muzică şi poezie de când se ştie. La 20 de ani, a scris primele poezii şi nu le-a ţinut în sertar. A debutat în 1996 la Editura Euforia din Sibiu cu volumul de versuri „Dilema unui fruct", ediţie îngrijită de scriitorul Iustin Panţa. În 2001, a urmat o a doua carte: volumul „Himera" la editura Vinea din Bucureşti.

Aer curat şi literatură de calitate

În prezent, Horaţiu este consultant în domeniul calităţii la o firmă care importă şi comercializează o gamă de aparate de purificare a aerului. Sub egida acestei firme, a lansat şi un program cultural numit „Aer curat şi literatură de calitate". Programul include, printre altele, o bibliotecă virtuală care conţine şi ultimul său volum, „Himerica", însoţit de un album muzical cu acelaşi titlu. Discul conţine treisprezece melodii folk - interpretat pe versuri cantabile de Mihai Eminescu („Lasă-ţi lumea", „O, rămâi"), Mihai Ursachi („Cântec de dragoste din Hexagonerie",„Edict", „Joc"), Adrian Păunescu („Colind"), Traian Furnea („Femeia nevisată vreodată de-un om"), Călin Rus („Chipul tău"), dar şi de Horaţiu Baciu („Ada mi-l ia", „Numai o clipă", „La răscruce"). Albumul a fost lansat recent în cafeneaua Class Cafe din Bistriţa şi a produs o atmosferă cu adevărat memorabilă.

Graficianul lui are cinci ani

Un aspect inedit al proiectului iniţiat de Horaţiu Baciu este faptul că toate comenzile online pentru aparatele de purificare a aerului pleacă împreună cu o carte şi un CD. Inedit este şi faptul că „graficianul" care semnează coperta cărţii este chiar fiul său, Dragoş, în vârstă de cinci ani, un excelent desenator şi colaboratorul său de nădejde. Dagoş îi împărtăşeşte şi pasiunea pentru muzica rock.

Artele

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Femeia care a câștigat la loterie de două ori câte un milion de dolari în decurs de doar 10 săptămâni

Ziare.com acum 38 minute
O femeie din Statele Unite a câştigat un premiu de 1 milion de dolari la loto de două ori în decurs de 10 săptămâni. Loteria de stat din Massachusetts a dezvăluit că Christine Wilson este norocoasa deţinătoare a biletului care a câştigat premiul cel

Un bărbat a fost ucis la o partidă de vânătoare din Hunedoara. În ce condiții a murit

Ziare.com acum o ora
Un bărbat de 44 de ani a fost împușcat mortal în timpul unei partide de vânătoare, în localitatea Boholt din județul Hunedoara, joi, 2 mai. Unui alt bărbat cu care se afla la vânat i s-a descărcat accidental arma şi l-a împuşcat pe camaradul său în

Marcel Ciolacu, de Ziua Mondială a Libertăţii Presei: La nivelul societăţii din România, avem în mass-media un partener ferm de partea adevărului / Apreciez munca acestor oameni, cu toată complexitatea pe care o implică

News.ro acum 2 ore
Premierul Marcel Ciolacu afirmă, vineri, de Ziua Mondială a Libertăţii Presei, că la nivelul societăţii din România, avem în mass-media un partener ferm de partea adevărului. Şeful Executivului spune că apreciază munca acestor oameni, cu toată compl

UPDATE - Prahova - Intervenţie de urgenţă pentru stabilizarea provizorie a străzii surpate, la Slănic. Prefect: În momentul de faţă nu există niciun indiciu concret că ar trebui să extindem perimetrul de siguranţă

News.ro acum 45 minute
Comitetul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă (CJSU) Prahova a aprobat, vineri, realizarea unei intervenţii de urgenţă pentru stabilizarea provizorie a străzii 23 August din Slănic, surpată în urmă cu o săptămână. După stabilizarea provizorie a tron

București: Poliția caută mai multe persoane care au răpit un bărbat dintr-un complex de locuințe din Sectorul 1

HotNews acum 2 ore
Poliţiştii bucureşteni caută mai multe persoane care ar fi răpit un bărbat dintr-un complex de locuinţe din Sectorul 1 al Capitalei, acesta fiind găsit ulterior pe o stradă din acelaşi sector. Masini de politieFoto: Adrian Ilincescu/ HotNews.ro Potr

Nicuşor Dan: Dăm în exploatare încă 1,2 km de metri de conductă de termoficare modernizată

Mediafax acum o ora
„Dăm în exploatare încă 1,2 km de metri de conductă de termoficare modernizată. Compania Municipală Energetica Servicii Bucureşti a realizat probele de presiune pentru încă două tronsoane de conductă magistrală de termoficare, în Obiectivul 4 – Magi

Cum va fi vremea în luna mai. Perioada în care va ploua aproape peste tot

Ziare.com acum 5 ore
ANM anunţă că săptămâna viitoare vor fi precipitaţii în majoritatea regiunilor. Conform prognozei anunţate vineri, în săptămâna 13 - 20 mai, temperaturile se vor situa sub cele obişnuite în acest interval. Săptămâna 06.05.2024 – 13.05.2024 Valorile

3 mai - Ziua Mondială a Libertății Presei

Ziua Constanta acum 5 ore
În 2024, Ziua mondială a libertăţii presei este dedicată importanţei jurnalismului şi libertăţii de exprimare în contextul actualei crize de mediu la nivel mondial, anunţă site-ul ONU. În 2024, Ziua mondială a libertăţii presei este dedicată importa

FMI: Europa de Est va devansa în curând sudul Europei la capitolul standard de viaţă. Migrația muncitorilor din Est spre Sud a început să se oprească

G4Media acum 2 ore
La aproape patru decenii de la colapsul Uniunii Sovietice, standardele de viaţă din ţările care au ieşit de pe orbita URSS pentru a se alătura Uniunii Europene urmează să le devanseze pe cele ale ţărilor din sudul blocului comunitar, transmite Bloom

Vinerea Mare Ce zi importantă este pentru credincioși în calendarul ortodox, 3 mai 2024?

Ziua Constanta acum 5 ore
În Vinerea Mare se face pomenire de sfintele, mantuitoarele si infricosatoarele Patimi ale Mantuitorului. Rastignirea nu era practicata de evrei. Cu exceptia crucificarii a 800 de locuitori ai Ierusalimului de catre regele Alexandru Ianeul in 87 i.H

Vremea

București
acum

16°
vin.

12°/17°
sâm.

13°/20°
dum.

11°/21°
lun.

13°/25°
Iasi
acum

25°
vin.

13°/25°
sâm.

10°/20°
dum.

9°/23°
lun.

11°/26°
Constanta
acum

19°
vin.

12°/19°
sâm.

13°/16°
dum.

11°/15°
lun.

11°/17°
Cluj-Napoca
acum

20°
vin.

12°/21°
sâm.

12°/21°
dum.

10°/21°
lun.

11°/22°
Timisoara
acum

16°
vin.

12°/16°
sâm.

10°/22°
dum.

11°/23°
lun.

12°/24°