Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Arad: Terenurile din Banat sunt cele mai insensibile la criză

Publicat in Adevarul, joi 23 aprilie 2009 ·

Bănăţenii care deţin terenuri în jurul oraşelor mari din regiune au scăzut preţurile, dar numai în proporţii aproape insesizabile. Pământul din apropierea oraşelor bănăţene îşi menţine în continuare preţul ridicat, deşi cererea de pe piaţa imobiliară este în cădere liberă. În comparaţie cu preţurile cerute de proprietarii terenurilor din ţară, cei din Banat încearcă să menţină preţurile constante. Cea mai mare ieftinire abia ajunge la zece la sută. Astfel, cotele cele mai ridicate sunt întâlnite la parcelele pentru care preţul unui metru pătrat s-a redus de la 50, la 45 de euro. Potrivit unui studiu realizat de Suplimentul „Expert Imobiliar” al ziarului „Adevărul”, judeţul Timiş se situează pe ultimul loc în topul ieftinirilor de terenuri, în primul trimestru din 2009.

Timişenii nu vor să lase la preţ

Preţul unui metru pătrat de teren extravilan variază între 0,2 şi 60 de euro. În Moşniţa Nouă, un metru pătrat de teren ajunge la 2,5 euro, în timp ce în zona Torontalului sau Aeroportului acesta costă 50 de euro. Cele mai mici reduceri de preţ se înregistrează în cazul terenurilor mici, la care negocierile nu reuşesc să aducă ieftiniri substanţiale. Cu cât suprafaţa cumpărată este mai mare, şansele de a obţine un preţ redus cresc. Astfel, pentru o parcelă de 500-600 de metri pătraţi, proprietarii nu sunt dispuşi să lase prea mult din preţ. Dacă terenul depăşeşte însă 1.000 de metri pătraţi, situaţia se schimbă radical, iar proprietarii pun la dispoziţia cumpărătorilor oferte de preţ mai avantajoase.

Case la periferie în locul apartamentelor

Imunitatea terenurilor rezidenţiale la criza de pe piaţa imobiliară se datorează faptului că o casă în afara oraşului costă cât un apartament în mijlocul acestuia. Bănăţenii cu bani, preferă astfel libertatea dintr-o casă cu grădină în locul agitaţiei urbane dintr-un aparta

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Rusia l-a pus pe Zelenski pe lista persoanelor căutate

HotNews acum 33 minute
Rusia a deschis o acţiune penală împotriva preşedintelui ucrainean Volodimir Zelenski şi l-a trecut pe lista persoanelor date în urmărire, a relatat sâmbătă agenţia de stat rusă TASS, citând baza de date a Ministerul rus de Interne, transmite Reuter

Caz cutremurător în Timiș. Un bărbat și-a dat foc în grădina din spatele casei

Ziare.com acum o ora
Un bărbat de 53 de ani din localitatea Giarmata Vii, din apropiere de Timişoara, şi-a dat foc sâmbătă, 4 mai, în grădina din spatele casei sale. ”Azi, 4 mai 2024, în jurul orei 14:30, poliţiştii Secţiei 1 Rurale Timişoara au fost sesizaţi cu privire

Incendiu puternic, lângă Mănăstirea Voroneț, județul Suceava

Ziua Constanta acum o ora
Un incendiu puternic a izbucnit, în urmă cu puțin timp, lângă Mănăstirea Voroneț din orașul Gura Humorului, în județul Suceava. O casă aflată la doar câteva sute de metri de biserică a luat foc. Din cauza faptului că bate vântul tare, iar majoritat

LIVE VIDEO Ceremonia de primire a Sfintei Lumini are loc la Mormântul lui Iisus Hristos la Ierusalim (VIDEO)

Ziua Constanta acum 4 ore
Ceremonia de primire a Sfintei Lumini are loc la Mormântul Domnului nostru Iisus Hristos în Sâmbăta Mare, începând cu ora 13:00, conform Basilica.ro Evenimentul este transmis live de Trinitas TV. Primirea Sfintei Lumini Sâmbătă dimineață au fost sti

Ce spune Nicușor Dan despre producerea unui cutremur în București. „O să fie rău!”

Gandul acum 2 ore
Primarul Capitalei, Nicuşor Dan, a afirmat că dacă vine un cutremur ”o să fie rău” în Bucureşti deoarece sunt aceleaşi clădiri care au trecut şi prin cutremurul din 1977. El a menţionat că teoretic blocurile noi respectă toate cerinţele, dar practic

Negociatori Hamas au ajuns la Cairo pentru negocieri privind un armistiţiu în Gaza

News.ro acum o ora
Negociatori Hamas au ajuns sâmbătă la Cairo pentru intensificarea discuţiilor privind un posibil armistiţiu în Gaza, care ar prevedea întoarcerea în Israel a unor ostatici, a declarat un oficial Hamas. Directorul CIA este deja prezent pentru diploma

Unirea Slobozia este matematic campioană în Liga 2

News.ro acum 44 minute
În urma meciului de sâmbătă dintre Unirea Slobozia şi Corvinul Hunedoara, scor 1-0 în favoarea Unirii, formaţia pregătită de Adrian Mihalcea a cucerit matematic titlul de campioană în Liga 2 Casa Pariurilor, cu două etape înainte de finalul sezonulu

Zeci de migranţi au trecut Canalul Mânecii spre Anglia, în ciuda ameninţării cu expulzarea în Rwanda

Mediafax acum o ora
Zeci de migranţi aflaţi în două bărci pneumatice au ajuns sâmbătă pe coasta sudică a Angliei, într-o traversare a Canalului Mânecii, dinspre Franţa. O navă franceză a urmărit ambarcaţiunile până când acestea au ajuns în apele engleze.

Rusia, o amenințare existențială pentru Europa: Se confruntă cu două războaie

Wall-Street.ro acum 3 ore
Înaltul reprezentant al Uniunii Europene pentru Afaceri Externe, Josep Borrell, a apreciat că Rusia reprezintă o "ameninţare existenţială" pentru Europa deoarece, dacă va avea succes, preşedintele rus Vladimir Putin nu se va opri în Ucraina, informe

Eurostat România are a treia cea mai mică speranţă de viaţă din UE. La polul opus se află Spania

Ziua Constanta acum 3 ore
Spania este ţara din Uniunea Europeană (UE) cu cea mai mare speranţă de viaţă, de 84 de ani, şi se află peste media comunitară, care este de 81,5 ani, în timp ce România are a treia cea mai mică speranţă de viaţă din UE, de 76,6 ani, potrivit ultime

Vremea

București
acum

21°
sâm.

12°/21°
dum.

10°/21°
lun.

12°/24°
mar.

13°/26°
Iasi
acum

22°
sâm.

11°/22°
dum.

9°/21°
lun.

9°/25°
mar.

13°/26°
Constanta
acum

17°
sâm.

13°/17°
dum.

11°/14°
lun.

10°/16°
mar.

11°/17°
Cluj-Napoca
acum

25°
sâm.

13°/25°
dum.

10°/21°
lun.

11°/22°
mar.

13°/22°
Timisoara
acum

24°
sâm.

10°/24°
dum.

11°/23°
lun.

12°/25°
mar.

13°/24°