Vechii colegi povestesc amuzați că Radu Mazăre era în tinerețe departe de a fi un sex-simbol. Ținuta lui suferea din cauza lipsei cochetăriei, a gustului, a preocupării.
Aroganța de astăzi a trecut prin niște munci fizice pe care viitorul primar le-a prestat pentru un ban de buzunar. Nu era sărac, era doar tânăr înfometat și își dorea să apuce cât mai zdravăn din caşcavalul tranziției. Constanța l-a îmbrățișat bucuroasă pe imberbul care, cu gașca sa, înființase antioficiosul, ziarul noului val: cu bârfele urbei, cu liste de turnători, cu poze paparazzi. Era dintr-odată altceva, era coconul unei specii care avea să ia România cu asalt. Iar România, uşor de prostit și amețită de tot ce vedea în jur, s-a lăsat cotropită. Acum îl promovează zâmbind îngăduitoare. Apariţiile lui sunt întotdeauna de comentat.
Unii ni-l fac pe primar „papiţoi“, nu-mi dau seama dacă de la ţoale sau de la purtare. El e ori supărat pe DNA și vorbeşte în argoul de „Costanţa“, ori e bine dispus și scoate câte-o perlă. Atitudinea lui relaxată, miserupistă, face fani la fiecare demonstrație.
Sunt colegi prin presă care ne invidiază fățiș pentru primarul nostru: că „e tare“, că „are sânge“. Dacă e să fim invidiați de jurnalişti din alte oraşe, merităm pentru un singur lucru: că omul este o resursă constantă de subiecte. Majoritatea ne revoltă, pe noi, constănțenii care îi știm mișcările de ani de zile. Acum și le exersează la propriu prin Sao Paulo, la carnaval. Mi-l și închipui sus pe carul alegoric, dansând alandala. Imaginea smulge un zâmbet: e o plăcere să-l vezi dându-se în stambă. Fie ea şi de firmă.
