Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Moartea bărbatului arestat la Secţia 7 a fost violentă

Publicat in Ziua Veche, joi 20 octombrie 2011 ·

Bărbatul care a decedat în timp ce se afla în arest la Secția 7 de poliţiei din Bucureşti avea leziuni la nivelul membrelor şi al toracelui, arată un comunicat al Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti. El a avut o moarte violentă, au concluzionat anchetatorii. Rudele bărbatului şi avocatul său susţinea că a fost bătut de poliţişti.

“La data de 19.10.2011, Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti s-a sesizat din oficiu cu privire la decesul numitului B.G.D., în vârstă de 38 de ani, produs în Arestul Secţiei 7 Poliţie” – se arată în comunicatul Parchetului.

După sesizarea din oficiu, un procuror din cadrul Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti a efectuat cercetarea la faţa locului, la care au participat şi un medic-legist din cadrul INML „Mina Minovici”, ofiţeri din cadrul Serviciului Omoruri şi specialişti criminalişti din cadrul DGPMB

La data de 20.10.2011, medici legişti din cadrul Institutului Naţional de Medicină Legală „Mina Minovici” au efectuat autopsia cadavrului, concluziile preliminare fiind următoarele : „Moartea a fost violentă şi s-a datorat stării septice survenite în evoluţia unei pleurezii purulente. La necropsie s-au constatat leziuni traumatice la nivelul membrelor şi toracelui. Pentru a aprecia rolul şi ponderea leziunilor traumatice în tanatogeneză s-au recoltat probe biologice pentru examene complementare de laborator (examen histopatologic, microbiologic şi toxicologic). Moartea poate data din 19.10.2011.”

La data de 15.10.2011, Secţia 7 Poliţie a dispus începerea urmăririi penale faţă de B. G.D. pentru infracţiunea de furt calificat în stare de recidivă, anterior fiind condamnat pentru săvârşirea infracţiunilor de furt calificat şi trafic de stupefiante. În sarcina acestuia s-a reţinut faptul că, la data de 14.10.2011, în timp ce se afla într-un restaurant de pe raza sectorului 2, a sustras o geantă de cul

Articolul in Ziua Veche >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Ministrul slovac al Apărării: starea premierului este „extraordinar de gravă”

Mediafax acum o ora
Starea premierului slovac Robert Fico este „extraordinar de gravă” după ce a fost împuşcat de cinci ori. Anunţul a fost făcut miercuri seara de ministrul slovac al Apărării, Robert Kalinak. Fico a fost împuşcat în abdomen în timpul unui eveniment pu

Nunta din Teleorman care a blocat circulația / Socrul mare a fost reţinut pentru instigare

HotNews acum o ora
Socrul mare de la nunta din judeţul Teleorman care a blocat circulaţia în localitatea Buzescu a fost reţinut pentru 24 de ore. El este acuzat de instigare la împiedicarea sau îngreunarea circulaţiei pe drumurile publice. Nuntă cu alai în Buzescu, Te

Finlanda plănuieşte să folosească rezervişti pentru a patrula la graniţa cu Rusia

Mediafax acum 2 ore
Finlanda plănuieşte să folosească rezervişti pentru a patrula la graniţa comună cu Rusia. Mii de rezervişti ar putea fi trimişi în zonă. Decizia va fi luată dacă va creşte numărul de migranţi ilegali.

Marius Tucă Show începe joi, 16 mai, de la ora 20.00, live pe gândul.ro. Invitat: Ion Cristoiu

Gandul acum o ora
Invitatul zilei este Ion Cristoiu, scriitor și publicist. Emisiunea o puteți urmări pe gandul.ro, canalul de YouTube Gandul, pe paginile de Facebook Gandul și Marius Tucă și pe mariustuca.ro. ”Tineți aproape!”

UPDATE - Constanţa: Incendiu la o locomotivă, la ieşirea din Poarta Albă spre Mulfatlar / Trenul nu are încărcătură - FOTO / VIDEO

News.ro acum o ora
Pompierii din Constanţa intervin, iercuri seară, pentru stingerea unui incendiu care a izbucnit la o locomotivă, la ieşirea din Poarta Albă spre Mulfatlar. UPDATE: ”A doua locomotivă şi vagoanele au fost decuplate din timp”, au mai transmis oficiali

Simona Halep, prima reacție după ce s-a retras de la Trofeul Clarins

HotNews acum 3 ore
Simona Halep a jucat miercuri al doilea meci de la revenirea pe terenul de tenis. Românca a abandonat în duelul din primul tur de la Trofeul Clarins, cu McCartney Kessler (la scorul de 7-5, 2-3), din cauza unei probleme la genunchi. Simona HalepFoto

Simona Halep, nevoită să abandoneze în al doilea meci de după revenirea în competiţii, la Trophee Clarins

Ziua Constanta acum 3 ore
Simona Halep, numărul 1149 WTA, revenită în martie după o suspendare îndelungată, a abandonat, miercuri, în prmul tur al turneului WTA 125 Trophee Clarins, de la Paris. Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe EmailHalep s-a retr

INS: Produsul Intern Brut în trimestrul I 2024 a fost, în termeni reali, mai mare cu 0,5%, comparativ cu trimestrul IV 2023

News.ro acum 13 ore
Economia Rommâniei a crescut, în trimestrul I, cu 0,5%, comparativ cu trimestrul IV 2023, arată datele ”semnal” publicat miercuri de Institutul Naţional de Statistică (INS). Faţă de acelaşi trimestru din anul 2023, Produsul intern brut a înregistrat

Ce scrie L'Equipe despre abandonul Simonei Halep de la Paris: „Ghinion”

Gazeta Sporturilor acum 3 ore
(24 de ani, 123 WTA) de la Trophee Clarins din cauza durerilor la genunchiul stâng. L'Equipe, cel mai important cotidian francez, a reacționat după acest eveniment de la Paris.

Ministerul Finanţelor: În aprilie, acţiunile de control ale ANAF au diminuat pierderea fiscală cu 430 milioane lei / Boloş: Peste 65% din cuantumul obligaţiilor fiscale stabilite suplimentar de organele de inspecţie au fost în contul TVA

News.ro acum 3 ore
Ministerul Finanţelor anunţă, miercuri seară, că, în luna aprilie, acţiunile de control ale ANAF au diminuat pierderea fiscală cu 430 milioane lei. S-au făcut aproape 5.000 de controale şi au fost trimise contribuabililor aproape 3..000 de notificăr

Vremea

București
acum

13°
mie.

8°/18°
joi

8°/20°
vin.

11°/17°
sâm.

12°/24°
Iasi
acum

13°
mie.

7°/15°
joi

8°/17°
vin.

10°/21°
sâm.

12°/15°
Constanta
acum

mie.

7°/14°
joi

8°/15°
vin.

12°/15°
sâm.

13°/16°
Cluj-Napoca
acum

10°
mie.

6°/17°
joi

5°/18°
vin.

7°/17°
sâm.

10°/19°
Timisoara
acum

11°
mie.

10°/19°
joi

10°/20°
vin.

11°/19°
sâm.

11°/24°