Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Bursele se prăbuşesc, iar statul caută broker pentru listarea Tarom. Cât poate încasa pentru 20% din companie?

Publicat in Ziarul Financiar, miercuri 5 octombrie 2011 ·

Ministerul Transporturilor aşteaptă până pe 17 octombrie ofertele brokerilor interesaţi să intermedieze listarea la bursă a unui pachet de 20% din acţiunile Tarom, în contextul în care pieţele de capital sunt în cădere liberă.

În aceste condiţii, apare întrebarea dacă statul chiar vrea să vândă pachetul de acţiuni pe bursă sau vrea doar să bifeze încă o încercare de listare în faţa FMI, cum s-a întâmplat la Petrom, unde statul a scos 9,84% din acţiuni la vânzare pe bursă, însă nu a reuşit să găsească investitori.

La mijlocul lui 2008, înainte de prăbuşirea băncii americane Lehman Brothers, Ministerul Transporturilor a selectat intermediari pentru listarea pe bursă a unor pachete de câte 5% din acţiunile celor mai importante aeroporturi locale, dar ofertele publice iniţiale (IPO) au fost amânate pe termen nedeterminat din cauza contextului nefavorabil de pe pieţele de capital.

Oferta Tarom ar putea avea aceeaşi soartă, dacă un eventual faliment al Greciei va arunca din nou pieţele în haos, iar economia mondială va intra din nou în recesiune.

Ofertele publice de vânzare de acţiuni au dispărut de pe pieţe de câteva luni, iar acum ar fi dificil de vândut şi companii profitabile precum Transelectrica sau Transgaz. Ministerul Economiei va anunţa în săptămânile următoare brokerul selectat pentru vânzarea pe bursă a 15% din Transelectrica, termenul de depunere a ofertelor expirând mâine, 6 octombrie.

E curios că statul a accelerat tocmai acum listarea la bursă a Tarom, o companie care a avut pierderi în ultimii ani, iar toată lumea din piaţă se întreabă care va fi rezultatul acestui demers.

Companiile aeriene din întreaga lume au fost printre cele mai afectate de scăderile de pe burse din acest an, alături de acţiunile bancare. Explicaţia e simplă: dacă economiile reintră în recesiune, transporturile aeriene sunt printre cele mai lovite. @N

Articolul in Ziarul Financiar >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Superliga: CFR Cluj – Farul Constanţa 5-1. Clujenii vor evolua în Conference League

News.ro acum 3 ore
Echipa CFR Cluj a învins sâmbătă seara, pe teren propriu, scor 5-1, formaţia Farul Constanţa, în ultima etapă din play-off-ul Superligii. Echipa lui Dan Petrescu va juca în Conference League. Clujenii aveau nevoie de victorie pentru a fi siguri că î

ANR Operaţiunea de căutare a celor trei marinari sirieni dispăruţi, suspendată

Ziua Constanta acum 4 ore
Operaţiunea de căutare a celor trei marinari sirieni dispăruţi în urma naufragiului a fost suspendată din cauza lăsării întunericului. Vă reamintim că accident de navigaţie a avut loc în această dimineaţă la 26 de mile marine de Sf. Gheorghe. Alerta

Armata israeliană a găsit cadavrul unui alt ostatic ucis pe 7 octombrie. Bărbatul se plimba cu bicicleta când a început atacul Hamas

Ziare.com acum 4 ore
Armata israeliană a anunţat sâmbătă, 18 mai, că forţele sale care operează în Fâşia Gaza au recuperat cadavrul unui ostatic ucis de Hamas în atacul din 7 octombrie. Trupul lui Ron Binyamin a fost găsit alături de alţi trei ostatici ucişi, a căror re

Preşedinta Georgiei a blocat legea „agenţilor străini” care a provocat proteste uriaşe în ţară

Mediafax acum 5 ore
Preşedinta Georgiei a respins legea care a declanşat săptămâni de proteste de stradă, potrivit BBC. Marţi, parlamentarii au adoptat legea controversată care cere ONG-urilor şi presei independente care primesc peste 20% din finanţare de la donatori s

Căutările marinarilor dispăruţi după scufundarea navei în apropierea de Sfântu Gheorghe au fost suspendate. Anunțul Autorității Navale Române

Ziare.com acum 4 ore
Reprezentanţii Autorităţii Navale Române au anunţat sâmbătă seara, 18 mai, că au fost suspendate căutările marinarilor dispăruţi după scufundarea navei în apropiere de Sfântu Gheorghe. „Operaţiunea de căutare a celor trei marinari sirieni dispăruţi

Primii pasageri care au trecut prin noul terminal al Aeroportului Oradea au primit cadouri

Mediafax acum 6 ore
Reprezentanţii aeroportului din Oradea spun că este vorba despre un moment istoric. „Azi, 18 mai 2024, Aeroportul Oradea a marcat un moment istoric prin inaugurarea noului său terminal. Inaugurarea noului terminal al Aeroportului Oradea reprezintă o

Noi tensiuni în cabinetul de război al Israelului: Ministrul Benny Gantz spune că se va retrage din Guvern dacă nu se va adopta un nou plan cu privire la Gaza

HotNews acum 3 ore
Benny Gantz, un popular membru centrist al Cabinetului de război al Israelului, format din trei membri, a ameninţat sâmbătă că va demisiona din Guvern dacă acesta nu va adopta în trei săptămâni un nou plan cu privire la Gaza, decizie care l-ar lăsa

Geoană: „Sistemul de vot este cel mai primitiv din Europa. România nu poate sau nu vrea să-l democratizeze”

HotNews acum 8 ore
Sistemul de vot din România este cel mai primitiv din toată Europa a declarat, sâmbătă, secretarul general adjunct al NATO, Mircea Geoană, la Congresul Studenţilor din România, care a avut loc la Palatul Parlamentului, informează Agerpres. Mircea Ge

Box Alexandru Buleu și Erson Huseim, de la CSM Constanța, învingători în Cupa României (GALERIE FOTO)

Ziua Constanta acum 4 ore
Doi pugiliști de la CSM Constanța au boxat sâmbătă, 18 mai 2024, la Brăila, în finalele Cupei României pentru seniori U-22 și ambii au coborât treptele ringului victorioși. La categoria 51 kg, Erson Huseim s-a dovedit a fi cel mai formă boxer, înv

Bărbatul acuzat de tentativă de asasinare a premierului Slovaciei, plasat în arest preventiv de un tribunal

G4Media acum 9 ore
Un tribunal slovac a decis sâmbătă plasarea în arest preventiv a bărbatului acuzat de tentativă de asasinat împotriva prim-ministrului Robert Fico, a declarat purtătoarea de cuvânt a instanţei, Katarina Kudjakova, citată de TASR, AFP şi Reuters, tra

Vremea

București
acum

14°
dum.

12°/23°
lun.

12°/24°
mar.

12°/22°
mie.

12°/24°
Iasi
acum

11°
dum.

10°/23°
lun.

10°/24°
mar.

11°/25°
mie.

12°/23°
Constanta
acum

11°
dum.

11°/16°
lun.

13°/17°
mar.

14°/18°
mie.

15°/19°
Cluj-Napoca
acum

10°
dum.

10°/22°
lun.

12°/23°
mar.

13°/23°
mie.

11°/20°
Timisoara
acum

13°
dum.

13°/24°
lun.

13°/26°
mar.

15°/26°
mie.

15°/22°