PROGNOZA METEO. Vremea caldă, cu temperaturi neobişnuit de ridicate pentru această perioadă, se termină, iar toamna pune stăpânire pe ţară pregătindu-ne pentru iarnă. Mijlocul lunii noiembrie aduce ploi, burniţe, frig, şi în zona montană chiar ninsori.
Miercuri ne putem bucura de o ultima zi cu vreme caldă în mare parte din ţară, cel puţin în această săptămână. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 9 grade în nordul extrem al Moldovei şi 17 grade în Banat. În regiunile sudice şi estice ale ţării, în cea mai mare parte a zilei, vor predomina norii joşi din care izolat va burniţa. În restul teritoriului înnorările vor acoperi cerul din când în când şi mai ales spre seară, începe să plouă slab. În cursul nopţii, în zona de munte, mai ales din nordul Carpaţilor Orientali îşi vor face apariţia precipitaţiile şi sub formă de lapoviţă şi ninsoare. Vântul va adia uşor şi izolat vor fi condiţii de ceaţă.
Norii se arăta miercuri pe cerul Capitalei şi trecător vor fi condiţii de burniţă, iar vântul va fi domol. Temperatura maximă se va situa în jurul valorii de 13 grade, cu câteva grade peste normalul termic al perioadei. Presiunea atmosferica scade uşor de la 763 mm Hg.
Citeşte şi PROGNOZA METEO pe două săptămâni
Joi, vremea va fi în general închisă şi se va răci. Din când în când cad ploi slabe sau burniţe, în vestul, sudul, centrul ţării şi izolat în restul regiunilor, iar în zona montană vor fi şi precipitaţii sub formă de lapoviţă şi ninsoare. Vântul îşi face puţin simţită prezenţa în sudul şi sud-estul ţării, furând câteva grade din termometre. Sunt aşteptate la amiază temperaturi de numai 5 grade în nordul Moldovei până la cel mult 14 grade în Oltenia şi sud-vestul Transilvaniei.
Joi, vremea va fi închisă şi se va răci uşor şi în Bucureşti. Trecător va ploua slab sau va burniţa, iar vântul este puţin mai agitat din câ