Jurnalul lui Adrian Păunescu – necesitate, şansă, condamnare (11)
19 august 1986,
Sălişte-Sibiu-Târgu Mureş-Vădaş
A.P. nu crede în teoria darwinistă, de evoluţie a speciilor. Se uită la guşterul pe care l-am pus în spirt într-o sticlă şi îmi spune:
„Ar rezulta, din teoria asta rudimentară, că omul s-a tras şi din amărâtul ăla de guşter. Ţi-aş spune eu de unde s-a tras omul: din p... mă-sii. E singurul loc cert... Să fim serioşi! Dumnezeu ne-a făcut! Dacă ar fi adevărat că se trage din maimuţă, să-mi spună mie cineva că, de când există conştiinţa de sine a omului, a fost văzută o maimuţă care a evoluat în om, sau care, măcar, a evoluat în vreun fel. Nu sunt darwinist. Aş scrie o poezie despre asta. Când sunt atâtea mijloace, azi, de ce nu fac ei, darwiniştii şi urmaşii lor, materialiştii dialectici, penibil şi periculos de păgâni, un om dintr-o maimuţă? Iartă-mă! Sunt şi excepţii. Au reuşit ei să scoată, din maimuţă, şefi de state. De exemplu Brejnev. Chiar lui Darwin, dacă ţine neapărat, îi putem recunoaşte originea într-o maimuţă. Dar nu nouă. Să ne lase în credinţa noastră înapoiată, în Dumnezeu.”
Găina nucleară şi Paustovski
Astă-primăvară, de 1 mai, după ce am aflat de accidentul nuclear de la Cernobâl, n-am avut curajul să ies din casă o săptămână. Am uitat complet că, într-un coteţ, improvizat într-un cuptor pentru pâine, construit în curtea noastră de la Bucureşti, era cazată o găină roşie. Pasărea a avut noroc că, în seara de dinainte de a afla noi de explozie, i-am pus în mai multă pâine şi apă decât de obicei. Frica de radiaţii ne-a făcut să uităm, până după ziua mea (3 mai), găina, în detenţie. Când, oripilat, mi-am adus aminte, m-am pregătit să-i ridic cadavrul. Am deschis uşiţa şi am văzut-o îngrămădită într-un colţ. Cumplit deces, în întuneric, foame, sete, radiaţii şi asfixiere, am gândit. Am înc
