Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Mircea Cărtărescu, scriitor fără de ţară

Publicat in Adevarul, luni 17 iunie 2013 ·

Mircea Cărtărescu a declarat, într-un interviu acordat Revistei „22”, că se simte un expatriat şi că nimeni nu i-a luat apărarea după ce a fost „eliminat din viaţa publică cu o brutalitate securistică”.

Cu plăcere îi voi lua eu apărarea şi cu titlu de exerciţiu public. De asemenea, cu toată umilinţa de care mă cred în stare.

Mircea Cărtărescu a scris frumoasele lui poezii, Nostalgia şi Levantul, pe când era profesorul de limba română al lui Adi Copilul Minune la o şcoală generală situată în „marginea marginii" Bucureştiului. După Revoluţie, Cărtărescu a fost unul dintre puţinii scriitori care nu s-au amestecat în politică. Schimbarea s-a produs la începutul anilor 2000, atunci când a scris Baroane (textele, inclusiv „Baroane”, sunt publicate iniţial în Jurnalul Naţional, ziarul lui Dan Voiculescu). În 2005, când a debutat criza în interiorul Alianţei D.A., Cărtărescu era mai degrabă de partea liberalilor, dar constrângerile mediului cultural au fost, pentru el, ca şi pentru alţii (vezi poziţiile, iniţial ambigue, ale lui Neagu Djuvara) foarte dure. Cărtărescu a beneficiat de o promovare excelentă din partea Editurii Humanitas, al cărei patron vedea în Băsescu un Harap Alb al politicii româneşti. A fost susţinut, de asemenea, de ICR, al cărui director a fost foarte apropiat de Băsescu, dar care, mai puternic şi mai inspirat, a lăsat sarcina scrierii editorialelor pe seama adjunctului său, Mircea Mihăieş.

Pentru Cărtărescu, orientarea politică oportună era, aşadar, clară, iar mutarea lui la Evenimentul zilei a exprimat această supunere faţă de legităţile câmpului cultural. Dar, nici măcar în editorialele lui cele mai radicale şi mai penibile, Cărtărescu nu este un băsescian convins. Spre deosebire de Liiceanu şi Patapievici, al căror conservatorism s-a radicalizat odată cu vârsta, Cărtărescu este un liberal de stânga de pe Şoseaua Ştefan cel Mare, un

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Un bărbat a fost ucis la o partidă de vânătoare din Hunedoara. În ce condiții a murit

Ziare.com acum o ora
Un bărbat de 44 de ani a fost împușcat mortal în timpul unei partide de vânătoare, în localitatea Boholt din județul Hunedoara, joi, 2 mai. Unui alt bărbat cu care se afla la vânat i s-a descărcat accidental arma şi l-a împuşcat pe camaradul său în

Nicuşor Dan: Dăm în exploatare încă 1,2 km de metri de conductă de termoficare modernizată

Mediafax acum o ora
„Dăm în exploatare încă 1,2 km de metri de conductă de termoficare modernizată. Compania Municipală Energetica Servicii Bucureşti a realizat probele de presiune pentru încă două tronsoane de conductă magistrală de termoficare, în Obiectivul 4 – Magi

Femeia care a câștigat la loterie de două ori câte un milion de dolari în decurs de doar 10 săptămâni

Ziare.com acum 51 minute
O femeie din Statele Unite a câştigat un premiu de 1 milion de dolari la loto de două ori în decurs de 10 săptămâni. Loteria de stat din Massachusetts a dezvăluit că Christine Wilson este norocoasa deţinătoare a biletului care a câştigat premiul cel

Marcel Ciolacu, de Ziua Mondială a Libertăţii Presei: La nivelul societăţii din România, avem în mass-media un partener ferm de partea adevărului / Apreciez munca acestor oameni, cu toată complexitatea pe care o implică

News.ro acum 2 ore
Premierul Marcel Ciolacu afirmă, vineri, de Ziua Mondială a Libertăţii Presei, că la nivelul societăţii din România, avem în mass-media un partener ferm de partea adevărului. Şeful Executivului spune că apreciază munca acestor oameni, cu toată compl

UPDATE - Prahova - Intervenţie de urgenţă pentru stabilizarea provizorie a străzii surpate, la Slănic. Prefect: În momentul de faţă nu există niciun indiciu concret că ar trebui să extindem perimetrul de siguranţă

News.ro acum 58 minute
Comitetul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă (CJSU) Prahova a aprobat, vineri, realizarea unei intervenţii de urgenţă pentru stabilizarea provizorie a străzii 23 August din Slănic, surpată în urmă cu o săptămână. După stabilizarea provizorie a tron

Cum va fi vremea în luna mai. Perioada în care va ploua aproape peste tot

Ziare.com acum 5 ore
ANM anunţă că săptămâna viitoare vor fi precipitaţii în majoritatea regiunilor. Conform prognozei anunţate vineri, în săptămâna 13 - 20 mai, temperaturile se vor situa sub cele obişnuite în acest interval. Săptămâna 06.05.2024 – 13.05.2024 Valorile

3 mai - Ziua Mondială a Libertății Presei

Ziua Constanta acum 5 ore
În 2024, Ziua mondială a libertăţii presei este dedicată importanţei jurnalismului şi libertăţii de exprimare în contextul actualei crize de mediu la nivel mondial, anunţă site-ul ONU. În 2024, Ziua mondială a libertăţii presei este dedicată importa

FMI: Europa de Est va devansa în curând sudul Europei la capitolul standard de viaţă. Migrația muncitorilor din Est spre Sud a început să se oprească

G4Media acum 2 ore
La aproape patru decenii de la colapsul Uniunii Sovietice, standardele de viaţă din ţările care au ieşit de pe orbita URSS pentru a se alătura Uniunii Europene urmează să le devanseze pe cele ale ţărilor din sudul blocului comunitar, transmite Bloom

București: Poliția caută mai multe persoane care au răpit un bărbat dintr-un complex de locuințe din Sectorul 1

HotNews acum 3 ore
Poliţiştii bucureşteni caută mai multe persoane care ar fi răpit un bărbat dintr-un complex de locuinţe din Sectorul 1 al Capitalei, acesta fiind găsit ulterior pe o stradă din acelaşi sector. Masini de politieFoto: Adrian Ilincescu/ HotNews.ro Potr

Vinerea Mare Ce zi importantă este pentru credincioși în calendarul ortodox, 3 mai 2024?

Ziua Constanta acum 5 ore
În Vinerea Mare se face pomenire de sfintele, mantuitoarele si infricosatoarele Patimi ale Mantuitorului. Rastignirea nu era practicata de evrei. Cu exceptia crucificarii a 800 de locuitori ai Ierusalimului de catre regele Alexandru Ianeul in 87 i.H

Vremea

București
acum

16°
vin.

12°/17°
sâm.

13°/20°
dum.

11°/21°
lun.

13°/25°
Iasi
acum

25°
vin.

13°/25°
sâm.

10°/20°
dum.

9°/23°
lun.

11°/26°
Constanta
acum

19°
vin.

12°/19°
sâm.

13°/16°
dum.

11°/15°
lun.

11°/17°
Cluj-Napoca
acum

20°
vin.

12°/21°
sâm.

12°/21°
dum.

10°/21°
lun.

11°/22°
Timisoara
acum

16°
vin.

12°/16°
sâm.

10°/22°
dum.

11°/23°
lun.

12°/24°