Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Suceava: Drifturi cu tunate în Zona Industrială

Publicat in Adevarul, vineri 9 iulie 2010 ·

Sucevenii sunt aşteptaţi la Campionatul Naţional de Drift. Tinerii care iubesc maşinile puternice au două zile la dispoziţie să admire măiestria celor mai buni piloţi din ţară şi să vadă maşini tunate în acţiune.

Sucevenii au ocazia să asiste în acest sfârşit de săptămână la competiţia celor mai puternici bolizi din România. În cadrul etapei oficiale a Campionatului Naţional de Drift se vor întrece peste 25 de piloţi.

În competiţie va intra şi Traian Buse cu un BMW E30, maşină care are peste 400 de cai putere, câştigătorul ultimei etape oficiale de la Bucureşti, alături de Călin Ciortan.

El va conduce un BMW cu peste 5.000 de centimetri cubi şi 440 cai putere şi este singurul pilot român care a urcat pe un podium internaţional la competiţia King of Europe, ocupând locul secund.

Doi concurenţi din Suceava

„Este un concurs important pentru cei pasionaţi, dar şi pentru cei cărora le place să privească o astfel de întrecere. Până la urmă e un show în toată regula şi merită văzut“, a spus Ionuţ Puşcaşu, şofer. De asemenea, vor participa şi mai multe maşini Nissan Skyline, cu motoare turbo.

„Competiţia de drift va fi jurizată de către oficialii King of Europe, cea mai mare competiţie de acest gen de pe continent“, ne-a declarat Lorelei Minolescu, purtătorul de cuvânt al Shopping City Suceava, unde va avea loc concursul. Piloţii români vor fi punctaţi în funcţie de viteza maşinii, de derapajul controlat şi de apropierea faţă de jaloanele de pe traseu. Suceava este reprezentată de doi piloţi în Campionatul de Drift al României.

Vor fi schimbate 300 de cauciucuri

Aceştia sunt Mihai Maxim şi Răzvan Frăţianu. Ultimul va conduce un BMW M3 de 321 de cai putere.

„În cele două zile de concurs, maşinile de competiţie vor consuma aproximativ 300 de anvelope, pe care le vor aduce

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Mai mulţi elevi care au participat la Olimpiada Naţională de Istorie, desfăşurată la Braşov, au ajuns la spital după ce au mâncat la un restaurant/ DSP Braşov face o anchetă/ Şeful ISJ afirmă că nu s-a primit o notificare oficială

News.ro acum o ora
Cel puţin şapte elevi, din mai multe judeţe, care au participat la Olimpiada Naţională de Istorie, desfăşurată la Braşov, au ajuns la spital după ce au mâncat într-un restaurant din Codlea, scrie Edupedu.ro. Direcţia de Sănătate Publică (DSP) Braşov

Spitalul Militar din Cluj-Napoca: Actorul Florin Piersic nu a contractat nicio infecţie nosocomială pe timpul internării în spitalul nostru

News.ro acum 2 ore
Reprezentanţii Spitalului Militar din Cluj-Napoca au precizat, joi, că actorul Florin Piersic nu a contractat vreo infecţie nosocomială cât timp a fost internat în această unitate medicală, unde a fost supus unei intervenţii chirurgicale la genunchi.

Zeci de mii de persoane protestează din nou în Georgia împotriva proiectului de lege asupra „influenţei străine”

G4Media acum 2 ore
Zeci de mii de persoane au ieşit în stradă joi seara în Georgia, pentru a protesta din nou împotriva proiectului de lege controversat asupra „influenţei străine”, dorit de guvern, informează AFP, transmite Agerpres. Spre deosebire de zilele preceden

Purtătoarea de cuvânt a MAE din Rusia: Declarațiile lui Macron despre trimiterea de trupe NATO în Ucraina ”au de-a face cu anumite zile ale săptămânii”

Ziare.com acum 3 ore
Comentariile preşedintelui francez Emmanuel Macron cu privire la posibilitatea trimiterii de trupe în Ucraina "au de-a face cu anumite zile ale săptămânii", a comentat ironic pentru TASS purtătoarea de cuvânt a Ministerului rus de Externe, Maria Zah

Netanyahu: Trebuie să ne protejăm singuri, pentru că nu apără nimeni

Wall-Street.ro acum 2 ore
Evreii trebuie să fie capabili să se apere singuri, pentru că nimeni nu-i va apăra, a afirmat prim-ministrul israelian Benjamin Netanyahu, în timp ce tot mai multe voci se ridică împotriva războiului dus de Israel în Fâşia Gaza, informează AFP, cita

Trimiterea de trupe NATO în Ucraina ar declanşa al Treilea Război Mondial, consideră ministrul ungar de Externe VIDEO

Ziare.com acum 4 ore
Péter Szijjártó, ministrul ungar de Externe, aflat joi, 2 mai, în Franţa, s-a arătat îngrijorat de ultimele declaraţii ale preşedintelui Emmanuel Macron, care a reiterat, într-un interviu pentru The Economist, că trimiterea de trupe occidentale în U

Un urs a fost văzut pe străzile din municipiul Sebeş. Autorităţile au transmis mesaj Ro-Alert

Mediafax acum o ora
Un urs a fost văzut în municipiul Sebeş, judeţul Alba. Incidentul s-a produs joi seara. Autorităţile au emis mesaj de avertizare RO-Alert.

NATO condamnă „acțiunile rău intenționate” de pe teritoriul a șapte state membre

Wall-Street.ro acum o ora
Statele membre ale NATO s-au declarat "profund preocupate de activităţile rău intenţionate" ale Rusiei "întreprinse recent pe teritoriul Alianţei" şi care "constituie o ameninţare la adresa securităţii lor", informează AFP, citată de Agerpres. Într-

Parlamentul sârb a aprobat guvernul de coaliţie condus de Milos Vucevic. Doi dintre membrii executivului sunt proruşi sancţionaţi de SUA

News.ro acum 3 ore
Parlamentul sârb a aprobat joi guvernul de coaliţie al premierului desemnat Milos Vucevic, care a spus că va fi un executiv "de continuitate", ce va trebui să conducă ţara balcanică prin provocările geopolitice din regiune şi tensiunile cu Kosovo, r

Profesor de religie din Bihor, SANCȚIONAT după o postare pe grupul de WhatsApp al clasei. Tatăl uneia dintre eleve l-a reclamat la conducerea școlii

Gandul acum 3 ore
Un profesor de religie din județul Bihor a fost sancționat, după ce a postat pe grupul de WhatsApp al clasei o manea cântată de Tzancă Uraganu. Mai mult, se făceau glume nepotrivite despre o profesoară de biologie din școală, care era mai severă. Ma

Vremea

București
acum

13°
joi

13°/18°
vin.

12°/15°
sâm.

12°/21°
dum.

11°/22°
Iasi
acum

18°
joi

12°/24°
vin.

13°/24°
sâm.

10°/20°
dum.

9°/22°
Constanta
acum

11°
joi

12°/14°
vin.

11°/16°
sâm.

13°/15°
dum.

11°/15°
Cluj-Napoca
acum

19°
joi

9°/21°
vin.

12°/21°
sâm.

12°/21°
dum.

12°/21°
Timisoara
acum

18°
joi

12°/21°
vin.

12°/18°
sâm.

10°/22°
dum.

11°/23°