Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Vasile Blaga nu poate vota în secţia de care aparţine, din cauza drumului blocat de zăpadă

Publicat in Ziua de Cluj, duminică 9 decembrie 2012 ·

Preşedintele PDL, Vasile Blaga, nu poate vota în secţia de care aparţine, respectiv cea din Sânnicolau Mare (Timiş), întrucât drumul către aceasta este blocat de zăpadă, astfel că a fost nevoit să se întoarcă din drum şi îşi va exprima opţiunea electorală la Deta, afirmă liderul PDL Timiş .

Vasile Blaga, preşedintele PDL, urma să voteze în oraşul Sânnicolau Mare din judeţul Timiş, însă din cauza viscolului şi a drumului blocat, acesta a fost nevoit să se întoarcă din drum şi cel mai probabil va vota în oraşul Deta.

Preşedintele PDL Timiş, Constantin Ostaficiuc, a declarat corespondentului MEDIAFAX că Vasile Blaga ar fi trebuit să voteze în oraşul Sânnicolau Mare din judeţul Timiş, însă, din cauza viscolului care a blocat drumul ce leagă Timişoara de Sânnicolau Mare, el nu a putut ajunge la destinaţie.

Ostaficiuc a spus că Blaga a plecat din Timişoara spre Sânnicolau Mare înainte de ora 9.00, însă a fost nevoit să se întoarcă, în dreptul localităţii Becicherecu Mic, din cauza drumului blocat.

Drumul care leagă Timişoara de Cenad şi care traversează Sânnicolau Mare este blocat din cauza zăpezii şi a viscolului.

În judeţul Timiş, la ora transmiterii acestei ştiri mai sunt două secţii de votare închise - la Checea şi Ghilad -, după ce, la ora 7.00, aproximativ 200 de secţii nu au putut fi deschise din cauza viscolului. Imediat după această oră, secţiile au putut fi deschise, pe măsură ce membrii secţiilor ajungeau.

În judeţul Timiş, sunt 608.409 alegători, fiind amenajate 596 de secţii de vot, din care 212 în Timişoara. În Timiş sunt zece colegii pentru Camera Deputaţilor şi patru pentru Senat, fiind tipărite 1.350.000 de buletine de vot.

Articolul in Ziua de Cluj >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Fugarul Paul de România, o nouă cerere de eliberare pe cauțiune în Malta. Când ar urma să se pronunțe instanța

HotNews acum 37 minute
Paul de România, arestat duminică în Malta, în baza unui mandat european de arestare, a făcut o nouă cerere de eliberare pe cauţiune, iar această solicitare va fi judecată vineri, Între timp, instanţa din România a trimis autorităţilor din Malta man

Rezervele valutare la BNR au scăzut în aprilie cu 1,7 mld. euro

Mediafax acum 41 minute
În cursul lunii aprilie au intrat la BNR 1,33 mld. euro, reprezentând modificarea rezervelor minime în valută constituite de instituţiile de credit la BNR, alimentarea conturilor Ministerului Finanţelor şi altele, anunţă Ziarul Financiar. În paralel

Premierul Marcel Ciolacu: Le transmit tuturor tinerilor acest mesaj simplu şi clar: Nu conduceţi dacă aţi consumat alcool sau droguri şi nu-i lăsaţi nici pe cei ce lângă voi să facă o astfel de greşeală cu consecinţe dramatice!

News.ro acum o ora
Premierul Marcel Ciolacu le transmite joi tuturor tinerilor mesajul să nu conducă dacă au consumat alcool sau droguri şi să nu îi lase nici pe cei ce lângă ei să facă o astfel de greşeală cu consecinţe dramatice. ”Ziua Tineretului trebuie să fie un

UPDATE-Macron declară The Economist că o trimitere de trupe la sol în Ucraina nu este exclusă, dacă Moscova ”va străpunge liniile frontului”, iar Kievul cere acest lucru

News.ro acum 14 minute
Preşedintele francez Emmanuel Macron declară joi The Economist că o trimitere de trupe la sol în Ucraina nu este exclusă, dacă Moscova ”va străpunge liniile frontului”, iar Kievul cere acest lucru, relatează AFP. ”Dacă ruşii se vor duce şi vor străp

Deputatul Viorel Focşa, acuzat din nou că şi-a agresat soţia - surse / Pe numele său a fost emis un ordin de protecţie -

News.ro acum 2 ore
Deputatul Viorel Focşa este acuzat că şi-a agresat soţia, iar pe numele său a fost emis un ordin de protecţie.

Protest în Vama Veche față de modul cum se desfășoară procesul accidentului de la 2 Mai, în care au murit doi tineri

Ziare.com acum 5 ore
O manifestaţie de protest are loc joi, la Vama Veche, faţă de modul în care se desfăşoară procesul în cazul accidentului de la 2 Mai, provocat de Vlad Pascu şi soldat cu moartea a doi tineri. ”În urma unui tragic accident petrecut în vara anului tre

Macron reia tema trimiterii de trupe occidentale în Ucraina. Ce nu trebuie să facă Rusia

Mediafax acum 32 minute
Preşedintele francez Emmanuel Macron a reiterat, în declaraţiile date săptămânalului The Economist, posibilitatea de a trimite trupe occidentale în Ucraina, în cazul în care Rusia va reuşi să avanseze pe frontul de est, iar Kievul o va solicita. „Da

Program Profi de Paște 2024. Când vor fi deschise magazinele în perioada sărbătorilor

HotNews acum 43 minute
Programul magazinelor Profi va fi unul special de Paște 2024. Potrivit companiei, pe 5 mai, în prima zi de Paște, toate magazinelor vor fi închise. La supermarketFoto: Shutterstock ​Program Profi de Paște 2024 Până atunci clienții pot face cumpărătu

Nouă candidați s-au înscris oficial în cursa pentru Primăria Capitalei. Cine sunt

Adevarul acum o ora
Nouă candidaţi au intrat în cursa electorală pentru Primăria Generală a Capitalei, la alegerile din 9 iunie, după ce Biroul Electoral al Municipiului București le-a admis dosarele. 

ANPC: La vopsirea ouălor nu utilizaţi vopsea pentru alte destinaţii, precum cea tipografică sau pentru textile. Poate prezenta un real pericol pentru sănătate / Sfecla roşie este ideală pentru a vopsi ouăle

News.ro acum 3 ore
Directorul general în cadrul Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC), Paul Anghel, afirmă că la vopsirea ouălor nu trebuie utilizată vopsea pentru alte destinaţii, cum ar fi cea tipografică sau pentru textile, deoarece acestea p

Vremea

București
acum

19°
joi

12°/19°
vin.

12°/19°
sâm.

13°/21°
dum.

11°/21°
Iasi
acum

25°
joi

12°/25°
vin.

12°/24°
sâm.

9°/20°
dum.

9°/22°
Constanta
acum

13°
joi

12°/14°
vin.

12°/16°
sâm.

13°/15°
dum.

11°/15°
Cluj-Napoca
acum

22°
joi

9°/22°
vin.

12°/21°
sâm.

11°/20°
dum.

10°/21°
Timisoara
acum

24°
joi

12°/24°
vin.

12°/16°
sâm.

10°/23°
dum.

11°/23°