Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Ministrul Teodorovici se laudă cu absorbţie de 25% a fondurilor europene. Consiliul Fiscal: Suntem sub jumătatea ţintei pentru 2013

Publicat in Gandul, miercuri 30 octombrie 2013 ·

Rata României de absorbţie a fondurilor europene a ajuns la 25%, anunţă Ministerul Fondurilor Europene (MFE), într-un comunicat transmis miercuri redacţiei gândul. Consiliul Fiscal, însă, nu se arată deloc impresionat şi avertizează că ne aflăm la mai puţin de jumătate din ţinta pentru 2013 pentru veniturile din fonduri europene.

“Rata de absorbţie curentă a fondurilor europene a depăşit nivelul de 25%, suma solicitată Comisiei Europene pentru a fi rambursată României în actuala perioadă de programare ajungând la peste 4,9 miliarde de euro", declară ministrul Fondurilor Europene, Eugen Teodorovici, adăugând că, în 2013, România a solicitat Comisiei Europene rambursarea a peste 2 miliarde de euro.

"În perioada imediat următoare, trebuie accelerat ritmul în care solicităm noi rambursări de sume Comisiei, ceea ce va fi posibil doar dacă beneficiarii implementează cât mai repede proiectele, iar instituţiile statului din sistem procesează în cel mai scut timp documentele necesare”, a mai declarat Teodorovici.

Deşi creşterea ratei de absorbţie este notabilă - prin comparaţie, în septembrie 2012, aceasta era de 9,7%, iar la sfârşitul lui 2011, de 5,5% -, ea este mult sub ţinta stabilită pentru acest an, iar Guvernul s-a arătat "sistematic" prea optimist , atrage atenţia Consiliul fiscal, într-o opinie cu privire la proiectul celei de-a doua rectificări bugetare. "Consiliul fiscal are în continuare rezerve serioase cu privire la posibilitatea de a realiza ţinta de final de an pentru veniturile din fondurile europene post-aderare, în condiţiile în care, cu trei luni înainte de finele acestuia, nivelul intrărilor (5,03 mld. lei) reprezintă mai puţin de jumătate din suma estimată pentru întreg anul (12,15 mld. lei), iar estimările guvernamentale cu privire la performanţa de absorbţie au fost sistematic mai mari decât realizările", avertizează Consiliul F

Articolul in Gandul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

„Florin Piersic suferă de septicemie, care îi poate pune viața în pericol”, spune managerul Institutului Inimii din Cluj. Directorul de la „Matei Balș” spune însă că „nu e un risc vital”

Libertatea acum 5 ore
Florin Piersic, 88 de ani, are o infecţie generalizată în sânge, septicemie, care îi poate pune viața în pericol, a declarat miercuri, 8 mai, pentru Hotnews Florin Crișan, managerul Institutului Inimii din Cluj-Napoca, de unde a fost transferat marț

Primarul Botoşaniului, trimis în judecată după ce a dat unei femei subiectele la un concurs pentru postul de consilier

Libertatea acum 5 ore
Primarul municipiului Botoşani, Cosmin Andrei, a fost trimis în judecată, miercuri, de Direcţia Naţională Anticorupţie, după ce la începutul lunii februarie anchetatorii DNA l-au acuzat că a dat lista cu subiectele de examen unei femei care candida

UPDATE - Ploieşti: Un bărbat s-a aruncat de la etajul al şaselea al unui bloc. Incidentul, de faţă cu reprezentanţi ai mai multor instituţii/ Bărbatul a fost declarat decedat

News.ro acum 5 ore
Un bărbat care ameninţa că se aruncă de la etajul al şaselea al unui bloc din municipiul Ploieşti şi-a dus la final ameninţarea, în prezenţa reprezentanţilor mai multor instituţii. El a suferit mai multe traumatisme, fiind declarat decedat.

S-a stabilit prima finalistă a Conference League: Fiorentina

News.ro acum 6 ore
Formaţia Fiorentina s-a calificat, miercuri seară, în finala Conference League, trecând în semifinale de FC Bruges, scor general 4-3. În tur, la Florenţa, gazdele s-au impus cu scorul de 3-2. Returul de la Brges s-a încheiat la egalitate miercuri, s

Activele ruseşti îngheţate vor fi folosite pentru înarmarea Ucrainei, au decis statele UE

Libertatea acum 5 ore
Ambasadorii statelor Uniunii Europene au convenit de principiu ca banii Rusiei, blocați după sancțiunile impuse în urma invadării Ucrainei, să fie folosiți pentru susținerea militară a armatei lui Zelenski, a transmis AFP, preluată de Agerpres.

Certificatele de naștere și deces se vor putea obține digital

Wall-Street.ro acum 6 ore
Ministerul Afacerilor Interne a informat că, începând de miercuri, cetăţenii din municipiile Cluj-Napoca, Constanţa, Slobozia, Iaşi, Deva, Sibiu, Timişoara şi judeţul Ilfov vor putea obţine în format digital, dar şi fizic, la cerere, certificate de

JO-2024: Flacăra olimpică a ajuns în Franţa. Momente spectaculoase la Marsilia

News.ro acum 4 ore
După o paradă maritimă grandioasă, flacăra olimpică şi-a făcut miercuri seară intrarea maiestuoasă în portul vechi din Marsilia la bordul navei cu trei catarge Belem, iar primul vas olimpic al JO de la Paris 2024 a fost aprins de rapperul francez Ju

Ce soluţii găsesc companiile la lipsa de personal

Mediafax acum 5 ore
Astfel au procedat businessuri mari din domeniul producţiei de medicamente, cum sunt Terapia Cluj, Zentiva Bucureşti şi Antibiotice Iaşi, din automotive, cum sunt germanii de la Bosch, sau din HoReCa – restaurantele de fast-food Spartan, conform ZF.

Nicolae Ciucă, întrebat dacă va candida la prezidenţiale: Să vedem cum se termină alegerile locale

Libertatea acum 5 ore
Întrebat dacă va candida pentru funcţia de preşedinte al României, liderul Partidului Naţional Liberal (PNL), Nicolae Ciucă, a declarat miercuri, la Alba Iulia, că mai întâi trebuie văzut care vor fi rezultatele la alegerile din 9 iunie şi cum se va

Suedia reintroduce controlul la frontiera internă de stat. Precizările MAE

Libertatea acum 5 ore
Ministerul de Externe a transmis miercuri, 8 mai, că autoritățile suedeze au luat decizia de a reintroduce controlul la frontiera internă de stat timp de 6 luni, în perioada 12 mai-11 noiembrie.

Vremea

București
acum

13°
joi

13°/16°
vin.

12°/21°
sâm.

10°/22°
dum.

12°/20°
Iasi
acum

12°
joi

11°/18°
vin.

12°/20°
sâm.

10°/21°
dum.

10°/18°
Constanta
acum

11°
joi

11°/14°
vin.

13°/15°
sâm.

12°/17°
dum.

13°/17°
Cluj-Napoca
acum

13°
joi

8°/13°
vin.

7°/17°
sâm.

9°/19°
dum.

11°/18°
Timisoara
acum

12°
joi

12°/18°
vin.

12°/18°
sâm.

10°/21°
dum.

12°/22°