Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Se sterilizează pe bandă rulantă, dar tot avem mulți maidanezi în Capitală. Începe un nou program gratuit

Publicat in Evenimentul Zilei, vineri 30 august 2013 ·

Edilii sectoarelor 1 și 2 raportează lunar sute de sterilizări, iar Administrația pentru Protecția și Supravegherea Animalelor raportează la fel anual. Cu toate acestea, problema câinilor fără stăpân din București nu se rezolvă, ba mai mult parcă este tot mai acută. Sursa: OCTAVIAN COCOLOȘ

Autoritatea pentru Supravegherea şi Protecţia Animalelor a început programul de sterilizare gratuită a cânilor cu deţinător din Municipiul Bucureşti, prin intermediul unui număr de 23 de cabinete veterinare. Reprezentanţii ASPA au estimat până la sfârşitul anului 2013, efectuarea unui număr de aproximativ 5.000 de operaţii de sterilizare a câinilor, pentru care a fost alocată în bugetul instituţiei suma de 675.800 de lei.

Programul este destinat strict persoanelor care deţin câini şi care au domiciliul în Municipiul Bucureşti. Autoritatea va plăti pentru o operaţie de sterilizare a unui câine-mascul suma de 98 de lei, iar pentru aceeaşi operaţie făcută unui câine-femelă suma de 120 de lei, preţurile fiind stabilite în urma procedurii de licitaţie finalizată de instituţie în luna august. Preţurile cuprind contravaloarea tuturor materialelor necesare actului chirurgical efectuat, manopera operaţiei, precum şi, identificarea animalului prin aplicarea microcipului.

Reprezentanţii ASPA vor verifica prin sondaj, atât activitatea desfăşurată în cabinetele veterinare selecţionate, cât şi deţinerea reală a animalelor sterilizate. „Având în vedere prevederile Hotărârii Consiliului General al Muncipiului Bucureşti nr. 145 /2013 am demarat acest program pentru a veni în sprijnul cetăţenilor care înţeleg necesitatea sterilizării câinilor şi, nu în ultimul rând, a celor care doresc să intre în normalitate”, afirmă Răzvan Băncescu - Coordonator de Proiect la ASPA.

Persoanele care doresc să-şi sterilizeze cânii trebuie să sune pentru

programare, la cabinetul veterinar ales

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Tranzacţia prin care Intesa Sanpaolo S.p.A. intenţionează să preia First Bank a fost autorizată de Consiliul Concurenţei

News.ro acum 41 minute
Consiliul Concurenţei anunţă că a autorizat tranzacţia prin care Intesa Sanpaolo S.p.A. intenţionează să preia First Bank SA. ”Consiliul Concurenţei a autorizat tranzacţia prin care Intesa Sanpaolo S.p.A. intenţionează să preia First Bank SA”, infor

Ciucă: România este o destinaţie sigură pentru investitorii canadieni

Mediafax acum 32 minute
„România este o destinaţie sigură pentru investitorii canadieni, o dovadă în acest sens fiind cooperarea pe care o avem deja pentru construirea unităţilor 3 şi 4 ale centralei atomo-electrice de la Cernavodă. Aceasta a fost una dintre concluziile în

ANM: Cod galben de furtuni în 24 de judeţe şi în Bucureşti. Prognoza meteorologilor, cât timp va fi aceasta valabilă

Wall-Street.ro acum 4 ore
Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis o atenţionare Cod galben de instabilitate atmosferică temporar accentuată, valabilă în cursul acestei zile în 24 de judeţe şi în Bucureşti. Conform prognozei de specialitate, în intervalul ora 10:

Cod galben de inundații în 12 județe: Hidrologii anunță scurgeri pe versanți, torenți și pâraie și viituri pe râuri

Ziare.com acum 2 ore
Institutul Naţional de Hidrologie şi Gospodărire a Apelor (INHGA) a emis, marţi, 7 mai, o atenţionare cod galben de inundaţii care este în vigoare până la miezul nopţii pe râuri din patru bazine hidrografice de pe raza a 12 judeţe. Județele cu risc

Sindicaliștii din Poliția Locală protestează în fața Guvernului pentru că nu primesc sporuri de muncă în weekend și sărbători legale

Ziare.com acum 3 ore
Poliţiştii locali vor protesta, miercuri, 8 mai, în faţa Guvernului, având mai multe solicitări de natură financiară, dar şi modificarea prevederilor O.U.G. nr. 63/2010, în sensul înlocuirii sintagmei 1 post / 1000 locuitori/ cu 1 poliţist local /10

6.300 de infracţiuni şi 60.000 de amenzi în minivacanţa 1 Mai

Mediafax acum 2 ore
Nu mai puţin de 60.000 de amenzi au dat poliţiştii în minivacanţa de 1 Mai - Paşti, pentru un total de 24,8 milioane de lei. Au fost cu 1.000 de infracţiuni mai puţine decât în aceeaşi perioadă a anului trecut. Au rămas fără permis mii de şoferi.

Florin Piersic, o nouă intervenție chirurgicală în prima zi de Paște. Cum se simte actorul

HotNews acum 36 minute
Actorul Florin Piersic, în vârstă de 88 de ani, a suferit o nouă intervenție chirurgicală în prima zi de Paște. El este internat la Institutul Inimii „Niculae Stăncioiu" din Cluj-Napoca. Florin PiersicFoto: AGERPRES Florin Piersic a intrat din nou î

"Suntem un popor unit şi mare şi împreună vom depăşi toate obstacolele". Putin a depus jurământul pentru al cincilea mandat de preşedinte

Wall-Street.ro acum 2 ore
Vladimir Putin a depus jurământul pentru al cincilea mandat de preşedinte al Federaţiei Ruse, cu o durată de şase ani, într-o ceremonie boicotată de SUA şi de multe ţări ale Uniunii Europene din cauza războiului din Ucraina, informează Reuters şi AF

N. Dan: Ne pregătim să deschidem încă patru şantiere de modernizare a reţelei de termoficare în lungime totală de 14,8 km, finanţate în proporţie de 85% de Ministerul Dezvoltării

News.ro acum o ora
Primarul Capitalei Nicuşor Dan a anunţat că vor fi deschise încă patru şantiere de modernizare a reţelei de termoficare în lungime totală de 14,8 km, finanţate în proporţie de 85% de Ministerul Dezvoltării. „În acest sens, am atribuit contractele pe

Uniunea Europeană a adoptat prima legislație împotriva violenței asupra femeilor

Ziua Constanta acum 18 minute
Statele membre ale Uniunii Europene au adoptat marţi prima legislaţie europeană menită să combată violenţele la adresa femeilor, un text ce exclude însă violul, în lipsa unui acord asupra unei definiţii comune, informează AFP. Directiva a obţinut un

Vremea

București
acum

28°
mar.

15°/28°
mie.

12°/17°
joi

11°/14°
vin.

9°/20°
Iasi
acum

27°
mar.

13°/27°
mie.

8°/16°
joi

10°/18°
vin.

11°/20°
Constanta
acum

25°
mar.

12°/25°
mie.

13°/16°
joi

12°/15°
vin.

12°/15°
Cluj-Napoca
acum

21°
mar.

13°/21°
mie.

11°/15°
joi

7°/12°
vin.

6°/18°
Timisoara
acum

24°
mar.

14°/24°
mie.

11°/20°
joi

11°/16°
vin.

8°/19°