Gheorghe Mulţescu, noul antrenor al roş-albilor, a spus că nu se teme de starea echipei şi compară perioada de acum cu cea a lui Dinamo din 1990 Aşa cum era de aşteptat, conducerea
Gheorghe Mulţescu, noul antrenor al roş-albilor, a spus că nu se teme de starea echipei şi compară perioada de acum cu cea a lui Dinamo din 1990
Aşa cum era de aşteptat, conducerea clubului Dinamo a schimbat iar antrenorul echipei de fotbal. De data aceasta, a fost ales Gheorghe Mulţescu, care de fapt revine ca tehnician la clubul din Şoseaua "Ştefan cel Mare".
El va fi ajutat de "secunzii" Ţălnar, Mihăescu şi Niţu, în timp ce Cornel Dinu şi-a reluat prerogativele de administrator delegat. Cristi Borcea, preşedintele executiv al campionilor, a spus de mai multe ori, în pauza de iarnă, că cei doi antrenori Cornel Ţălnar şi Cornel Dinu nu vor fi schimbaţi şi că vor primi credit până cel puţin la vară.
Deranjaţi de rezultatele slabe din pregătiri, boşii roş-albilor au decis ca Dinu să se implice mai mult la echipă. Faptul că "Procurorul" a vizionat meciul cu Dacia Mioveni din campionat de undeva de pe bancheta autocarului echipei, parcat în spatele uneia dintre peluze, i-a înfuriat la maximum pe conducători, care au decis, urgent, instalarea lui Mulţescu ca antrenor principal.
Gheorghe Mulţescu (56 de ani) a acceptat pe loc provocarea. De fapt, este vorba despre o revenire a sa ca antrenor la Dinamo (clubul unde s-a consacrat şi ca jucător), după ce a mai ocupat aceeaşi funcţie în sezonul 1990-1991. "Jucătorii erau curioşi, dar Dinamo nu este un element nou pentru mine. Am mai antrenat în situaţii speciale aici, când zburau pietrele prin geamuri.
Am rămas pe poziţii şi Dinamo nu s-a desfiinţat. Situaţia este foarte grea în momentul de faţă, dar sunt obişnuit şi ştiu că un antrenor depinde de rezultate", a spus Mulţescu ieri, la prezentarea oficială. @