Consiliul Concurenţei a amendat cu 5,2 milioane de lei (1,2 mil. euro) mai multe societăţi de administrare de fonduri private obligatorii (Pilonul II) acuzate că în 2007 s-au înţeles pentru a-şi împărţi în mod egal participanţii care au semnat contracte cu două fonduri în faza iniţială de aderare deşi legea prevedea ca aceştia să fie repartizaţi aleatoriu.
"Este o investigaţie începută în decembrie 2007 în urma căreia am ajuns la concluzia că administratorii s-au înţeles între ei şi şi-au împărţit în mod egal participanţii cu dublă semnătură. Potrivit legii, cei cu mai multe semnături trebuiau să intre în repartizarea aleatorie, aşa-numita loterie", a declarat Bogdan Chiriţoiu, preşedintele Consiliului Concurenţei.
Aproximativ 78.000 de participanţi au semnat contracte de aderare cu două sau mai multe fonduri, potrivit lui Chiriţoiu. cei care au semnat mai mult de două contracte au fost însă repartizaţi aleatoriu. Începând din 2007, o parte din contribuţiile la sistemul public de pensii ale angajaţilor români cu vârsta sub 35 de ani merge la un administrator de pensii private. În prezent contribuţia la pensiile private obligatorii este de 2,5% din salariul brut.
Amenzile aplicate de Concurenţă reprezintă 2% din baza de calcul, stabilită la o zecime din valoarea activelor fondurilor la finalul anului trecut. Astfel, cea mai mare sancţiune, de 1,57 milioane de lei (370.000 de euro) a fost aplicată ING Pensii, în timp ce Allianz-Ţiriac Pensii, al doilea jucător de pe piaţă, a primit o amendă de 1,26 milioane de lei (296.000 de euro). Celelalte societăţi amendate sunt Aegon, Alico, Aviva, BCR Pensii, BRD Fond de Pensii, Eureko, Generali, KD Real Management, IMO Property Investments, OTP Fond de Pensii, Prima Pensie şi TBIH Management Services.
De cealaltă parte, administratorii de fonduri de pensii spun că la startul sistemului de pensii private