Cei aproximativ 21.000 de elevi din şcolile gimnaziale din Sălaj care ar fi trebuit să primescă încă din noiembrie mere prin Programul guvernamental „Fructe în şcoli” vor primi de mâine, în sfârşit, câte un fruct pe zi.
Deşi se anunţase iniţial că licitaţia se va finaliza abia în luna februarie, Consiliul Judeţean Sălaj a reuşit să grăbească puţin lucrurile şi a finalizat ieri procedurile. Potrivit unui comunicat de presă al Consiliului Judeţean, licitaţia a fost adjudecată de către SC ZAD TIARA SRL Arad, cu care Consiliul Judeţean a încheiat, ieri, 16 ianuarie, un contract de de furnizare a fructelor proaspete în şcoli.
Conform contractului, SC ZAD TIARA SRL se obligă să furnizeze, săptămânal, începând de astăzi, 17 ianuarie, pentru maxim 89 de zile de şcolarizare, mere cu greutatea minimă de 100 grame/ bucată, în fiecare unitate şcolară gimnazială din judeţul Sălaj. Merele trebuie să fie întregi, sănătoase, spălate, curate, fără materii străine vizibile, fără urme de atacuri de boli şi dăunători, fără umiditate externă în exces, fără miros sau gust străin, să reziste la transport şi manipulare.
Valoarea totală a contractului este de 504.622,88 lei, fără TVA, pentru un număr de 21.036 beneficiari.
În cazul în care din vina sa exclusivă, furnizorul nu reuşeste să-şi îndeplinească obligaţiile asumate în contract, achizitorul poate percepe majorări de întârziere, în cuantum de 0,1% din valoarea contractului pentru fiecare zi de întârziere.