Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Ziaristul Cornel Nistorescu, declaraţie de martor în dosarul lui Sorin Ovidiu Vîntu

Publicat in Adevarul, vineri 16 septembrie 2011 · ·

Cornel Nistorescu a fost audiat astăzi la Tribunalul Bucureşti, în legătură cu o convorbire pe care a avut-o în decembrie 2009 cu Sorin Ovidiu Vîntu, la ieşirea din sala de judecată jurnalistul spunând că în prezent presa este „speriată, controlată, ameninţată economic şi informaţional”.

Cornel Nistorescu a fost audiat în calitate de martor în dosarul în care Vîntu este judecat pentru favorizarea infractorului, şedinţa de judecată nu a fost publică. Nistorescu a dat declaraţii în legătură cu o conversaţie din decembrie 2009 în care îi cerea lui Sorin Ovidiu Vîntu copia unei casete legată de presupuse legături între reprezentanţi ai companiei Alro şi Elena Udrea, Dorin Cocoş şi Teodor Stolojan.

„Eu am explicat de ce am purtat această discuţie, dacă există o hârtie de transfer de bani atunci, (Vîntu - nr.r.) are o problemă. Dacă nu, întreb despre ce vorbim. Stenograma este legată de afacerea Alro. A fost un demers jurnalistic şi faptul că o discuţie pe documentare a unui jurnalist este înregistrată şi livrată presei pentru a dezamorsa, minimaliza, pentru a desumfla un subiect de presă ne arată că se face poliţie politică, fraţilor”, a susţinut Nistorescu.

SOV a discutat cu mai mulţi jurnalişti

Întrebat legat de conţinutul casetei care a făcut obiectul discuţiei, Nistorescu a răspuns că este vorba despre „imagini legate de întâlnirea de la Eurohotel, între reprezentanţii Alro şi Udrea, Stolojan şi Cocoş”. „Unul dintre cei trei sau doar doi dintre cei trei, nu pot spune exac”", a spus jurnalistul care a adăugat că la momentul actual este interesat de găsirea acestei casete. Dosarul lui Sorin Ovidiu Vântu conţine discuţiile pe care omul de afaceri le-a avut în campanie electorală şi după alegeri cu şefii trustului Realitatea Media şi cu jurnalişti ai grupului, precum Cornel Nistorescu, Bogdan Chirieac şi Corina Drăgotescu.

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Încă 9 cetățeni români şi membri de familie ai acestora au fost evacuaţi din Fâşia Gaza. Numărul celor salvați se ridică la 323

Ziare.com acum 7 ore
În urma eforturilor Celulei de Criză Interinstituţionale, prin intermediul Ambasadei României la Cairo şi al Oficiului de Reprezentare al României la Ramallah, 9 cetăţeni români şi membri de familie ai acestora au fost evacuaţi din Fâşia Gaza şi au

Ucraina va semna 7 noi acorduri de cooperare în domeniul securităţii, inclusiv cu SUA, anunță Zelenski VIDEO

Ziare.com acum 4 ore
După ce a semnat deja acorduri de cooperare în domeniul securităţii cu 9 țări, Ucraina pregăteşte alte şapte astfel de documente, inclusiv cu Statele Unite, a anunţat preşedintele Volodimir Zelenski în discursul său către naţiune de miercuri seara,

Marius Tucă Show începe joi, 2 mai, de la ora 20.00, live pe gândul.ro. Invitat: Crin Antonescu

Gandul acum 5 ore
Invitatul zilei este Crin Antonescu, politician, istoric, fost președinte al PNL. Emisiunea o puteți urmări pe gandul.ro, canalul de YouTube Gandul, pe paginile de Facebook Gandul și Marius Tucă și pe mariustuca.ro. ”Țineți aproape!”

De Ziua Muncii Proteste violente, de amploare, în Franța. Forțele de ordine au intervenit

Ziua Constanta acum 6 ore
Proteste violente în mai multe orașe din Franța. Zeci de persoane au fost arestate, miercuri, în timpul manifestaților de 1 Mai la Paris și Lyon, după ce mai multe grupuri de anarhiști au încercat să deturneze marșul pașnic la care participă mii de

Ce pensie va avea Iohannis: „Are 42 de ani de muncă şi 10 de preşedinţie”

Buna ziua Brasov acum 44 minute
Preşedintele Klaus Iohannis a depus cererea de pensionare de la Colegiul Naţional „Samuel von Brukenthal” din Sibiu, lucru deja confirmat de Administraţia Prezidenţială. Preşedintele Klaus Iohannis urmează să împlinească 65 de ani, fiind născut la 1

Preşedintele Columbiei declară că va rupe relaţiile diplomatice cu Israelul

News.ro acum 6 ore
Preşedintele columbian Gustavo Petro a anunţat miercuri că va rupe relaţiile diplomatice cu Israelul din cauza acţiunilor acestuia în Gaza, relatează Reuters. Petro l-a criticat deja aspru pe premierul israelian Benjamin Netanyahu şi a spus că vrea

Avertisment al salvamontiştilor: Întâlnirile cu şerpii pe munte devin din ce în ce mai dese şi în cele mai nebănuite locuri / Recomandările salvatorilor montani

News.ro acum 5 ore
Salvamontiştii atrag atenţia celor care vizitează zonle montane că din ce în ce mai des pot întâlni şerpi pe traseu, dar că serpii veninoşi nu atacă din proprie iniţiativă. Sfatul salvamontiştilor este ca reptilele să fie evitate.

Minor din Medgidia acuzat că a lovit cu pumnul în figură un jandarm. A fost arestat preventiv pentru ultraj

Ziare.com acum 10 ore
Caz îngrijorător la Medgidia. Un adolescent de doar 16 ani a fost arestat preventiv pentru ultraj. Băiatul este acuzat că ar fi agresat fizic, pe o stradă din Medgidia, un jandarm, pe care l-ar fi lovit cu pumnul în zona feţei. Potrivit IPJ Constanţ

Sebastian Burduja, despre candidatura la Primăria Capitalei: Cred că sunt o alternativă pentru schimbare, pentru că faţă de ceilalţi candidaţi din această cursă eu nu am mai fost primar în acest oraş

News.ro acum 4 ore
Candidatul PNL la Primîria Bucureşti, Sebastian Burduja, a declarat, miercuri seară, că el reprezintă alternativa pentru funcţia de primar al Capitalei, deoarece el nu a mai ocupat acest post în trecut. Burduja a subliniat şi că îşi respectă adversa

O tânără în vârstă de 13 ani, de cetăţenie străină, a căzut de la etajul unui bloc din Sectorul 4 / Victima a fost transportată la spital

News.ro acum 12 ore
Poliţişti din cadrul Direcţiei Generale de Poliţie a Municipiului Bucureşti - Secţia 16 Poliţie au fost sesizaţi, miercuri, prin sistem 112, cu privire la faptul că o persoană a căzut de la etajul unui bloc, din Sectorul 4. Potrivit autorităţilor, v

Vremea

București
acum

13°
joi

13°/19°
vin.

12°/20°
sâm.

13°/22°
dum.

11°/22°
Iasi
acum

10°
joi

10°/24°
vin.

12°/24°
sâm.

10°/20°
dum.

12°/22°
Constanta
acum

12°
joi

12°/14°
vin.

12°/16°
sâm.

14°/16°
dum.

12°/15°
Cluj-Napoca
acum

11°
joi

10°/21°
vin.

12°/21°
sâm.

11°/21°
dum.

10°/22°
Timisoara
acum

11°
joi

11°/22°
vin.

11°/16°
sâm.

10°/21°
dum.

11°/23°