Devenit căpitan al Rapidului, brazilianul Marcos Antonio (dreapta) intră la iarnă în ultimele şase luni de contract cu Rapid / Foto: DIANA STOICA / MEDIAFAX FOTO În pericol să piardă majoritatea jucătorilor din cauza întârzierii salariilor cu mai mult de două luni, George Copos a recurs la artificiul său preferat. Un nou credit făcut la o bancă bucureşteană a echilibrat pentru moment bugetul clubului giuleştean, urmând ca acesta să fie rambursat în primăvară, când vor fi plătite drepturile de televizare.
"Am fost la bancă şi am făcut un nou credit pentru Rapid ca să trecem cu bine de iarnă. Trebuie să avem bani de salarii. Intrăm în iarnă şi trebuie să stăm liniştiţi din punctul ăsta de vedere. Banii ne vor ajunge pentru plata salariilor şi a celorlalte cheltuieli până la sfârşitul lunii februarie", a spus ieri Copos.
Dincolo de stresul cauzat de salariile fotbaliştilor, conducerea Rapidului trebuie să găsească urgent soluţii pentru a le prelungi contractele lui Ovidiu Herea, Marcos Antonio, Rui Duarte şi Ezequias Tavares, pe care i-ar putea pierde gratis la finele actualei ediţii de campionat. În aceeaşi situaţie se regăsesc Daniel Pancu şi Ştefan Grigorie, cu menţiunea că "veteranul" feroviarilor a anunţat că şi-ar dori să rămână în Giuleşti, în timp ce mijlocaşul nu reprezintă neapărat o prioritate, mai ales că evoluţiile sale sunt deocamdată neconcludente.
În ceea ce-l priveşte pe Herea, acesta este dorit de PAOK, unde, potrivit Gazetei Sporturilor, jucătorul i-a fost propus lui Ladislau Bölöni de Costin Lazăr. În prezent, Herea, în vârstă de 26 de ani, are un salariu stagional de 160.000 de euro, conducerea Rapidului intenţionând să-i propună o nouă înţelegere, cu un venit anual de 200.000 de euro.
Zotta, tot mai aproape de Rapid
După ce a părăsit în urmă cu trei zile conducerea celor de la FC Vaslui, Cons