Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Un tablou de Picasso, estimat la 1 milion de dolari, oferit premiu la o tombolă unde biletul a costat 100 de euro

Publicat in Gandul, joi 19 decembrie 2013 ·

Jeffrey Gonano, în vârstă de 25 de ani, un american care a participat la loteria mondială organizată pentru salvgardarea oraşului libian Tir, a câştigat miercuri seară, cu 100 de euro, un tablou autentic de Pablo Picasso, estimat la 1 milion de dolari, a anunţat casa Sotheby's, citată de AFP.

Tragerea la sorţi la această tombolă de caritate, la care au participat 40.000 de persoane, a avut loc la Paris. Câştigătorul, domiciliat în Pennsylvania, lucrează pentru o companie care comercializează sisteme de securitate contra incendiilor.

Această tombolă a avut ca scop vânzarea unui singur lot: un tablou de Pablo Picasso, din perioada cubistă, intitulat , "L'Homme au gibus" (1914).

Estimată la 1 milion de dolari, această pictură cubistă a fost cumpărată de o persoană anonimă de la o galerie newyorkeză, oferind-o apoi Asociaţiei pentru salvgardarea Tirului, oraşul libanez inclus în patrimoniul mondial UNESCO.

Fondurile ce vor fi încasate vor fi utilizate pentru a finanţa două proiecte socioculturale: înfiinţarea unui centru de artizanat pentru a oferi locuri de muncă tinerilor, femeilor şi persoanelor cu handicap din Tir şi înfiinţarea unui institut de studii feniciene la Beirut.

Potrivit Asociaţiei pentru salvgardarea Tirului, este pentru prima dată când o operă atât de valoroasă este oferită la o tombolă.

Jeffrey Gonano, în vârstă de 25 de ani, un american care a participat la loteria mondială organizată pentru salvgardarea oraşului libian Tir, a câştigat miercuri seară, cu 100 de euro, un tablou autentic de Pablo Picasso, estimat la 1 milion de dolari, a anunţat casa Sotheby's, citată de AFP.

Tragerea la sorţi la această tombolă de caritate, la care au participat 40.000 de persoane, a avut loc la Paris. Câştigătorul, domiciliat în Pennsylvania, lucrează pentru o companie care comercializează sisteme de securitate contra inc

Articolul in Gandul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Instagram va promova conţinutul original

News.ro acum 36 minute
O nouă schimbare a modului în care funcţionează algoritmul de recomandări al Instagram va aduce mai sus conţinutul original şi va penaliza agregarea conţinutului. Instagram anunţă că va implementa o nouă modificare de algoritm, despre care spune că

1 mai - ziua Internaţională a Muncii. Ce semnificaţie are data şi de ce este zi liberă

Mediafax acum 36 minute
Data de 1 Mai a devenit cunoscută ca Ziua Internaţională a Muncii, sărbătorită în prezent în numeroase ţări, inclusiv în România. Totul a început în SUA, în 1886, după mai multe incidente violente, când muncitorii au cerut reducerea timpului de lucr

Al doilea inculpat în cazul uciderii lui Adrian Kreiner a fost adus în țară

HotNews acum 45 minute
Al doilea inculpat în cazul uciderii omului de afaceri din Sibiu Adrian Kreiner a fost adus în ţară, în noaptea de marți spre miercuri, din Irlanda, potrivit News.ro. Cristian Marian Minae este acuzat de omor calificat. Suspect crima SibiuFoto: Poli

Diana Şoşoacă candidează la Primăria Capitalei. Candidatura liderului SOS a fost admisă

Mediafax acum 42 minute
„Răsturnare de situaţia. Mi s-a admis candidatura la Primăria Municipiului Bucureşti. Să facem curăţenie în Capitală”, a scris pe Facebook Diana Şoşoacă. Potrivit Biroul Electoral de Circumscripţie 42 Bucureşti, partidul SOS a depus marţi liste semn

„Zece reguli esențiale pentru o drumeție în siguranță pe munte” - recomandările salvamontiștilor pentru minivacanța de 1 Mai și Paște

HotNews acum 8 ore
Salvamont România transmite marţi seară, înaintea minivacanţei de 1 Mai și Paște, zece reguli esenţiale pentru o drumeţie în siguranţă pe munte. Intervenție a salvamontiștilorFoto: Inquam Photos / Octav Ganea „Având în vedere creșterea numărului de

Poliţia din New York intră în Universitatea Columbia pentru a dispersa protestatarii pro-palestinieni care au ocupat o clădire a campusului / Aproximativ 50 de persoane, ridicate de forţele de ordine

News.ro acum 2 ore
Poliţiştii din New York au intrat, marţi seară, în incinta Universităţii Columbia pentru a aresta şi a dispersa protestatarii pro-palestinieni care au ocupat o clădire a campusului în urmp cu aproape 24 de ore şi care au ocupat o tabără de corturi l

Românii comandă de şapte ori mai mulţi mici de 1 Mai faţă de o zi obişnuită

Wall-Street.ro acum 10 ore
Ziua Internaţională a Muncii deţine recordul pentru cele mai multe comenzi de mici din an, potrivit datelor transmise de platforma locală de livrare Tazz, care arată că românii comandă de şapte ori mai mulţi mici faţă de o zi obişnuită. "Am observat

Ciolacu promite fără echivoc: „Banii pentru recalcularea PENSIILOR sunt prinși în buget”. Trei milioane de pensii vor fi mărite

Gandul acum 9 ore
Premierul Marcel Ciolacu a dat asigurări marți că Executivul are bani pentru majorarea pensiilor din septembrie. Palatul Victoria afirmă că, în ciuda informațiilor apărute în ultima perioadă, mărirea veniturilor pe baza noii legi a pensiilor este pr

Locomotivă în flăcări lângă Timişoara. Peste 60 de călători s-au autoevacuat de urgenţă

Ziare.com acum 12 ore
Incendiu cu degajări mari de fum, marţi după-amiază, 30 aprilie, la compartimentul motor al unui tren care staţiona în gara din localitatea Hodoni de lângă Timişoara. Peste 60 de persoane s-au autoevacuat de urgenţă, iar pompierii au intervenit pent

Alfred Simonis, despre candidatura lui Popescu Piedone: „Ar trebui să se gândească la un exit”

HotNews acum 9 ore
Președintele Camerei Deputaților Alfred Simonis (PSD) a declarat, la Digi24, că Cristian Popescu Piedone nu are șanse să câștige funcția de primar al Capitalei, motiv pentru ar trebui să găsescă un „exit” din această situație, transmite News.ro. Alf

Vremea

București
acum

12°
mie.

12°/21°
joi

13°/15°
vin.

12°/21°
sâm.

13°/23°
Iasi
acum

mie.

8°/22°
joi

12°/23°
vin.

13°/24°
sâm.

14°/21°
Constanta
acum

12°
mie.

12°/14°
joi

13°/16°
vin.

12°/17°
sâm.

14°/16°
Cluj-Napoca
acum

mie.

9°/21°
joi

9°/21°
vin.

10°/22°
sâm.

11°/21°
Timisoara
acum

mie.

9°/23°
joi

14°/22°
vin.

13°/16°
sâm.

10°/22°