„Adevărul de Seară” continuă serialul dedicate comunităţilor de expaţi din capital Transilvaniei. Clujul nu este o opţiune pentru turci atunci când decid să se mute în România. Preferă capitala şi doar dacă nu reuşesc să se adaptaze acolo ajung la Cluj.
Clujul nu este luat în calcul de turci atunci când decid să se mute în România, majoritatea dintre aceştia cu gândul de a-şi deschide o afacere. Comercianţi prin structură, ei ţintesc spre Bucureşti, locul unde se învârte cea mai mare cantitate de mărfuri şi capital din ţară. Doar neadaptarea la stilul de viaţă al bucureştenilor sau dorinţa extinderii afacerii îi determină să se mute în alte oraşe, iar atunci Clujul este prima variantă.
„Marea majoritatea dintre noi ţintim spre capitală, deoarece acolo se desfăşoară toate activităţile economice. Viaţa din Bucureşti nu e cea la care să se adapteze, în general, un musulman, de aceea decidem să ne mutăm ulterior în alte oraşe”, a explicat Serhat Topbas, venit în România, în Bucureşti, pentru a prelua afacerilor tatălui, o firmă ce activa în domeniul producţiei de detergenţi, dar care ulterior s-a mutat la Cluj.
Rentabilitatea e un cuvânt de bază în fondul lexical al unui turc, iar Clujul devine o a două opţiune românească pentru afacerile lor. „Din punctul de vedere al capitalului financiar, după Bucureşti urmează Clujul. E ca o a două capitală, are foarte mare deschidere, atât spre occident, cât şi către celelelate oraşe”, a declarat Ali Kok, un alt turc ajuns în Bucureşti în 1996, dar mutat la Cluj doi ani mai târziu, unde se ocupă de restaurantul cu specific turcesc Ali Baba.
De altfel, localul este şi sufletul comunităţii turceşti din Cluj. Aici poţi întâlni fie turci despre care ai spune că sunt într-o distracţie continuă, fie turci extrem de reci şi introvertiţi. „E în funcţie de stare. Când ne merg bine afacerile, avem chef