Înainte de a-şi încălţa opincile, căluşarii împart în cimitir pentru pomenirea morţilor

“Căluşul este un joc complex, ce include misticism şI realitate, luptă şI repaos, muzică şI muţenie, dans şI şedere, umor şI jale, - toate în acelaşi timp. Este legământ, tăcere, explozie de zgomot, mişcare şI veselie duse la paroxism şI apoi iar tăcere, îngropare, sfârşit. Este ritualul trecerii din pănânt în viaţă, este viaţa trăită la maxim şI apoi întoarcerea în ţărâna sfântă din care ne tragem şI în care, inevitabil, ne întoarcem. Este ritualul trecerii noastre prin viaţă”, opinează Alexandru Taifas, primarul comunei Vîlcele, judeţul Olt.

Ziua în care viii se înfrăţesc cu morţii

În duminica Rusaliilor, când nici nu se crapă bine de ziuă, toată comuna Vîlcele începe se framăte. Femeile fac ultimile verificări ale împărţaniilor aranjate decuseară în târne, iar bărbaţii se asigură dacă sticlele cu vin, ţuică sau bere sunt pline şI bine aranjate, căci fără ele rânduiala bătrânească nici n-ar putea avea loc. În această zi nu se face nicio muncă în gospodărie (mai ales nu se mătură şI nu se spală) fiindcă, se spune, că “te ia din căluş”. Iar când soarele se ridică de câteva suliţe pe cer, cu mic, cu mare, îmbrăcaţi cu cele mai bune straie, pe familii şI pe generaţii, tot satul o porneşte spre cimitir. De când se ştiu, aşa au pomenit ca, în sfânta zi de sărbătoare, cei vii să meargă şI să prăznuiască împreună cu cei morţi. Femeile tămâie mormintele, împart colăcei împletiţi unşi cu miere şI miez de nucă, pacheţele cu dulciuri, fructe şI căni cu vin ori bere în ele. Este ziua în care cei vii se înfrăţesc cu cei morţi. Nimeni nu jeleşte, nimeni nu e întristat, morţii sunt pomeniţi cu o ciudată veselie, iar bărbaţii nu se sfiesc să bea atât de mult, încât coborârea în pantă a cărărilor cimitirului ajunge să devină un adevărat slalom printre morminte. Tuşa Gherghe