În trei luni vor putea începe lucrăriel la parcarea de la Spitalul Militar, capetele de linie RAT şi sistemul e-ticketing, dar şi la Centrul de Afaceri de lângă Institutul Cartofului.
Primarul George Scripcaru a anunţat că patru mari proiecte, care au fost depuse încă de anul trecut pentru finanţare cu fonduri europene, vor fi semnate în perioada următoare. „Am avut o discuţie cu domnul vicepremier Liviu Dragnea, iar aceste proiecte au ajuns la autoritatea de management, respectiv Ministerul Dezvoltării, şi urmează să fie semnate contractele de finanţare, ţinând cont că au trecut peste toate stadiile de evaluare. Înseamnă că în aproximativ trei luni am putea începe implementarea lor”, a declarat primarul., citat de bzb.ro.
Parcarea va avea şase niveluri, dintre care trei subterane şi va fi prevăzută cu două intrări şi ieşiri, iar accesul pietonal va fi asigurat separat faţă de accesul autovehiculelor. Parcarea va fi dotată şi cu punct de încărcare a bateriilor autoturismelor electrice. Proiectantul trebuie să prezinte două variante de soluţii de acces, respectiv cu lift şi cu rampe de acces. Investiţia se ridică la 5,5 milioane de euro bani europeni.
Centru de afaceri şi complex ca la Romexpo
Centrul de Afaceri va fi construit în zona de nord a Braşovului. În proiect sunt prevăzute un centru de informare, laboratoarea ştiinţifice, spaţii multimedia şi de birouri, dar şi săli de conferinţe şi pentru organizarea de evenimente. Potrivit estimărilor proiectanţilor în noul centru îşi vor putea desfăşura activitatea cel puţin douăzeci de firme. Valoarea investiţiei este de 16 milioane de euro.
Tot la capitolul investiţii, municipiul Braşov are în plan atragerea de fonduri europene pentru construirea unui centru expoziţional de talia Romexpo, care va aduce la Braşov sute de firme. Obiectivul va fi construit pe un teren de 15 hectare din a