Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Alianta DA de unde

Publicat in HotNews, luni 25 septembrie 2006 ·

In 2004, alegerile prezidentiale au fost adjudecate de Traian Basescu, candidatul Aliantei DA - Dreptate si Adevar. Mai mult, Alianta DA a candidat pe liste comune la alegerile legislative, unde a obtinut al doilea numar de alesi in Parlamanet, dupa PSD. Acum insa lucurile nu mai sunt atat de roz. La nivel national, PD e la cutite cu PNL.

Liberalii vor anticipate, invoca Protocolul Aliantei deseori si se confrunta si cu o scindare din interior. PD sare la gatul PNL de cate ori are ocazia. Presedintele Basescu a dat un upercut teribil liberalilor cand l-a suspendat pe ministrul Apararii, liberalul Teodor Atanasiu.

GAZETA a vrut sa vada care e pozitia principalilor lideri ai PD si PNL Cluj atat in chestiunea cooperarii sau scindarii Aliantei, cat si in problema suspendarii lui Atanasiu.

Excelent

Presedintele PD, Emil Boc, catalogheaza relatia dintre partidul pe care il conduce si PNL ca fiind una excelenta. “Avem o relatie foarte buna cu PNL. Excelenta as spune. Relatia dintre PNL si PD la nivel de Cluj ar trebui sa constituie un exemplu si la nivel national”, ne-a declarat Boc.

Boc spune ca este de acord cu suspendarea lui Atanasiu atat timp cat “sunt respectate normele legale si prevederile constitutionale”. In ceea ce priveste decizia lui Atanasiu, presedintele PD crede ca “este o decizie personala a ministrului Atanasiu, care nu trebuie comentata”.

Nu se amesteca

Presedintele PD Cluj, deputatul Daniel Buda, este si el de parere ca nu exista nici un conflict intre PNL si PD. In ceea ce priveste suspendarea lui Atanasiu, Buda prefera sa nu se amestece. “Nu cred ca sunt in masura sa ma pronunt cu privire la atributiile presedintelui Romaniei.

Traian Basescu a actionat in conformitate cu drepturile constitutionale pe care le are”, ne-a declarat Daniel Buda. Deputatul clujean nu vrea sa comentez

Articolul in HotNews >>

Citeste si top 10 stiri de azi

VIDEO Elveția a câștigat finala Eurovision 2024. Cine este Nemo, artistul care a obținut marele premiu al concursului

HotNews acum 5 ore
Elveția a câștigat finala Eurovision 2024, care s-a desfășurat sâmbătă seara la Malmo Arena, Suedia pe un fundal tensionat de protestele pro-palestiniene și față de participarea Israelului la concurs. Marele premiu al celei de-a 68-a ediție a fost l

Vasile Bănescu, despre câștigătorul Eurovision 2024: „Victoria lui Nimeni (Nemo), una zdrobitoare asupra firescului, una insultătoare la adresa muzicii”

HotNews acum o ora
Purtătorul de cuvânt al BOR, Vasile Bănescu, a criticat în termeni duri victoria artistului elvețian Nemo la Eurovision 2024, afirmând că este o insultă pentru muzică, care „zdrobește firescul” și „extermină buna-cuviință și bunul simț”. Vasile Bane

Israelul a trimis tancuri în nordul Fâşiei Gaza, după o noapte cu bombardamente intense

Mediafax acum 35 minute
Israelul a trimis tancuri, duminică, în nordul Fâşiei Gaza, după o noapte de bombardamente intense. S-au înregistrat zeci de morţi şi răniţi.

În ce stare l-au găsit Marcel Ciolacu și Alexandru Rafila pe Florin Piersic, în vizita pe care i-au făcut-o la spital

Ziare.com acum 2 ore
Premierul Marcel Ciolacu şi ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, l-au vizitat, duminică, pe actorul Florin Piersic la Spitalul Foişor, unde acesta este internat. Marcel Ciolacu nu a făcut nicio declaraţie cu privire la această vizită. În schimb, m

UPDATE- Suceava: Incendiu cu degajări mari de fum la o hală de tâmplărie PVC, în oraşul Salcea. Autorităţile au emis mesaj RO-ALERT / Incendiul a fost lichidat/ Care a fost cauza incendiului - FOTO

News.ro acum o ora
Mai multe echipaje de pompieri intervin, duminică, pentru localitatea şi stingerea unui incendiu care a cuprins o hală în care se află tâmplărie PVC, în oraşul Salcea.

Accident stupid, pe o autostradă din Belgia. Un șofer român de TIR a murit și o femeie este rănită, după ce un individ ar fi aruncat cu un capac de canal de pe un pod

Ziare.com acum 3 ore
Un maramureșean a murit în urma unui accident petrecut în Belgia, iar o femeie ar fi fost transportată la spital pentru investigații medicale, arată Informația Zilei. Totul s-ar fi întâmplat în timpul ce doi maramureșeni efectuau transport pe ruta S

Primul pacient din istorie cu transplant de rinichi de porc a murit la două luni după operație

HotNews acum o ora
Prima persoană din istorie căreia i s-a făcut un transplant de rinichi de porc a murit la aproape două luni de la intervenția chirurgicală, potrivit Sky News. Richard Slayman, în vârstă de 62 de ani, fusese supus în martie, timp de patru ore, operaţ

Camion răsturnat în Pasul Tihuța, care leagă Bistrița-Năsăud de Suceava. Circulația se desfășoară alternativ. TIR-ul era plin cu mere VIDEO

Ziare.com acum 24 minute
Circulaţia se desfăşoară alternativ, dirijat, duminică, în Pasul Tihuţa, după ce un camion cu mere s-a răsturnat. ”Circulaţia se desfăşoară alternativ, dirijat, pe DN 17 Bistriţa-Vatra Dornei, după ce, în zona kilometrului 117, Pasul Tihuţa, judeţul

Alături de Polonia și Slovacia, România livrează Ucrainei curent electric

Ziua Constanta acum o ora
La cererea Ucrainei, România, alături de Polonia şi Slovacia, furnizează astăzi energie electrică de urgenţă, iar acest lucru s-a întâmplat şi ieri, relatează presa ucraineană. Ieri, necesarul consumatorilor ucraineni a fost acoperit din producţia p

Reacția dură a purtătorului de cuvânt al BOR la adresa câștigătorului Eurovision: ”Victoria lui Nemo, una zdrobitoare asupra firescului, una insultătoare la adresa Muzicii

Ziare.com acum 34 minute
Purtătorul de cuvânt al BOR Vasile Bănescu reacționează dur faţă de câştigarea Eurovision de către interpretul Nemo, afirmând că ”victoria lui Nimeni (Nemo)” este ”una zdrobitoare asupra firescului, una insultătoare la adresa Muzicii, una exterminat

Vremea

București
acum

17°
dum.

11°/17°
lun.

9°/17°
mar.

11°/17°
mie.

7°/18°
Iasi
acum

16°
dum.

8°/16°
lun.

5°/15°
mar.

6°/15°
mie.

5°/17°
Constanta
acum

15°
dum.

13°/16°
lun.

10°/15°
mar.

9°/13°
mie.

9°/14°
Cluj-Napoca
acum

16°
dum.

8°/16°
lun.

5°/15°
mar.

6°/17°
mie.

8°/17°
Timisoara
acum

22°
dum.

11°/22°
lun.

7°/20°
mar.

10°/20°
mie.

12°/20°