Un craiovean s-a trezit cu zidul casei prăbuşit, după ce vecinul său a săpat un şanţ chiar la temelia locuinţei, încercând să se răzbune pentru că i-a fost refuzată invitaţia la un şpriţ. Familia Dima locuieşte în Craiova, pe strada Nicolae Iorga, la nr. 20. La nr. 18, lipită de casa lui, este cea a Cameliei Pătru, prietenă de o viaţă cu Florina Dima, soţia lui Vasile. Camelia are de ceva timp un amic, pe Emil Popa, din localitatea doljeană Mischii. Vasile Dima a povestit că sâmbătă, în timp ce muncea, bărbatul l-a invitat la un păhărel, însă acesta l-a refuzat. Gestul său a fost considerat ostil şi Emil Popa s-a gândit să se răzbune într-un mod original. „Nu am acceptat invitaţia lui pentru că aveam treabă, dar şi pentru că nu îmi place compania lui, după ce am văzut ce fel de om este. După aceea, ei (vecinii - n.r.) s-au apucat de băut, după care el mi-a zis că, dacă nu am vrut să beau cu el, o să-mi dărâme zidul casei, care e, chipurile, pe terenul lor“, a explicat Vasile Dima. Emil Popa s-a apucat să sape un şanţ chiar lângă peretele locuinţei lui Dima, acţiunea sa fiind observată la scurt timp de proprietar, care a anunţat poliţia. Conform reprezentanţilor IPJ Dolj, Popa şi Camelia Pătru au fost sancţionaţi cu amendă contravenţională, iar bărbatului i s-a pus în vedere să nu mai sape lângă casa vecinului.
Dosar penal pentru distrugere Amenda primită de la poliţişti parcă l-a „îndârjit“ pe Popa. Conform lui Dima, acesta a continuat să sape, ba chiar a tras în curte un bec ca să-şi poată continua activitatea şi după lăsarea întunericului. „Pe la 11 noaptea s-a oprit din săpat, iar duminică dimineaţă am observat crăpături în peretele casei. Reuşise să sape un şanţ pe toată lungimea peretelui, de un metru adâncime, după care săpase şi sub temelie. Duminică seară, pe la şase, peretele de la baie, de la bucătărie şi o magazie a căzut“, a povestit Dima. Om