Complexul “Weekend” este în această perioadă gazdă primitoare artei plastice graţie ediţiei a V-a a Taberei de pictură organizată de Asociaţia Artiştilor Plastici (AAP) Mureş împreună cu Primăria Târgu-Mureş. Capii organizării taberei sunt şi în acest an Valentin Bretfelean, directorul taberei, Vasile Mureşan, director artistic, şi Vasile Opriş, coordonatorul taberei.
Protagoniştii taberei
Zece artişti plastici invitaţi din ţară alături de alţi zece artişti, membrii AAP Mureş dau viaţă “Toamnei târgumureşene”, tematica expoziţiei care a debutat vineri, 25 octombrie, punctul final al acesteia fiind duminică, 3 noiembrie. Culorile toamnei sunt reliefate pe pânză la Casa de Oaspeţi a Primăriei Târgu-Mureş de arştiştii plastici Cornel Vană (Turda), Florin Grosu (Botoşani), Silviu Babii (Botoşani), Liviu Şoptelea (Botoşani), Daniela Marcu (Oradea), Eva Dolha (Cluj Napoca), Dana Ortelecan (Alba Iulia), Elena Harja (Reghin), Lidia Kozma (Baia Mare) şi Marta Deleanu (Turda), completată de artştii AAP Mureş, Vasile Mureşan, Balasz Klara, Veress Zsuzsa, Fabian Margit, Lukacs Sandor, Olimpia Leah, Ioan Rusu, Nicolae Florea, Floarea Vultur şi Sabina Purcariu, plus alţi doi artişti invitaţi, Elisabeta Merdar şi Călin Pop.
Expoziţie de final
În atmosfera liniştă a toamnei finalului de octombrie, mai mult decât generoasă graţie vremii frumoase, fiecare din artiştii prezenţi în cadrul taberei vine cu o abordare personală, de la cele în manieră realistă a peisajului, urban şi rural până la abordări moderne, nonfiguratice, aducând aminte de „gestual art”, de la rafinamentul cromatic la exploziile foviste de culoare. Lucrările taberei pot fi admirate sâmbătă, 2 noiembrie, graţie expoziţiei de bilanţ a taberei găzduită de Casa de Oaspeţi a Primăriei din Complexul “Weekend”.
Foto: Alin ZAHARIE
Complexul “Weekend” este în această perioadă gazdă pri