… se intampla uneori, vorba lui Marin Preda, ca timpul sa aiba rabdare cu oamenii, iar amanarile sa se dovedeasca benefice. Bunaoara, acum. In urma cu vreo trei saptamani scriam textul «… Inainte sa iesim in strada, sa intram putintel in noi insine »(aici) in care sustineam ca actuala criza nu e una a problemelor punctuale, ci una a premiselor. Ca trebuie sa privim adevarul in fata si sa recunoastem ca avem o problema cu democratia reprezentativa. Si ca problema e precum cea a existentei diavolului descrisa de catre Denis de Rougemont in Partea diavolului : « Si de aceea, cititorule, daca inca te mai intrebi unde se afla diavolul, nu cauta mai departe de fotoliul in care stai si te indeletnicesti cu cititul acestei carti » (citat aproximativ, din memorie ; dar ati prins, nadajduiesc, ideea).
De atunci, soarta Greciei si preconizatul referendum propus de catre Papandreou au facut discutia cu atat mai actuala. Si cu atat mai serioasa. De-acum nu se mai vorbeste nici (doar) despre soarta capitalismului, si nici macar despre cea a reprezentarii, ci direct despre « criza democratiei ». Dupa cum remarca Sorin Ionita, comentand (aici) un editorial din The Times semnat de Matthew Parris: « dar dacă, de fapt, ce am construit noi în Occident e o căruţă cu roţi pătrate, ce nu poate să meargă din principiu? Cu alte cuvinte, dacă nu există o cale democratică de a “face lucrurile cum au fost”? » Ingrijorat, Miron Damian sare ceva mai jos, pe Contributors, « In apararea democratiei » : « Criza asta nu a demonstrat câtuși de puțin că e o problemă sau un pericol cu democrația, dacă a demonstrat ceva este exact contrariul. Nu a arătat că Grecia sau Europa trebuie să se bizuie mai mult pe junte militare, ci, exact invers, că trebuie să se bizuie mult mai puțin pe juntele milităroase din elita politică, bancară, economică și mediatică, fie ea națională sau europeană. »
Ca
