Am trecut prin atâtea schimbări în cariera mea jurnalistică de 20 de ani (am împlinit vârsta asta chiar la începutul acestei luni!), încât nu mai iau nimc în tragic. Am debutat la sfârşitul anului 1993, la săptămânalul Fotbal plus, într-o echipă superbă, cu Răzvan Toma, Vadim Vâjeu, Eduard Ţone, Octavian Belu, Bogdan Tohăneanu. Am prins şi maşina de scris, şi calandrul cu tipografia pe plumb de care e atât de mândru Buzărin, unde am făcut parte din echipa lui Ioaniţoaia, la ziarul lui Mitică Dragomir - Sportul românesc, care m-a angajat pe 8 mai 1995 - prima mea carte de muncă! La Sportul românesc am învăţat de toate, să preiau rezultatele la Divizia C, să fac clasamente, să scriu cronici. Am înghiţit în sec atunci când şeful de departament de la Fotbal intern mi-a modificat notele din caseta meciului Petrolul - Gloria Bistriţa 2-0, un blat sinistru în care dădusem 4 pe linie pentru jucătorii echipei gazdă şi 3 pe linie pentru oaspeţi. Erau blaturi şi atunci în presă, aşa că C. G. a făcut să pară că meciul nu a fost chiar aranjat.
Am prins şi primul cotidian parţial color - Sport XXI - unde am avut cinstea să lucrez alături de Răzvan Codorean, Virgil Gheorghiţoiu şi Răzvan Ioan Boanchiş. La Sport XXI, prima cronică - tot un blat! Gloria Bistriţa cu Bacăul parcă. Cronica se dădea din biroul lui nea Jean, pentru că existau doar telefoane fixe. Norocul meu a fost că la acel meci s-au îngrămădit toţi şefii de departament sport al ziarelor importante, veniţi să-şi ia sacul cu mezeluri de la Fabrica lui nea Jean. Am transmis dintr-un alt birou şi am putut să relatez fără reţineri circul la care asistasem pe teren.
La ziarul „corifeilor”
După închiderea Sport XXI, am trecut la Gazeta Sporturilor, ziarul „corifeilor” din presa sportivă. I-am prins pe Constantin Firănescu – un om de un bun simţ fantastic, pe Laurenţiu Dumitrescu – care m-a
