Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Antonescu îi transmite lui Băsescu că se aşteaptă să se comporte "psihic" normal după alegeri

Publicat in Cotidianul, vineri 16 noiembrie 2012 ·

Liderul PNL, Crin Antonescu, a fost întrebat vineri la Cluj ce va face în ipoteza în care după alegeri Traian Băsescu va striga fraudă și va fi susținut în afirmația aceasta de partenerii săi externi.

"În legătură cu eventualele strigăte pe care le-ar putea scoate Traian Băsescu după alegeri, nu cred, eu cred că trebuie să distingem, așa mi se pare corect, între ceea ce spune că va face și va face Traian Băsescu și toate elucubrațiile domnului Lăzăroiu sau altor domni", a declarat Antonescu. Sigur, nu este deloc normal și trece ușor acceptat faptul că un consilier prezidențial, poziție extrem de importantă, poziție de mare responsabilitate, poziție echivalentă celei de ministru și care îl reprezintă direct pe președinte, un consilier prezidențial poate să vorbească toate trăznăile din lume fără ca președintele să aibă vreo legătura cu asta. În sensul acesta, comunicatul sau declarația date de purtătorul de cuvânt al Președinției în legătură cu aberațiile domnului Lăzăroiu e ea însăși aberantă. Vă rog să vă imaginați că un consilier al președintelui Statelor Unite ar scrie pe blog că dorește să atace Franța, că are cu ce și a doua zi purtătorul de cuvânt al președintelui Statelor Unite ar ieși și ar spune, domne, noi nu avem nicio legătură cu ce scrie omul acela pe blog. Sigur, forțând puțin lucrurile, dar în fond, instituțional același lucru", a declarat Crin Antonescu.

Liderul PNL îi transmite încă o dată lui Băsescu la ce se aşteaptă el după alegeri.

"Eu cred că domnul Traian Băsescu va lua act printr-un comportament politic și psihic normal de rezultatul alegerilor, nu va striga fraudă, câtă vreme înțeleg că avem și observatori, câtă vreme înțeleg că toată lumea va fi cu ochii pe aceste alegeri și câtă vreme, și în legătură cu așa-zisele fraudele de la referendum, lucrurile cred că s-au lămurit. Sigur, președintele a putut ieși recent din nou î

Articolul in Cotidianul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Premierul slovac a fost împuşcat. Robert Fico „este de aşteptat să supravieţuiască” după atacul „motivat politic”

Mediafax acum 4 ore
UPDATE Fico nu mai este în pericol de moarte în urma unei intervenţii chirurgicale Robert Fico „este de aşteptat să supravieţuiască” în urma unei intervenţii chirurgicale, a declarat vicepremierul Tomas Taraba. Taraba a declarat pentru BBC că Fico n

UPDATE - Corvinul Hunedoara a câştigat Cupa României. Momentul primirii trofeului - VIDEO

News.ro acum 4 ore
Echipa Corvinul Hunedoara a câştigat miercuri seara, la Sibiu, Cupa României, învingând la lovituri de departajare, scor 3-2, formaţia Oţelul Galaţi. După 90 de minute scorul a fost egal, 2-2, iar în cele două reprize de prelungiri nu s-a mai marcat

Nunta din Teleorman care a blocat circulația / Socrul mare a fost reţinut pentru instigare

HotNews acum 5 ore
Socrul mare de la nunta din judeţul Teleorman care a blocat circulaţia în localitatea Buzescu a fost reţinut pentru 24 de ore. El este acuzat de instigare la împiedicarea sau îngreunarea circulaţiei pe drumurile publice. Nuntă cu alai în Buzescu, Te

UPDATE - Constanţa: Incendiu la o locomotivă, la ieşirea din Poarta Albă spre Mulfatlar / Trenul nu are încărcătură - FOTO / VIDEO

News.ro acum 6 ore
Pompierii din Constanţa intervin, iercuri seară, pentru stingerea unui incendiu care a izbucnit la o locomotivă, la ieşirea din Poarta Albă spre Mulfatlar. UPDATE: ”A doua locomotivă şi vagoanele au fost decuplate din timp”, au mai transmis oficiali

Salina Praid este închisă temporar, din cauza infiltrațiilor

HotNews acum 10 ore
Salina Praid își va suspenda temporar atât programul de vizite dedicat turiștilor, cât și activitățile de producție, după ce s-a constatat pătrunderea în subteran a apei dulci provenite din pârâul Corund, a decis Societatea Naţională a Sării, inform

Ce scrie L'Equipe despre abandonul Simonei Halep de la Paris: „Ghinion”

Gazeta Sporturilor acum 8 ore
(24 de ani, 123 WTA) de la Trophee Clarins din cauza durerilor la genunchiul stâng. L'Equipe, cel mai important cotidian francez, a reacționat după acest eveniment de la Paris.

Finlanda plănuieşte să folosească rezervişti pentru a patrula la graniţa cu Rusia

Mediafax acum 7 ore
Finlanda plănuieşte să folosească rezervişti pentru a patrula la graniţa comună cu Rusia. Mii de rezervişti ar putea fi trimişi în zonă. Decizia va fi luată dacă va creşte numărul de migranţi ilegali.

Preşedintele Colegiului Medicilor din România: Rata de burnout în rândul medicilor este de 34-36 la sută, iar intenţia de migraţie în străinătate este de 58 la sută la cei sub 35 de ani / 80 la sută dintre medici au teama de malpraxis

News.ro acum 5 ore
Preşedintele Colegiului Medicilor din România, prof. univ, dr. Daniel Coriu, a prezentat datele unui studiu sociologic din care reiese că 34-36 la sută dintre medici au burbout, iar 58 la sută dintre cei tineri vor să părăsească România pentru a pro

Fraudă de 8 milioane de euro cu echipamente medicale în timpul pandemiei. Anchetă a Parchetului European la București

HotNews acum 12 ore
O anchetă derulată de Parchetul European la București vizează o fraudă de 8 milioane de euro din bani europeni, prin manipularea achizițiilor de echipamente medicale în timpul pandemiei de COVID-19. Masca de protectieFoto: Dreamstime.com Parchetul E

Spitalul Foişor: Florin Piersic a început procedurile de kinetoterapie şi recuperare medicală

News.ro acum 13 ore
Evoluţia stării de sănătate a actorului Florin Piersic, supus joi unei intervenţii pentru scoaterea unei proteze de genunchi care i-a provocat o infecţie severă, este lent favorabilă, anunţă miercuri reprezentanţii Spitalului Foişor, care precizează

Vremea

București
acum

joi

8°/20°
vin.

12°/18°
sâm.

12°/24°
dum.

12°/25°
Iasi
acum

joi

7°/18°
vin.

9°/21°
sâm.

11°/13°
dum.

11°/22°
Constanta
acum

joi

7°/15°
vin.

12°/14°
sâm.

13°/16°
dum.

13°/16°
Cluj-Napoca
acum

joi

6°/18°
vin.

7°/14°
sâm.

8°/19°
dum.

10°/22°
Timisoara
acum

joi

7°/21°
vin.

10°/21°
sâm.

10°/24°
dum.

12°/26°