Simbol şi ambasador al modei italiene în lume, supranumit "regele covorului roşu", Giorgio Armani a împlinit recent venerabila vârstă de 76 de ani, fiind omagiat de prieteni, colegi de breaslă, cunoscători, admiratori şi mass-media. Născut la 11 iulie 1934 în micul oraş italian Piacenza, el este astăzi probabil cel mai cunoscut designer italian de modă. Cunoscut mai ales pentru stilul costumelor bărbăteşti pe care le poartă mari actori de la Hollywood ca Mel Gibson sau Richard Gere, Armani nu s-a gândit niciodată pe când era tânăr să devină creator de modă. S-a dus la facultate pentru a se face medic, dar curând şi-a dat seama că spitalele nu sunt pentru el. Giorgio a urmat, apoi, cursuri de fotografie.
Însă nici această etapă din viaţa sa nu a durat pera mult şi, în 1957, a abandonat fotografia pentru a-şi satisface stagiul militar, obligatoriu pe vremea aceea. După ce şi-a îndeplinit datoria faţă de ţară, şi-a găsit un job la marele magazin universal din Italia acelor vremuri, "La Rinascente". Se pare că "ucenicia" de aici i-a folosit, astfel că, în 1964, s-a dus să lucreze pentru importantul designer de modă Nino Cerruti. Debutul a fost de bun augur, începând ascensiunea spre lumea modei de înaltă clasă. Încurajat de bunul său prieten Sergio Galeotti, l-a părăsit pe Cerruti în 1970, înfiinţându-şi, ca "free lancer", propriul studio de design. S-au scurs doar patru ani şi, în 1974, ajutat de acelaşi prieten, şi-a înfiinţat propria companie, Giorgio Armani S.p.A. Prima colecţie pentru bărbaţi a avut un succes uriaş, iar un an mai târziu colecţia pentru femei a fost primită de public cu acelaşi entuziasm.
STILUL INCONFUNDABIL
De atunci, a tot dezvoltat ceea ce se numeşte "look-ul Armani", uşor de recunoscut de toată lumea, cu o linie distinctă, curată, bine croită, astfel încât creaţiile sale domină covorul roşu la defilările de modă