Democrat-liberalii intră în linie dreaptă pentru organizarea convenţiei naţionale extraordinare din 30 iunie, când vor alege noua conducere a PDL. Vasile Blaga continuă să fie favorit pentru preşedinţia partidului, iar reformiştii sunt cotaţi cu şanse minime. Asta în cazul în care şi reuşesc să-şi depună moţiunea.
Pentru moment, Vasile Blaga refuză să spună dacă va candida, din nou, pentru funcţia de preşedinte al PDL. Totuşi, el a respins cu vehemenţă speculaţiile potrivit cărora nu ar mai candida. Prin urmare, aproape sigur că Blaga va intra în cursă pe 30 iunie. Cum este aproape sigur şi că va câştiga cea mai înaltă funcţie în partid, în condiţiile în care nu pare să aibă contracandidat şi tot mai mulţi democrat-liberali spun că partidul are nevoie de o mână de fier pentru a mai salva ceva la alegerile generale din toamnă.
Acum, Blaga pare să tatoneze: vorbeşte de importanţa unei echipe care să-şi asume misiunea de reconstruire a partidului şi încearcă să atragă de partea sa pe unii dintre susţinătorii lui Emil Boc.
De exemplu, pe liderul PDL Suceava, Gheorghe Flutur, despre care vorbeşte în termeni laudativi. „N-a câştigat Consiliul Judeţean (Suceava - n.r.), aş spune eu, nu din motive imputabile lui, pentru că a schimbat efectiv faţa Bucovinei. Un astfel de coleg trebuie să facă parte din conducerea partidului", a punctat public Blaga, adăugând că „foarte mulţi" din conducerea demisionară „ar trebui" să mai candideze. De menţionat că atunci când a fost întrebat dacă ar fi o variantă bună ca în viitoarea conducere să se regăsească şi Elena Udrea, Blaga a evitat un răspuns.
Iar Flutur nu este singurul lider de filială care şi-ar putea pune acum semnătura de susţinere pe moţiunea lui Blaga, deşi la convenţia trecută, din mai 2011, s-a aflat în echipa lui Emil Boc. Mihai Stănişoară şi Mircea Toader sunt alte două nume, iar lista creşte c