Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Timişoara: EXCLUSIV Alpinistul Coco Galescu: "M-am simţit în Himalaya ca un căţeluş zdrobit de un luptător Sumo"

Publicat in Adevarul, vineri 6 noiembrie 2009 ·

Alpinistul Cornel Galescu a revenit în România, după expediţia din Himalaya. Acesta a plecat pe 31 septembrie, cu gândul să cucerească, în premieră naţională, vârful Pumori (7.145 m). Din păcate, sportivul bănăţean nu a reuşit să urce pe vârf, deşi a fost foarte aproape. Coco Galescu ne-a oferit un interviu în exclusivitatea despre aventura din Himalaya.

Cum s-a născut aceasta idee de ascensiune pe Vârful Pumori?

Cred că este într-un fel legată de contextul actual al ţării noastre. Am considerat că cel mai bun lucru prin care mă pot face activ, cu pârghiile care-mi sunt la îndemână, este să mă implic concret în domeniul în care mă pricep, şi anume alpinismul.

Ce înseamna la ora actuală performanţa în alpinism?

Înseamnă să porneşti spre anumite realizări cu o foarte mare doză de risc. Aşa am ajuns să aleg spre cucerire un vârf înalt, pentru care este nevoie de foarte multă determinare, şansă, echilibru, chibzuinţă şi nu în ultimul rând finanţare pe măsură.

Când spui alpinism, lumea în general se gândeşte la ce este mai înalt şi ajunge în mod direct la Everest. Dacă ar fi să gândim alpinismul doar prin prisma înălţimii, sigur, aşa ar fi. Am zice atunci că Neil Amstrong a fost cel mai grozav alpinist fiindcă a ajuns chiar mai sus decat Everestul. Din fericire alpinismul are mult mai multe faţete, are parte de dificultate, are frumuseţea liniilor prin care ajungi spre vârf, are caracter, etica şi sportivitate faţă de munte şi faţă de natură.

Să revenim la vârful Pumori. Aţi pornit doar doi într-o aventură atât de importantă. De ce nu mai mulţi?

Am plecat cu Florin Grama spre aceasta provocare fiindca aveam nevoie de un partener pe care să te poţi baza. Cu experienţă, puternic şi testat în alte confruntări asemănătoare. Doar doi fiindcă ne-am propus ascensiunea în stil alpin, nu expediţionar, fără şerpaşi, fără oxigen

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

VIDEO & GALERIE FOTO Klaus Iohannis, întâlnire cu Joe Biden la Casa Albă. Iohannis: Trebuie să devenim mai puternici din punct de vedere militar. Războiul este în Marea Neagră / Despre sistemele Patriot pentru Ucraina: „Vom discuta în CSAT ce putem să oferim”

Mediafax acum 6 ore
Preşedintele României, Klaus Iohannis, se va afla, în perioada 7-8 mai, într-o vizită de lucru la Washington, DC. Iohannis: Am abordat şi problema României în programul Visa waiver, obiectivul nostru este să îndeplinim toate obiectivele în acest pro

Florin Piersic, transferat cu avionul SMURD de la Cluj-Napoca la București

HotNews acum 9 ore
Actorul Florin Piersic este transferat marți seară de la Cluj-Napoca la Institutul Matei Balș din Capitală cu un avion SMURD, au declarat pentru HotNews surse medicale. Florin PiersicFoto: AGERPRES „În aceste momente, aeronava se află pe Aeroportul

Un cutremur mediu cu magnitudinea 4,1 s-a produs în judeţul Buzău

Wall-Street.ro acum 11 ore
Un cutremur mediu cu magnitudinea 4,1 s-a produs pe 7 mai, la ora 18:32, în judeţul Buzău, potrivit informaţiilor publicate de Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului (INCDFP). Seismul a avut loc la adâncimea de 140 kilo

Nicușor Dan crede că bătălia pentru Primăria Capitalei va fi cu Cristian Popescu Piedone: „E cel mai bine clasat din bazinul PSD”

HotNews acum 8 ore
Nicuşor Dan a declarat marţi că principalii săi rivali în cursa pentru Primăria Capitalei sunt Gabrielea Firea şi, mai ales, candidatul PUSL Cristian Popescu Piedone, estimând că „mulţi vor vota cu mine ca fiind cel mai bine clasat candidat anti-PSD

Patronii stației GPL din Crevedia au depus plângere penală împotriva pompierilor care au coordonat intervenția. Ce acuzații le aduc

Ziare.com acum 12 ore
Cosmin Stîngă și Ionuț Doldurea, patronii firmei Flagas SRL ce operează stația GPL din Crevedia care a explodat în 2023, au depus marți, 7 mai, o plângere penală împotriva a 3 pompieri comandanți ai intervenției, potrivit unui comunicat al reprezent

Iohannis: Este o discuţie destul de intensă despre cine poate să ofere sisteme Patriot Ucrainei/ Este, după părerea mea, inacceptabil să rămână România fără apărare antiaeriană/ Eu cred că vom găsi o soluţie

News.ro acum 7 ore
Preşedintele Klaus Iohannis a afirmat că România va continua să sprijine Ucraina, însă a adaugat că, în opinia sa, este ”inacceptabil” ca România să ofere ţării vecine aflate în război singurul sistem de apărare antiaeriană Patriot care este funcţio

Stormy Daniels detaliază la procesul penal de la New York relaţia sexuală pe care spune că a avut-o cu Donald Trump

News.ro acum 7 ore
Fosta actriţă porno Stormy Daniels, un personaj central în procesul penal cu miză mare al lui Donald Trump la New York, a depus marţi o mărturie crucială despre relaţia sexuală pe care afirmă că a avut-o în 2006 cu fostul preşedinte al Statelor Unit

Netflix a anunțat oficial că nu va mai filma în România sezonul 2 al serialului „Wednesday”

HotNews acum 11 ore
Netflix a anunţat marţi începerea filmărilor pentru sezonul 2 al serialului „Wednesday” în Irlanda, confirmând practic informația apărută cu jumătate de an în urmă. Producția primului serial original al Netflix filmat în România se mută astfel într-

Prajitura „le russe”, înlocuită din meniul mesei lui Macron şi Xi, din motive diplomatice

HotNews acum 9 ore
O prăjitură ”rusă” cu praline, o specialitate din Pirinei - care făcea parte din meniul unei mese special pregătită în escapada în Pirineiîn a doua zi a unei vizite de stat a preşedintelui chinez Xi Jinping - a fost înlocuită marţi cu o tartă cu afi

MAI propune monitorizarea cu brăţări a celor aflaţi sub control judiciar şi arest la domiciliu

Mediafax acum 10 ore
Astfel, conducerea MAI a anunţat marţi că a iniţiat modificarea şi completarea, prin Ordonanţă de urgenţă a Guvernului, a Legii nr.146 din anul 2021 privind monitorizarea electronică în cadrul unor proceduri judiciare şi execuţional penale. De aseme

Vremea

București
acum

16°
mie.

14°/18°
joi

11°/18°
vin.

11°/20°
sâm.

10°/22°
Iasi
acum

13°
mie.

11°/17°
joi

9°/17°
vin.

12°/20°
sâm.

12°/19°
Constanta
acum

14°
mie.

13°/16°
joi

13°/14°
vin.

13°/15°
sâm.

11°/16°
Cluj-Napoca
acum

13°
mie.

12°/15°
joi

7°/12°
vin.

6°/18°
sâm.

8°/18°
Timisoara
acum

15°
mie.

13°/22°
joi

11°/18°
vin.

11°/18°
sâm.

12°/21°