Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Stoican despre Dănciulescu: Fiecăruia ne e greu să ne retragem

Publicat in Mediafax, joi 7 noiembrie 2013 ·

Antrenorul formaţiei Dinamo, Flavius Stoican, a declarat, referindu-se la atacantul Ionel Dănciulescu, că fiecărui jucător îi este greu să se retragă din activitate, dar a precizat că veteranul echipei sale îi este foarte folositor pentru a-i motiva pe ceilalţi fotbalişti.

"Fiecăruia ne vine rândul să ne retragem. Credeţi că mie mi-a fost uşor? Este un moment greu să treci peste perioada asta în care ţi-ai mai dori să continui. Important este ca el să mă ajute pe mine. Starea lui e foarte bună, e un băiat de caracter", a spus Stoican joi, într-o conferinţă de presă.

Tehnicianul a precizat că Ionel Dănciulescu va face deplasarea la Cluj, pentru partida cu CFR Cluj, şi că va juca atunci când el va considera că are nevoie de atacant. "Dănciulescu va merge la Cluj. Este un jucător, un om care pe mine mă ajută. Trebuie să-i facem pe ceilalţi jucători să evolueze la capacitate maximă, atât eu, cât şi Danciu. Atunci când voi avea nevoie de Danciu va juca. Nu punem mare accent pe funcţii, sunt importante în organigrama clubului. E important ce face omul respectiv, şi eu am nevoie de el pentru ceea ce vrem să facem aici. Nu ştiu dacă se retrage în iarnă, nu am discutat concret, este doar problema lui. El ştie mai bine ce are de făcut. Mi-e greu să-i dau sfaturi în ceea ce priveşte cariera lui. Eu aş vrea doar să fie aproape de mine", a mai spus Stoican.

Atacantul Ionel Dănciulescu, 36 de ani, a declarat pentru cotidianul Prosport că este nemulţumit de faptul că nu a evoluat în ultimele partide ale echipei sale, precizând însă că îşi doreşte să îşi încheie cariera la Dinamo. Potrivit sursei citate, Dănciulescu se va retrage la finalul acestui an, urmând să primească o funcţie în cadrul FC Dinamo.

Partida CFR Cluj - Dinamo, din cadrul etapei a XIV-a a Ligii I, se va disputa vineri, de la ora 21.30. Dacă ţi-a plăcut articolul, urmăreşte MEDIAFAX.RO p

Articolul in Mediafax >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Doi polițiști de frontieră au fost înjunghiați de traficanții de migranți la Timiș. Agenții au tras 13 focuri de armă

Ziare.com acum 46 minute
Doi poliţişti de frontieră au fost atacaţi cu cuţitul de traficanţii de migranţi, într-o parcare de TIR-uri pe autostrada A1 Timişoara-Arad, în apropiere de localitatea Orţişoara, judeţul Timiş. Pentru a-i prinde pe atacatori, poliţiştii de frontier

De ce se sărbătorește Ziua internațională a muncii pe data de 1 Mai. Ce evenimente tragice sunt marcate cu ocazia acestei zile

Ziare.com acum 46 minute
La 1 Mai este marcată, în fiecare an, Ziua internaţională a muncii, Ziua muncii sau Ziua internaţională a muncitorilor, care reprezintă un omagiu adus muncitorilor şi mişcărilor muncitoreşti din întreaga lume pentru lupta lor istorică în vederea obţ

UPDATE - Unul dintre inculpaţii în cazul uciderii omului de afaceri din Sibiu Adrian Kreiner, adus în ţară / Reacţia ministrului Justiţiei - VIDEO

News.ro acum 47 minute
Unul dintre inculpaţii în cazul uciderii omului de afaceri din Sibiu Adrian Kreiner a fost adus în ţară, în noaptea de marşi spre miercuri, din Irlanda. Cristian Marian Minae este acuzat de omor calificat. ”În noaptea de 30 aprilie spre 1 mai a.c.,

Concluziile lui Carlo Ancelotti după remiza dintre Bayern Munchen și Real Madrid - Ce l-a nemulțumit

HotNews acum 18 minute
​Carlo Ancelotti s-a declarat mulțumit de remiza obținută de Real Madrid pe terenul lui Bayern Munchen (2-2, manșă tur din semifinalele Champions League), însă au existat și lucruri care l-au deranjat pe antrenorul italian. Carlo AncelottiFoto: USA

Cel puţin 19 morţi în sudul Chinei, în urma surpării unei autostrăzi în provincia Guangdong. 28 de vehicule şi 49 de persoane implicate în surpare

News.ro acum o ora
Cel puţin 19 persoane au murit în noaptea de marţi spre miercuri în urma surpării unei autostrăzi în provincia chineză Guangdong (sud), anunţă presa de stat, relatează AFP. În total, 28 de vehicule au fost ”prinse” în surpare, potrivit postului publ

Diana Şoşoacă candidează la Primăria Capitalei. Candidatura liderului SOS a fost admisă

Mediafax acum 3 ore
„Răsturnare de situaţia. Mi s-a admis candidatura la Primăria Municipiului Bucureşti. Să facem curăţenie în Capitală”, a scris pe Facebook Diana Şoşoacă. Potrivit Biroul Electoral de Circumscripţie 42 Bucureşti, partidul SOS a depus marţi liste semn

VIDEO O autostradă din China s-a prăbușit. Cel puțin 19 morți

HotNews acum 52 minute
O porțiune a unei autostrăzi s-a prăbușit miercuri dimineață în sudul Chinei, iar cel puțin 19 oameni au murit, au anunțat oficialii locali, conform Associated Press. Ambulanță din ChinaFoto: Johannes Neudecker / DPA / Profimedia Optsprezece mașini

RMGC a solicitat prelungirea concesiunii Roşia Montană şi licenţe de exploatare pentru proiectele Bucium. Executată silit de România, Gabriel Resources a găsit bani la acţionari

News.ro acum 2 ore
Roşia Montană Gold Corporation (RMGC), dezvoltatorul proiectului minier aurifer blocat de la Roşia Montană, a solicitat Agenţiei Naţionale pentru Resurse Minerale (ANRM) prelungirea cu încă 5 ani a licenţei de concesiune pentru exploatare a perimetr

Românii comandă de şapte ori mai mulţi mici de 1 Mai faţă de o zi obişnuită

Wall-Street.ro acum 12 ore
Ziua Internaţională a Muncii deţine recordul pentru cele mai multe comenzi de mici din an, potrivit datelor transmise de platforma locală de livrare Tazz, care arată că românii comandă de şapte ori mai mulţi mici faţă de o zi obişnuită. "Am observat

Florin Piersic a fost transferat la Terapie Intensivă

Mediafax acum 32 minute
Familia lui Florin Piersic a cerut reprezentanţilor medicali discreţie în ceea ce priveşte starea sa de sănătate. Astfel, informaţii exacte despre starea de sănătate a marelui artist nu sunt disponibile. Este cunoscut că Florin Piersic a suferit o

Vremea

București
acum

17°
mie.

11°/21°
joi

12°/15°
vin.

12°/21°
sâm.

13°/22°
Iasi
acum

19°
mie.

10°/22°
joi

12°/24°
vin.

12°/24°
sâm.

11°/21°
Constanta
acum

16°
mie.

13°/16°
joi

12°/15°
vin.

12°/17°
sâm.

13°/15°
Cluj-Napoca
acum

17°
mie.

8°/21°
joi

9°/20°
vin.

11°/22°
sâm.

12°/21°
Timisoara
acum

20°
mie.

10°/23°
joi

13°/20°
vin.

12°/17°
sâm.

10°/21°