Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Râmnicu Vâlcea: Primăria plăteşte scump greşelile Ministerului Educaţiei alocând bani să nu se demoleze sala de sport de la Colegiul Pleşoianu

Publicat in Adevarul, luni 14 martie 2011 ·

Autorităţile locale au alocat 20.000 de lei ca să nu se aleagă praful complet de o investiţie ratată, care riscă acum să dispară îngropată sub Dealul Capela.

Primăria Râmnicu Vâlcea a repartizat din bugetul propriu 20.000 de lei pentru sala de sport de la Colegiul Nicolae Pleşoianu. Suma nu este destinată însă pentru încălzire, electrificare sau amenajarea de vestiare, ci pur şi simplu pentru conservarea clădirii pe care Ministerul Educaţiei a început-o acum patru ani şi n-a mai terminat-o. „Am dat aceşti bani pentru a stopa deteriorarea sălii. Fiind un proiect al ministerului, nici nu putem aloca fonduri pentru finalizarea lucrărilor, pentru că am fi luaţi la întrebări de Curtea de Conturi", a precizat Daniel Ionescu, purtătorul de cuvânt al municipalităţii.

Dealul, gata s-o ia la vale

Sala de sport face parte dintr-un ambiţios proiect, în valoare de aproape două milioane de euro. Numit „Campus şcolar", acesta viza şi construirea unei alte şcoli, în aceeaşi zonă, dar a fost abandonat din lipsă de fonduri. „Deocamdată, Ministerul Educaţiei nu are bani pentru campusurile şcolare la care au început lucrările", a spus inspectorul şcolar general Gabriela Ene.

Elevii se pot accidenta în fierul beton din fundaţia rămasă neterminată

Puţinele lucrări făcute până acum au fost executate atât de bine încât şi dacă ar exista bani pentru continuarea lor autorităţile ar trebui mai întâi să găsească o soluţie tehnică şi finanţare pentru consolidarea Dealului Capela. Slăbit de excavări, acesta riscă s-o ia cu totul la vale şi să îngroape sala, fundaţiile şi chiar Colegiul Pleşoianu cu totul. „La poalele dealului s-a turnat fundaţia pentru construirea unei noi şcoli. Proiectul de opt milioane de lei a rămas nefinalizat, iar fundaţia este un mare pericol. Elevii se pot accidenta în fierul-beton, iar rezistenţa Dealului Capela a fos

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Candidatul PSD – PNL la Primăria Sectorului 1, George Tuţă, şi-a depus candidatura: Începem să reconstruim capitala Capitalei

News.ro acum 3 ore
Candidatul PSD – PNL la Primăria Sectorului 1, George Tuţă, şi-a depus candidatura, duminică, la Biroul Electoral şi a anunţat că trebuie să înceapă „reconstruirea capitalei Capitalei”.

Încă o medalie de aur pentru România la Europenele de Canotaj

Mediafax acum o ora
„Aur pentru România în ultima finală din cadrul Campionatelor Europene de la Szeged: <proba regină> a canotajului, cea de 8+1 feminin (W8+). Echipajul compus din Magdalena Rusu, Roxana Anghel, Adriana Adam, Maria Lehaci, Mădălina Bereş, Amalia Bereş

Final de vis pentru România la CE Canotaj: Aur în proba de 8+1 feminin

HotNews acum o ora
Delegația României a încheiat perfect participarea la CE de Canotaj de la Szeged, Ungaria, echipajul feminin de 8+1 cucerind medalia de aur. Canotaj, echipaj al RomanieiFoto: MoiraM / Alamy / Alamy / Profimedia În proba regină a canotajului, fetele

Ministrul Transporturilor Sorin Grindeanu propune ca Centura Capitalei să fie preluată în administrarea Primăriei Bucureşti

News.ro acum 2 ore
Ministrul Transporturilor şi Infrastructurii Sorin Grindeanu a propus ca Centura Capitalei să fie preluată în administrarea Primărie Bucureşti şi a precizat că aceasta a devenit un inel al Capitalei.

Horoscop 29 aprilie 2024. Zodia care are nevoie de odihnă

Cancan acum o ora
Horoscopul zilei de luni, 29 aprilie 2024. Ce prevăd astrele pentru fiecare zodie în parte? Nu uita să te odihnești suficient pentru a preveni problemele legate de circulație. Somnul ajută la recuperare, iar în ultima perioadă chiar ai muncit mult.

PNL a înaintat un proiect de lege prin care vârsta de pensionare a femeilor se calculează în funcție de numărul copiilor

HotNews acum o ora
Un proiect de lege inițiat la Senat de mai mulți liberali prevede că femeile care au realizat stagiul minim de cotizare contributiv şi care au născut şi crescut copii până la vârsta de 16 ani beneficiază de reducerea vârstei standard de pensionare,

Firea, la depunerea candidaturii: Propunem o administraţie dinamică şi o colaborare cu toţi colegii de la sectoare, indiferent de culoarea politică / Ciolacu: Gabi, eu îţi promit că voi fi alături de tine necondiţionat

News.ro acum o ora
Gabriela Firea a declarat, la depunerea candidaturii pentru un nou mandat de primar general al Capitalei, că ea şi echipa sa propune „o administraţie dinamică şi o colaborare cu toţi colegii de la sectoare, indiferent de culoarea politică”. Ea a mai

VIDEO Oțelul Galați, victorie la limită cu Hermannstadt în play-out-ul din SuperLigă

HotNews acum 2 ore
Francois Yabre (în minutul 3) a marcat unicul gol al partidei dintre Oțelul Galați și FC Hermannstadt (scor 1-0), contând pentru etapa cu numărul șapte din play-out-ul SuperLigii României la fotbal. Dorinel MunteanuFoto: Flaviu Buboi/NurPhoto / Shut

Câți români își serbează onomastica în această zi specială de Florii?

Ziua Constanta acum 6 ore
Aproape 1,8 milioane de români îşi sărbătoresc onomastica duminică, de sărbătoarea Floriilor. Potrivit Direcţiei pentru Evidenţa Persoanelor şi Administrarea Bazelor de Date din cadrul Ministerului Afacerilor Interne, 1.175.582 sunt femei şi 607.889

Sondaj Avangarde: Gabriela Firea a urcat pe locul 2 în topul preferinţelor bucureştenilor

Mediafax acum 6 ore
Candidatul PSD la Primăria Capitalei, Gabriela Firea, a urcat pe locul 2 în topul preferinţelor bucureştenilor. Asta potrivit unui sondaj realizat în Bucureşti. Sondajul a fost făcut de grupul Avangarde la comanda PSD.

Vremea

București
acum

22°
dum.

11°/22°
lun.

12°/22°
mar.

13°/20°
mie.

13°/17°
Iasi
acum

22°
dum.

10°/22°
lun.

11°/21°
mar.

9°/21°
mie.

10°/21°
Constanta
acum

18°
dum.

12°/18°
lun.

13°/16°
mar.

13°/15°
mie.

12°/14°
Cluj-Napoca
acum

22°
dum.

8°/22°
lun.

9°/21°
mar.

9°/21°
mie.

8°/19°
Timisoara
acum

24°
dum.

10°/24°
lun.

11°/24°
mar.

11°/22°
mie.

10°/21°