Sunt 20 de ani de când privesc ce se întâmplă în Ministerul de Interne. Am văzut oameni oneşti şi pricepuţi în meseria lor. Dar şi figuri infatuate, paraşutaţi politic sau indivizi care nu puteau da o explicaţie onestă pentru averea făcută. În istoria de peste două secole a Poliţiei Române, s-au derulat mereu poveşti răsunătoare în ciocnirea cu infractorii. Au existat şi cazuri de vardişti care au bătut palma cu hoţii. În perioada Miliţiei, exemplele erau destul de rare. Doar vârfurile aveau privilegii, cu protecţie de la PCR. Să zicem că miliţianul simplu se limita să primească şi el un şoric la pomana porcului altora. Azi, şoricul e unitatea de măsură a dezonoarei şi parvenitismului în Poliţia Română.
În cei 20 de ani de turbulentă democraţie românească, apucăturile balcanice au evoluat până la un nivel fără precedent. La începutul şi mijlocul anilor ’90 se putea bea un şpriţ pe gratis la restaurant al unui personaj comsi-comsa, ce voia şi el o relaţie cu oamenii legii. Spre sfârşitul anilor ’90 am auzit stupefiat, chiar în MAI, despre un personaj de top care instituise un soi de taxă de avansare. Strânsese omul câteva sute de mii de dolari pe propria semnătură. Hoţii sau cine ştie cine i-au spart casa generalului cu pricina şi au furat dolarii. Acum nici să-şi anunţe subordonaţii nu putea, în urma unei plângeri, pentru că ar fi urmat întrebarea firească: de unde aveaţi această uriaşă sumă cash, domnule general?!
Marea masă a celor din Interne (Poliţie, Jandarmerie, IGSU-Pompieri, Arhivele Statului) şi-au văzut de treaba lor. Au respectat uniforma purtată şi au menţinut un echilibru social şi de ordine publică rezonabil, comparativ cu ce vezi în Bulgaria sau Ucraina, vecini de-ai noştri. N-am omis din greşeală menţionarea serviciului secret al Internelor (UM 0215, UM 0962, actual DGIPI). Pur şi simplu nu m-am lămurit încă, după 20 ani, care e acolo p
