Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Ilie, vulturul-profet

Publicat in Jurnalul, sâmbătă 21 iulie 2012 ·

Schitul Profetul Ilie, Muntele Athos Ilie, unul dintre cei mai enigmatici profeţi ai Vechiului Testament, are o poveste aparte. Viaţa sa pământeană s-a scurs într-o perioadă dintre cele mai marcante ale istoriei religiilor. Secolul al IX-lea î.Hr. îngrămădise, în Regatul lui Israel, nenumărate culte religioase idolatre şi senzuale încurajate de puternicul Ahab, căsătorit cu fanatica prinţesă feniciană Jezabel. Numele evreiesc al lui Ilie – Eliyyahou – înseamnă "Yahve este Dumnezeul meu". Ne dăm seama că profetul era apărătorul monoteismului. În Cartea Regilor din Vechiul Testament, Ilie vine în faţa lui Ahab şi îi anunţă o secetă de trei ani, ca pedeapsă pentru ereziile din regat; aici începe şirul profeţiilor, care vor culmina cu anunţul venirii lui Mesia.

În misiunile primite de la Yahve, profetul foloseşte apa şi mai ales focul, pentru a-şi învinge adversarii – profeţii mincinoşi ai lui Baal. Călătoria şi asceza lui în deşert îl apropie de modelul Sf. Ioan Botezătorul şi îi subliniază latura umană care l-a făcut popular. E celebră scena descrisă în Vechiul Testament când, răpus de sete şi de arşiţă, în timpul noviciatului ca profet, Ilie îşi doreşte moartea. E o scenă ce poate fi pusă în oglindă cu cea în care Iisus îşi dă suflarea, pe cruce; doar că, în al doilea caz, nu mai e vorba despre un sacrificiu individual, ca la Ilie, ci despre o jertfă pentru răscumpărarea păcatelor omului. Chiar şi aşa, profetul are o mulţime de trăsături comune cu Iisus Hristos. Vindecările făcute, epifaniile şi predicţiile sale îl situează între cele mai atrăgătoare personaje biblice intrate, cum ştim, prin istoriile apocrife, în conştiinţa creştinilor, până în zilele noastre.

Vorbeam, în numărul trecut, despre apariţiile misterioase din teatrul medieval cu temă religioasă. Despre "Deus ex Machina". Remarcam că nu doar apariţiile, ci şi dispariţiile misterioase aveau u

Articolul in Jurnalul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

VIDEO Elveţia a câştigat concursul Eurovision 2024. Cum arată clasamentul

Mediafax acum 5 ore
Elveţianul Nemo a câştigat Eurovision 2024, o ediţie plină de tensiuni politice, triumfând într-un concurs desfăşurat în Malmo, Suedia Concursul muzical a fost perturbat de controversele legate de prezenţa Israelului în competiţie în contextul războ

Lituanienii sunt aşteptaţi la urne pentru primul tur al alegerilor prezidenţiale

HotNews acum o ora
Lituanienii sunt aşteptaţi, duminică, la urne pentru primul tur al alegerilor prezidenţiale, în care se aşteaptă ca preşedintele în exerciţiu Gitanas Nauseda să obţină un nou mandat, relatează Reuters. Vilnius, LituaniaFoto: Boris Breytman / Panther

FOTO Gestul lui Gigi Becali, imediat după FCSB - CFR Cluj » Ce a făcut la tribuna oficială

Gazeta Sporturilor acum 9 ore
Gigi Becali a fost pe Arena Națională pentru FCSB – CFR Cluj și nu a fost prea afectat de înfrângerea elevilor săi, 0-1. Imediat după fluierul de final, Gigi Becali a făcut un gest caritabil. Prezent în tribuna oficială, patronul FCSB a remarcat o p

UPDATE - FCSB a primit trofeul de campioană a României, pe Arena Naţională, în faţa a zeci de mii de spectatori. Sărbătoarea a continuat la Ateneul Român - VIDEO

News.ro acum 7 ore
Componenţii echipei FCSB au primit medaliile şi trofeul de campioni ai României, sâmbătă seară, pe Arena Naţională, în faţa a aproape 55.000 de spectatori. UPDATE Campionii au fost întâmpinaţi în faţa Ateneului Român cu un spectacol pirotehnic şi cu

Tenis Sorana Cîrstea s-a calificat în optimile de finală ale turneului WTA 1.000 de la Roma

Ziua Constanta acum 11 ore
Jucătoarea română de tenis Sorana Cîrstea s-a calificat, sâmbătă, în optimile de finală ale turneului WTA 1.000 de la Roma, dotat cu premii totale de 4.791.105 euro, după ce a învins-o pe cehoaica Marketa Vondrousova, a şasea favorită, cu 7-6 (7/1),

Emmanuel Macron spune că "speră" că Franţa nu va trebui să meargă la război - VIDEO

News.ro acum 13 ore
Preşedintele francez Emmanuel Macron a declarat sâmbătă că "speră" că Franţa nu va trebui să meargă la război, referindu-se la invazia rusă din Ucraina, într-un videoclip publicat aparent pentru a susţine dificila campanie pentru alegerile europene

UPDATE - Femeia căutată de salvamontişti în munţii Rodnei a făcut găsită decedată / Aceasta a căzut în gol 200 de metri. La faţa locului fusese direcţionat şi un elicopter SMURD - VIDEO

News.ro acum 11 ore
Salvatori de la mai multe instituţii din judeţul Bistriţa Năsăud au intervenit, sâmbătă după amiază, pentru recuperarea unei femei care a căzut zeci de metri în gol, pe un traseu din munţii Rodnei. Turista a fost găsită decedată. Potrivit reprezenta

UPDATE - Mihai Leu, internat de urgenţă din cauza unor complicaţii după o operaţie. El a fost transferat de la Hunedoara la Bucureşti. Mesajul sportivului

News.ro acum 12 ore
Campionul la box şi raliu Mihai Leu a fost internat de urgenţă, vineri seară, la spitalul din Hunedoara, de unde a fost transferat apoi la Bucureşti. Într-un mesaj postat pe Facebook, Mihai Leu a notat că este pe mâini bune şi că se gândeşte deja la

Furtuna solară extremă şi aurore boreale spectaculoase continuă şi în restul weekendului

G4Media acum 11 ore
Cerul va fi din nou cuprins sâmbătă şi duminică de aurore impresionante ca urmare a unei furtuni solare extreme care a început să lovească Pământul la începutul weekendului, provocând temeri de perturbare a reţelelor de energie electrică şi de comun

Handbal feminin: Gloria Bistriţa – Storhamar Handball Elite, în finala European League, la Graz

News.ro acum 11 ore
Echipa de handbal feminin Gloria Bistriţa va întâlni formaţia Storhamar Handball Elite în finala European League, la Turneul F4 de la Graz. În semifinale, Gloria a eliminat Dunărea Brăila, iar Storhamar Handball Elite a trecut de Neptunes Nantes. În

Vremea

București
acum

15°
dum.

11°/17°
lun.

9°/15°
mar.

8°/18°
mie.

10°/18°
Iasi
acum

dum.

9°/16°
lun.

5°/15°
mar.

7°/15°
mie.

7°/16°
Constanta
acum

14°
dum.

13°/15°
lun.

9°/15°
mar.

8°/13°
mie.

9°/15°
Cluj-Napoca
acum

12°
dum.

7°/14°
lun.

6°/16°
mar.

5°/17°
mie.

7°/18°
Timisoara
acum

13°
dum.

11°/19°
lun.

7°/20°
mar.

10°/19°
mie.

8°/19°